Dimensiunile spiritului

• interviu realizat cu Nicolae Breban

FĂŁrĂŁ sĂŁ exagerez, constituie cu adevĂŁrat un privilegiu posibilitatea de a purta o discutie despre scriiturĂŁ si roman cu unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai acestui gen ĂŽn spatiul literar românesc si european. Retras de la o vreme ĂŽn „turnul lui de fildes“ de la poalele Bucegilor, preocupat de nobilul travaliu al scrisului continuu, Nicolae Breban se ĂŽnvredniceste uneori a cutreiera prin tinuturile tĂŁrii, vorbind - despre ce altceva? - despre literaturĂŁ. De regulĂŁ, Aura Christi - redactor sef al revistei „Contemporanul. Ideea europeanĂŁ“ si, totodatĂŁ, o poetesĂŁ plinĂŁ de sensibilitate, sedusĂŁ de constructia barocĂŁ a versului contorsionat de energia interioarĂŁ a metaforei expresive si coplesitĂŁ de greutatea unei formatii culturale frenetice - este cea care i se aflĂŁ mereu alĂŁturi, ca un emul credincios si, pe bunĂŁ dreptate, recunoscĂŁtor.
Tocmai de aceea, am rugat-o sĂŁ preludieze discutia cu marele prozator, printr-un exordiu care, nu ne ĂŽndoiam, chiar pĂŁrtinitor fiind si marcat de influenta coplesitoare pe care maestrul o exercitĂŁ asupra ucenicului, putea constitui o bazĂŁ de discutie. Iar comparatia cu Dostoievski, ĂŽn aceeasi mĂŁsurĂŁ ĂŽn care unora le-ar putea pĂŁrea a fi exaltatĂŁ, dezvĂŁluie, totusi, coordonate de abordare si afinitĂŁti elocvente.

