Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2012
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 13 Iulie 2012
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Măsuri pentru combaterea turismului electoral

• seful Politiei Neamt a declarat că este convins că la referendum vor fi încercări de vot multiplu si cazuri de turism electoral • a fost pus la cale un plan de măsuri pentru a preveni astfel de situatii • în trafic vor exista filtre, care vor sta cu ochii pe autocare, iar patronii firmelor de transport au fost atentionati •

Sîntem în plină campanie electorală pentru referendumul din 29 iulie, cînd românii sînt chemati din nou la urne pentru a vota dacă îl mai vor sau nu pe Traian Băsescu presedinte, iar politistii nemteni si-au făcut deja temele pentru această perioadă. La sediul IJP Neamt a sosit planul general de măsuri întocmit la nivelul MAI si IGPR cu privire la referendumul din 29 iulie, iar politistii au demarat deja activitătile specifice. S-a făcut si o analiză a problemelor care ar putea să apară, pericolul mare constituindu-l votul multiplu prin turismul electoral. Dacă la alegerile locale, cetătenii nu au putut să voteze decît în localitatea de domiciliu, acum ei au posibilitatea să-si exercite votul, pe liste suplimentare, la orice sectie de votare din tară. Ce nu stiu cei care doresc să voteze de mai multe ori este faptul că ei pot fi descoperiti si sanctionati. „O problemă care ar putea să apară este turismul electoral. Sînt aproape convins că vom avea probleme referitor la acest lucru“, a declarat comisarul sef Paul Tablan, seful Politiei Neamt. Ofiterul a tinut ca prin intermediul ziaristilor să le transmită cetătenilor că acele cazuri de vot multiplu vor fi descoperite, iar legea este neiertătoare cu cei care comit astfel de fapte. „În termen de 60 de zile de la organizarea referendumului, Biroul Electoral Central înmînează copii după listele electorale permanente si suplimentare, iar datele se pot confrunta în vederea demonstrării cazurilor de vot multiplu. Nu as vrea ca cei din Neamt sau cei care se vor afla în judetul nostru în ziua referendumului si vor vota să fie autori ai unor astfel de fapte, asa că trebuie să se stie că sanctiunile sînt dure“, a declarat comisarul sef Tablan. Acesta a precizat că la alegerile prezidentiale din 2009 au existat cazuri de vot multiplu în Neamt, iar autorii au fost sanctionati. Politistii nemteni au informat si societătile comerciale de transport persoane cu privire asupra riscurilor la care se expun în cazul în care vor pune la dispozitie mijloace de transport pentru a fi folosite în turismul electoral. De altfel, în ziua referendumului, în punctele rutiere cheie din judet vor fi filtre de politie, oamenii legii urmînd să identifice acele transporturi dubioase de persoane. Totodată, politistii le reamintesc cetătenilor că cei care votează fără drept sau de mai multe ori riscă pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseste si ea. Distrugerea, deteriorarea, murdărirea materialelor electorale, a platformelor, se sanctionează cu amendă de la 600 la 1.000 lei. „Politistii au menirea să prevină si să constate astfel de fapte. O să ne facem datoria, asa cum am făcut-o si la alegerile trecute. S-au înregistrat multe incidente, însă nu toate s-au confirmat. mai avem 10 dosare în lucru, pe care le vom solutiona pînă pe 29 iulie“, a declarat comisarul sef Paul Tablan, care le-a cerut tuturor politistilor să nu se implice în nici un fel în campania electorală.

Articol afisat de 1034 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(D. MURARU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective