USL flutură motiunea de cenzură peste capul guvernului
• „Uniunea Social Liberală îsi propune să dea cît mai repede jos guvernul“, a spus eurodeputatul Cătălin Ivan • Social-democratii si liberalii iar îl amenintă pe Emil Boc cu motiunea de cenzură, de data aceasta pornind de la codul muncii, pe care guvernul si-l va asuma pe bază de răspundere pe 8 martie. Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, a declarat la Piatra Neamt că guvernul trebuie să plece din motive de incompetentă si că asta se va face prin motiune de cenzură. „Uniunea îsi propune să dea cît mai repede jos guvernul Boc. Vom avea motiune de cenzură pe codul muncii. Este foarte important să aducem un guvern competent pentru că sînt foarte multi pasi pe care îi pierdem si ne afectează pe termen lung. Noul cod, zice Emil Boc si ai săi, va aduce locuri de muncă. Fals. Fără dezvoltare economică nu există locuri de muncă. Din 2009 pînă acum s-au pierdut peste 700.000 de locuri de muncă. Erau 4,8 milioane de angajati, acum sînt mai putini de 4,1 milioane“, a declarat europarlamentarul. Cătălin Ivan a mentionat si faptul că, fiind în comisia de buget si control bugetar a Parlamentului European, adică exact acolo unde se împart banii si se verifică pe unde ajung si la cine, a constatat cu mîhnire că România stă foarte prost la capitolul acesta. „Este în top la fraudarea fondurilor europene. Noi, bulgarii si italienii ne batem pentru locul I, depinde de program si de finantare. Asta este o explicatie foarte bună pentru faptul că regiunea nord-est este cea mai săracă în statisticile UE. Spune foarte multe pentru că sărăcia se datorează lipsei de dezvoltare. Nu avem infrastructură, nu e o noutate că avem nevoie de o autostradă, de un aeroport international în zonă, de drumuri la nivel international. Cu toate acestea, guvernul atrage 6% din fondurile europene pe infrastructură, în conditiile în care în anul 2013 se închid finantările. Pot să spun că vom pierde cu sigurantă foarte multi bani din cei 30 de milioane de euro pe care i-am putea primi“, a încheiat social-democratul. Motiunea de cenzură s-ar putea discuta si vota la o săptămînă după asumarea răspunderii guvernamentale pe codul muncii.
|