Acesti „mari si tragici visĂŁtori“

Aura Christi: „Nicolae Breban este unul dintre cei mai importanti scriitori români si europeni. În contextul culturii române si al romanului scris ĂŽn Europa, cred cĂŁ este unul dintre ucenicii cei mai fideli ai marelui Fiodor Mihailovici Dostoievski. Spuneam, cu prilejul lansĂŁrii romanului „Singura cale“, care este ĂŽn opinia unei bune pĂŁrti a criticii, o capodoperĂŁ, una dintre capodoperele postdecembriste datĂŁ de autorul Buneivestiri, aminteam un dialog care pregĂŁteste marele, uriasul poem „Marele Inchizitor“ din „Fratii Karamazov“, si mĂŁ refeream la acea scenĂŁ formidabilĂŁ, extrem de densĂŁ, dintre Aliosa si Ivan Karamazov, scenĂŁ derulatĂŁ la o cĂŽrciumĂŁ, cum adesea se ĂŽntĂŽmplĂŁ ĂŽn romanele dostoievskiene si, evident, brebaniene. AceastĂŁ cafenea, sĂŁ zicem, de secol al XIX-lea, cĂŁpĂŁtĂŽnd o dimensiune metafizicĂŁ, fiind transformatĂŁ ĂŽntr-un fel de templu prin intermediul discutiilor unde sĂŽnt abordate teme majore: existenta lui Dumnezeu, relatia stĂŁpĂŽn - slugĂŁ, chinul omenirii si asa mai departe. Ei, la un moment dat, Ivan, care vrea sĂŁ-l cunoascĂŁ foarte mult pe Aliosa, expunĂŽndu-i un ĂŽntreg excurs asupra nevoii de a te cunoaste si a te despĂŁrti imediat, vorbeste, se referĂŁ la uriasa inventie a omului, care este Dumnezeu. Spune la un moment dat cĂŁ dacĂŁ Dumnezeu n-ar fi existat el ar fi trebuit inventat, pentru cĂŁ, spune Ivan, exista nevoia de Dumnezeu. Intrarea ĂŽn plin ĂŽn acea scenĂŁ uriasĂŁ, Evanghelia ispitirii, care este, de fapt, poemul Marelui inchizitor, se referĂŁ la omul care este o fiarĂŁ, care este rĂŁu prin definitie, dar care a avut puterea unei astfel de idei uriase care este Dumnezeu. O idee mirabilĂŁ. Si spuneam tot atunci cĂŁ dacĂŁ Nicolae Breban n-ar fi existat el trebuia inventat. Pentru cĂŁ exista nevoia de el.
Acum cĂŽtiva ani, la sediul Uniunii Scriitorilor, ĂŽn Casa Monteoru din Bucuresti s-au adunat o seamĂŁ de critici de prim rang si au vorbit despre opera fenomenului care este Breban si la un moment dat - tin minte cĂŁ s-a emotionat ĂŽntreaga salĂŁ - Mircea Iorgulescu, care ĂŽl cunoaste pe Nicolae Breban de trei - patru decenii, spunea: «Este foarte incomod sĂŁ fii contemporan cu un monument». E deranjant, e crispant. Bine, dincolo de aceste calificative, eu cred cĂŁ ĂŽn primul rĂŽnd vecinĂŁtatea unei legende vii a literaturii române, dincolo de crispare obligĂŁ la respect si la un soi de sfialĂŁ care e de fapt o formĂŁ a bunului simt si a respectului real fatĂŁ de o valoare a literaturii române. Si tot atunci, Gabriel Dimisianu spunea cĂŁ «Nicolae Breban - n-ati remarcat - ĂŽi trage pe toti dupĂŁ el». Este un caz singular ĂŽn istoria literaturii române a secolului douĂŁzeci, de creator major, de creator care-si urmeazĂŁ vocatia ĂŽn ciuda epocii. SĂŁ nu uitĂŁm, totusi, cĂŁ el si geamĂŁnul sĂŁu, egalul sĂŁu, Nichita StĂŁnescu, au parcurs o dictaturĂŁ care, de fapt, pentru ei aproape cĂŁ nu a contat. Pentru cĂŁ atĂŽt Breban cĂŽt si autorul Elegiilor au creat si au trĂŁit, au gĂŽndit, au visat - sĂŽnt niste mari si tragici visĂŁtori - ĂŽntr-o deplinĂŁ libertate. Desi era ĂŽn plinĂŁ dictaturĂŁ. Una dintre cele mai sĂŁlbatice si atroce dictaturi din Estul Europei.

