Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 30 Mai 2013
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Sase luni în infernul din Afganistan

• după o misiune de sase luni în Afganistan, plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Jandarmeriei Neamt, a revenit în tară • „A fost o experientă unică pe care nu o voi uita niciodată“, a declarat jandarmul • acesta a povestit cum de Ziua Jandarmeiriei Române, o rachetă a trecut peste baza în care se afla împreună cu alti colegi •

Plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Neamt, a revenit acasă la sfîrsitul săptămînii trecute, după o misiune de sase luni în Afganistan. Toti membrii detasamentului de jandarmi, din care a făcut parte si Paul Rusu, au primit distinctii la începutul acestei săptămîni în cadrul unei ceremonii la care a participat si ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. În cadrul ceremonialului, cei 45 de ofiteri si subofiteri jandarmi care au participat la misiunea de instruire a fortelor de ordine publică din Afganistan - NATO Training Mission, au primit medalii, decoratii si alte distinctii. Plutonierul major Paul Rusu a făcut parte din al patrulea contingent, si foarte probabil ultimul, de jandarmi români care a plecat în data de 3 noiembrie 2012 în Afganistan, unde a executat misiuni de instruire a fortelor de ordine publică din această tară, sub egida NATO. Jandarmul a continuat munca începută de colegii săi care au făcut parte din primele contingente deplasate în zona Kandahar, loc în care s-a aflat si baza românilor. Viitorii politisti afgani au fost instruiti de această dată pe linie de logistică si IT. Fiind una dintre cele mai fierbinti zone de război din lume, jandarmii români nu au fost feriti de pericolele care pîndeau la tot pasul. Într-una din zile, cînd au iesit din bază pentru a ajunge la cei pe care îi instruiau, convoiul românesc a scăpat ca prin urechile acului de un atentat cu bombă. „La cîteva minute după ce a trecut convoiul românesc a explodat o bombă în timp ce pe acolo trecea unul cu soldati americani. Ulterior am aflat că au murit si cîtiva militari. Nu stiu dacă am avut noroc sau pur si simplu nu eram noi tinta“, a declarat plutonierul Rusu. Un al episod dificil s-a înregistrat chiar în ziua în care s-a sărbătorit Ziua Jandarmeriei. În timpul ce din difuzoare se auzea „Desteaptă-te Române“, pe deasupra bazei a trecut o rachetă. Întrebat ce i-a lipsit cel mai mult cît a fost plecat, nemteanul a declarat: „M-am acomodat destul de repede, însă am simtit lipsa familiei si a prietenilor. Vorbeam cu ei pe internet destul de des, însă o discutie pe skype nu se poate compara cu senzatia de a-i avea aproape pe cei dragi“. Jandarmul care are acum o carte de vizită de invidiat a declarat că nu ar refuza o nouă ofertă similară. În perioada cît a fost plecat, Paul Rusu a cîstigat bine din punct de vedere financiar. Pe lîngă salariul în lei, plătit în tară, el a încasat pentru fiecare zi cît a stat în baza din Kandahar o diurnă de 100 de euro. Trebuie precizat că jandarmii români au executat în Afganistan misiuni de instruire si mentorat, beneficiari fiind ofiterii nou-înfiintatei politii afgane. Începînd cu 28 aprilie 2011, 245 de jandarmi (patru contingente) au participat la această misiune de instruire a fortelor de ordine din Afganistan. Aceasta a fost prima misiune desfăsurată de Jandarmeria Româna sub egida NATO, pînă la acel moment jandarmii actionînd în misiuni sub egida ONU, respectiv în Kosovo, pînă în anul 2008 si sub egida Uniunii Europene, în Kosovo si Georgia. Jandarmii care au făcut parte din cele patru contingente au fost selectionati din toate unitătile din România, în urma promovării unor examene prin care le-au fost testate cunostintele de specialitate. Cît s-au aflat în misiune, jandarmii români au executat trei tipuri de activităti: instruirea directă a politistilor afgani, activităti de mentorat pentru instructorii afgani si activităti de mentorat pentru ofiterii afgani din comandamentele centrelor de pregătire. La aceste misiuni au participat pînă acum trei jandarmi nemteni.

Articol afisat de 1103 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(D. MURARU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective