Chioarã si datoare
La vita e bella
Justitia, se stie, e oarbã dar aude bine. Exersatã prin truda interceptãrilor. Modã funestã adusã de asa zisa libertate. Altãdatã, pe cînd natia asta mai avea si bun simt si elementarã pudoare, îndeletnicirea ascultãrii pe la usi ar fi produs dezgust si oroare. Astãzi a ajuns aproape o virtute. Ca si delatiunea. Românii - se stie, se vede (unii mai si vãd), si se simte - trãiesc într-o completã rãtãcire. Mai ales institutional. Despre imbecilitatea, inertia si ineficienta sistemului aflãm cu stupoare în fiece zi. Si tot în fiece zi ne reprimãm revolta, multumiti, se pare, cã încã mai trãim. Asa cum putem. Ca niste biete rîme înmatriculate. Actele de identitate si, mai ales, asa numitul cod numeric personal, fãrã de care în curînd n-ai sã mai poti cumpãra o ceapã din piatã, spun totul despre noi. Nu peste mult timp o sã ni se bage cîte un cip în fund, nu numai pe pasaport, pentru a putea fi scanati cînd folosim veceurile ecologice dotate cu cititoare electronice. În societatea asta bolnavã de curiozitate, deja a devenit un fapt normal si banal ascultarea convorbirilor telefonice. Mai nou aflãm cã în curînd serviciile secrete vor monitoriza siguranta alimentarã. Putem sã fim linistiti cã, pe lîngã noi, vor fi ascultati - cum bine spunea cineva - si gogosarii sau pãtlãgelele.
ÃŽntre pragmatism si coercitie
ÃŽn ciuda a ceea ce se spune, birocratia a atins culmi nebãnuite. Dezvoltatã si perfectionatã subtil de un stat corupt si putred, birocratia ne drãmuieste timpul si ne seacã putina energie rãmasã. Constatãm asta zilnic, dar ne supunem cuminti pentru a ne trãi viata în liniste. Liniste mormîntalã. Obedienta si disciplina liber (oare?) consimtitã este rãsplãtitã - ca în reclama cretinã a unei institutii bancare - cu un sec „bravo!“. Dacã ai un spirit mai liber, mai rebel si întemeiat pe gîndire esti amendat cu promptitudine. Ascultãtor, trebuie sã intri în ceatã si sã respecti regulile, de cele mai multe ori cretine, ale gintii. Pentru cã alesii nostri, în vrednicia si hãrnicia lor proverbialã, subliniatã de o inteligentã mediocrã, ne-au procopsit cu mii de legi care, în cele mai multe cazuri, se dovedesc infirme si cel putin gãunoase. E un fapt stiut si verificat cã nici una nu functioneazã de la cap la coadã. Dar, cel putin, motiveazã ideea coercitiei. V-ati întrebat vreodatã unde este viata noastrã? Cum ne-o trãim? ÃŽntre slujbã si hãlãduiala pe la ghisee, între facturi si fisc, între politie si tribunal, între telefon si calculator, între xerox si primãrie, între butic si supermarket, între cosmar si dementã. Cînd mai citim, fratilor? Oricum, aceastã îndeletnicire a devenit, pentru foarte multi, inutilã. Astãzi se exerseazã pragmatismul.
Datorii si îndatoriri... îndatoritoare
Un îndemn publicitar, si ironic si cumplit de cinic în vremurile astea care fac a foamete: „Pentru o viatã sãnãtoasã respectati mesele principale ale zilei“. Adicã la Crãciun, la Paste si ori de cîte ori esti invitat în vizitã la vreo familie mai înstãritã. Azi se spune - aud tot mai des - potentã. Chestia asta cu potenta, fie ea si financiarã, a ajuns un tic ce decoperteazã niste obsesii absconse. De aceea nu mã mai mir cînd o distinsã domnisoarã întreabã candid într-o emisiune de televiziune: „Cum sã faci bani dacã nu te dezbraci?“ Asa este. Venus desnuda e printre putinele posturi demne de stimã astãzi. Afacerile întemeiate pe arãtarea chilotilor sînt printre cele mai mãnoase în România. Unde, se stie, fiecare vrea sã facã bani cu cît mai multã usurintã. De regulã cu efort minim. Plãvanii, e lucru stiut, cautã întotdeauna cele mai facile moduri de supravietuire. ÃŽndãrãtul unui ghiseu, de pildã. Nu stiu cum se face cã, pe lîngã doamnele si domnisoarele gratioase de la tejghele se aciueazã întotdeauna si cîte un domn în costum si cravatã ce ar putea fi mult mai util pe un santier, de pildã. Pe mine - recunosc, chiar cu riscul de a fi malitios - lucrul acesta mã strepezeste. Asa cum mã strepezesc tãierile. Ti se taie apa rece, apa caldã, apa chioarã, cãldura, curentul electric, telefonul, ca sã nu mai vorbim de salariu sau pensie. Numai lemnele nu ti le taie nimeni gratis. Si apendicele. ÃŽn spatiul nostru national, atît de binecuvîntat - cine a spus asta a încercat o ironie amarã - toatã lumea e datoare. Cine nu are datorii e dator sã-si respecte îndatoririle. Statul are datorii de miliarde de euro la firme, la farmacii, de pildã. Acestea au datorii corespunzãtoare la furnizori. Spitalele asijderea. Primãriile încearcã sã supravietuiascã. Justitia are datorii la chirie si la plata avocatilor, dar, culmea ironiei, îi judecã pe datornici. Si, invariabil, dau cîstig de cauzã bãncilor. Si recuperatorilor, acesti spãlãtori de bani cu acte în regulã. Dar care fac „lobby“. Chiar la urechea teafãrã si ascutitã a justitiei.
|
Autentificare