Cultul maestrilor

Reporter: Stimate maestre! Permiteti-mi sĂŁ folosesc aceastĂŁ formulĂŁ si ĂŽn semn de consideratie si pentru faptul, mai banal, cĂŁ ĂŽndeobste ĂŽn teritoriul muzical aceasta este o expresie consacratĂŁ. Din ceea ce stiu, din ceea ce am citit, cĂŽt si din ceea ce dumneavoastrĂŁ ĂŽnsuti ati afirmat pe ici pe colo, v-ati bazat devenirea dumneavoastrĂŁ literarĂŁ si, implicit, opera, pe trei piloni esentiali: unul este invocatul Dostoievski, un altul este filosoful Friedrich Nietzsche, din pricina cĂŁruia mi se pare cĂŁ ati avut si serioase neplĂŁceri de-a lungul tumultuoasei dumneavoastrĂŁ tinereti, iar cel de al treilea, cred cĂŁ nu mĂŁ ĂŽnsel, Thomas Mann. Acestia sĂŽnt cei trei stĂŽlpi de rezistentĂŁ culturalĂŁ pe temeiul cĂŁrora v-ati ĂŽntemeiat mare parte a discursului livresc.
Nicolae Breban: Acestia sînt maestrii mei, în filosofie, în roman... În poezie mai este spatiul de la Baudelaire la Rainer Maria Rilke, din care am si tradus si am si publicat la Ideea europeanã, marele Goethe, din care de asemenea am tradus, Holderlin, poetul care era contemporan si prieten cu Hegel...
Rep.: Dumnezeule, numai piese grele!
N.B.: Da, sĂŽnt cei ĂŽntre care m-am format, dar am balansat ĂŽntre marii nemti romantici si marii rusi, ĂŽncepĂŽnd cu Gogol, continuĂŽnd cu Cehov, care a fost primul meu maestru - si-mi aduc aminte de povetele profesorului meu din liceu care spunea cĂŁ dacĂŁ vreau sĂŁ ĂŽnvĂŁt putinĂŁ meserie sĂŁ nu mĂŁ reped la marile opere („N-ai ce sĂŁ-nveti de-acolo“ mi-a spus) ci ĂŽncearcĂŁ nuvelistica lui Cehov, pentru cĂŁ de acolo poti deprinde arta caracterelor. Proza se bazeazĂŁ pe tipologie, pe capacitatea de creatie de caractere. Si ĂŽntr-adevĂŁr, din nuvelistica lui Cehov am ĂŽnvĂŁtat sĂŁ creionez caractere, personaje, pentru ca mai apoi sĂŁ descopĂŁr dramaturgia lui, care este uriasĂŁ; si pe care Europa a descoperit-o tĂŽrziu, la aproape o sutĂŁ de ani de la moartea lui. Si pe urmĂŁ, de la Cehov la Dostoievski, bineĂŽnteles. M-a fascinat din tinerete, desi pe vremea aceea, prin cincizeci, Dostoievski era rĂŁu vĂŁzut, enciclopediile sovietice nici nu-l prindeau, era considerat un irationalist, un... De altfel nici ĂŽn occident perceptia nu era mai bunĂŁ. Abia dupĂŁ al doilea rĂŁzboi mondial Dostoievski a ĂŽnceput sĂŁ fie analizat si statuat la valoarea lui adevĂŁratĂŁ.
Rep.: Mai ales cĂŁ avea si cazier.
N.B.: Ei, nu de asta. Dar el a propus un tip de prozĂŁ si un tip de viziune asupra personajului care a surescitat multe contrarietĂŁti si uimiri. Ca si Nietzsche de altfel. Si el, care a fost oarecum contemporan cu Dostoievski, desi la distante enorme ĂŽn Europa, iesiti din culturi diferite, au violentat, ca sĂŁ zic asa, au contrariat contemporaneitatea lor. Unul pe cea filosoficĂŁ, celĂŁlalt pe cea literarĂŁ, dar eu i-am descoperit din tinerete, fĂŁrĂŁ sĂŁ-mi spunĂŁ nimeni, mai ales cĂŁ Nietzsche, de exemplu, era considerat pe vremea aceea, prin anii ĂŁ'50 un soi de pronazist chiar si ĂŽn Franta, pentru cĂŁ nazismul a abuzat multe texte ale lui Nietzsche...
Rep.: Cum s-a ĂŽntĂŽmplat si cu Wagner, de altfel.
N.B.: Si Wagner, exact. De asta nu e jucat nici astĂŁzi ĂŽn Israel. Ori, ei ĂŽmi sĂŽnt si astĂŁzi, ĂŽn continuare maestri. DupĂŁ aceea a apĂŁrut Thomas Mann si pleiada de mari scritori romantici. Ei, si apoi marii compozitori nemti - pentru cĂŁ eu am ĂŽnvĂŁtat si de la compozitori mult - si am obiceiul sĂŁ spun cĂŁ am ĂŽnvĂŁtat constructia romanului. Pentru mine, romanul este constructie, nu e povestirea. Romanul este o constructie arhitectonicĂŁ, o constructie vastĂŁ ĂŽn care un model poate fi Johannes Brahms, unul din marii elevi ai lui Beethoven.

„Am refuzat sĂŁ debutez cu nuvele“

Rep.: Nu v-a fost fricĂŁ sĂŁ vĂŁ apropiati de roman? DacĂŁ tot am luat-o pe calea muzicalĂŁ, sĂŁ o facem mai departe. Romanul ar putea fi ceea ce ĂŽn domeniul muzical ar ĂŽnsemna o simfonie. Prin urmare, o constructie complexĂŁ, alcĂŁtuitĂŁ din mai multe pĂŁrti cu caracter contrastant, cu o luptĂŁ de idei, cu teze, antiteze, cu furtuni sau dezlĂŁntuiri... De regulĂŁ, la ĂŽnceputul carierei un compozitor uzeazĂŁ de virtutile genurilor mici, minore, de la studii la bagatele, pentru ca ĂŽntr-un tĂŽrziu, cĂŽnd ajunge la maturitate artisticĂŁ sĂŁ treacĂŁ, ĂŽn sfĂŽrsit, la o constructie complexĂŁ. DumneavoastrĂŁ ati debutat relativ devreme, ĂŽncĂŁ nu erati consacrat si ati abordat abrupt romanul: „Francisca“, ĂŽn 1965.
N.B.: Eram destul de bĂŁtrĂŽn; aveam treizeci si unu de ani. Aveam colegi de generatie care debutaserĂŁ cu sapte, opt, zece ani mai devreme. FĂŁnus Neagu, D.R. Popescu, cei care au debutat cu nuvele. Eu am refuzat sĂŁ debutez astfel. Am debutat cu roman si apoi am fortat si ĂŽn primii doi ani, ĂŁ'65, ĂŁ'66, am publicat trei romane unul dupĂŁ altul, din care al treilea, „Animale bolnave“, mi-a adus consacrarea nationalĂŁ.
Rep.: Consacrarea si ĂŽn ochii si ĂŽn sufletul meu, de pildĂŁ, pentru cĂŁ pe vremea aceea, cĂŽnd a apĂŁrut „Animale bolnave“ cred cĂŁ eram ĂŽncĂŁ elev de liceu si apoi am vĂŁzut filmul „Printre colinele verzi“ pe care l-ati ecranizat si l-ati lucrat chiar dumneavoastrĂŁ. E un film de autor de la cap la coadĂŁ, cu actori importanti: Dan Nutu, Ion Dichiseanu, Ion Bessoiu, Mircea Albulescu si, neapĂŁrat, slĂŁbiciunea mea, Vasile Nitulescu, cel care a fĂŁcut un rol superb si ĂŽn „TĂŁnase Scatiul“, pe vremea cĂŽnd maestru de imagine era Nicolae MĂŁrgineanu. Cumva straniu filmul acela, mai ales atunci, cu atmosfera unei provincii uitate „ĂŽntre coline“. Se spune cĂŁ ecranizĂŁrile sĂŽnt ĂŽntotdeauna mai slabe decĂŽt cĂŁrtile care le-au stat la bazĂŁ si trebuie sĂŁ mĂŁrturisesc cĂŁ acel film m-a impresionat, cu toate cĂŁ nu a fĂŁcut carierĂŁ, dar a fost selectionat ĂŽn prestigiosul festival de la Cannes. Cum ati reusit asta?
N.B.: Nu am reusit eu. Nu poti trimite la Cannes filme. Guvernul francez are o comisie condusĂŁ de mari personalitĂŁti, care alege cincisprezece - douĂŁzeci de filme care intrĂŁ ĂŽn competitia oficialĂŁ. SĂŽnt cinci nivele de competitie, cea mai importantĂŁ fiind cea care se cheamĂŁ „La selection oficial“, sau „Official selection“, unde intrĂŁ putine filme. Înaintea mea a intrat Liviu Ciulei. Dar dumneavoastrĂŁ spuneti cĂŁ nu a fĂŁcut carierĂŁ pentru cĂŁ a fost interzis timp de douĂŁzeci de ani. Eu critic dur pe Ceausescu la Paris ĂŽn „Le Monde“. Ei au interzis critica despre cĂŁrtile mele si filmul, asa cum spuneam, a fost interzis.
Rep.: O altĂŁ surprizĂŁ, cel putin pentru mine a fost „Îngerul de gips“, pe care l-am citit chiar ĂŽn anul aparitiei, pare-mi-se ĂŽn 1973.
N.B.: Este exact.
Rep.: L-am citit ĂŽn armatĂŁ, la lumina lanternei.
N.B.: Cea mai adevĂŁratĂŁ lecturĂŁ.
Rep.: Si sincerĂŁ, totodatĂŁ. Si am descoperit o capodoperĂŁ. Si dacĂŁ tot vorbim despre capodopere, dumneavoastrĂŁ amintiti patru cĂŁrti privilegiate din acest punct de vedere. E vorba de „Bunavestire“...
N.B.: Înainte „În absenta stĂŁpĂŽnilor“. Primul meu roman de dupĂŁ „Francisca“. Un roman ĂŽn care a trebuit sĂŁ fac anumite concesii, inerente, dar care a avut mare succes si ĂŽn urma cĂŁruia am fost comparat cu marii prozatori români. Era un roman nou ca stil, ca structurĂŁ, ĂŽncĂŽt nici nu prea a fost ĂŽnteles de criticĂŁ, de public. Al treilea este „Animale bolnave“, care a plĂŁcut, a avut succes. L-am scris la ĂŽntoarcerea din primul meu exil, dupĂŁ ce am fĂŁcut protestul contra lui Ceausescu si care a fost atacat de patru mari critici, iar dupĂŁ o pauzĂŁ de patru ani am publicat „Bunavestire“, atacat din plin de Comitetul Central, de toate ziarele de partid, dar care, printr-un reflex invers, a avut un mare succes, pentru cĂŁ lumea s-a ĂŽnghesuit sĂŁ-l citeascĂŁ, s-a stiut cĂŁ e un roman interzis. DupĂŁ aceea, tot la patru ani - pentru cĂŁ eu nu acceptam sĂŁ fac compromisuri si sĂŁ asaltez editorii decĂŽt cu opere finite.
Rep. Un soi de cincinal literar aproape...
N.B.: Nu are nici o legĂŁturĂŁ cu cincinalul. Era ritmul meu pe care mi-l impusesem si care s-a dovedit a fi optim pentru deplina conturare a unei opere literare de anvergurĂŁ. Si astfel, ĂŽn anul 1981 a apĂŁrut „Don Juan“. Si el avut succes, desi la rĂŽndu-i a fost atacat ĂŽn revistele de partid. De exemplu, Ion Cristoiu, care pe vremea acea era sef la „ScĂŽnteia tineretului“, l-a fĂŁcut praf. DupĂŁ aceea a venit sĂŁ-si cearĂŁ scuze. În ĂŁ'84, pe vremea cĂŽnd publicam mai mult ĂŽn Franta si nu aveam mari sperante pentru cultura si natiunea românĂŁ, am publicat ultima carte a acelei perioade, „Drumul la zid“, o carte de vreo mie de pagini, o carte indigestĂŁ, o carte aridĂŁ pentru publicul românesc, o carte fĂŁcutĂŁ pentru nemti sau pentru englezi.

„Nu regret cĂŁ m-am ĂŽntors aici“

Rep.: Si a fost, pentru o vreme, ultima carte a dumneavoastrã apãrutã În România. Aventura literarã vesticã se anunta a fi mai mult decÎt promitãtoare. Cu ce sentimente v-ati reÎntors dupã ã'90?
N.B.: Am stiut cĂŁ va fi ultima mea carte ĂŽn România. Locuiam la Paris cu sotia mea - mama si fratele meu erau ĂŽn Germania - eram deja cetĂŁtean vest german si abia ĂŽn ĂŁ'90, dupĂŁ Revolutie, m-am ĂŽntors si a ĂŽnceput pletora de cĂŁrti: o tetralogie romanescĂŁ, o trilogie memorialisticĂŁ si alte cĂŁrti de eseu. Întoarcerea mea ĂŽn tarĂŁ a fost fertilĂŁ, chiar dacĂŁ multĂŁ lume nu m-a ĂŽnteles cĂŁ pĂŁrĂŁsesc Parisul. În ciuda faptului cĂŁ aveam contracte cu „Flammarion“, ĂŽn ciuda mirĂŁrii pe care o produceam, nu regret cĂŁ m-am ĂŽntors aici. Solul meu românesc s-a dovedit a fi cel adevĂŁrat.