Dosarul „Bomba“ bate pasul pe loc la Înalta Curte
• cei doi inculpati care si-au admis faptele au contestat pedepsele de 22 de ani de închisoare • la două termene s-a prelungit sejurul după gratii al acuzatilor • Ovidiu Popa, de 31 de ani, din Tîrgu Ocna, cel care a fost prins în flagrant pe cînd încerca să monteze un dispozitiv exploziv sub masina lui Bogdan Mararu, si Emil Cristofor, de 29 de ani, din Tîrgu Ocna, arestat în aceeasi cauză, rămîn după gratii din dispozitia instantei supreme. Asa s-a decis la ultimul termen al procesului unde Popa a contestat sentinta Curtii de Apel Bacău, de 15 ani de închisoare, iar Cristofor a procedat la fel pentru cei 7 ani primiti. La două termene consecutive s-a prelungit arestul preventiv pentru inculpati, iar în cauză o nouă înfătisare va avea loc la jumătatea lunii viitoare. Cei doi au beneficiat de reducerea pedepsei cu o treime după ce si-a admis faptele. Înalta Curte de Casatie si Justitie va da în cauză o decizie definitivă. La Curtea de Apel Bacău procesul continuă pentru alti patru acuzati care nu si-au recunoscut faptele. Este vorba de cel considerat liderul grupării, Dumitru Mironescu si de Daniel Pădurariu, de 44 de ani (acuzati de constituire a unei grupări infractionale, acte de terorism, instigare la omor calificat si distrugere, plus nerespectarea regimului materiilor explozive), precum si de alti doi tineri din Tîrgu Ocna, Cosmin Irinel Lăcătus, de 32 de ani si Petrică Jâtaru, de 34 de ani. Gruparea a fost destructurată de procurorii DIICOT Neamt, care i-au prins cînd încercau să monteze bomba sub masina lui Bogdan Mararu, pe 11 ianuarie 2013. Atunci au fost săltati cinci făptasi, în timp de Dumitru Mironescu, „creierul“ atentatului esuat, a ajuns după gratii pe 13 februarie. Popa, Lăcătus si Jâtaru au fost prinsi chiar înainte de a pune bomba, pe care o primiseră de la Pădurariu. La rîndul lui, acesta fusese tocmit, prin intermediari, de Mironescu. Anchetatorii au stabilit că Popa si Cristofor au aflat de la Pădurariu că dacă pun în practică propunerea de suprimare a vietii lui Mararu, vor primi cîte 7.000 de euro, sumă ce era majorată la 15.000 de euro dacă se producea decesul victimei. Încă de la sfîrsitul anului trecut, procurorii DIICOT erau cu ochii pe învinuiti si au scăpat victima de la moarte sigură. Bogdan Mararu nu s-a bucurat prea mult deoarece pe 13 februarie a fost arestat de procurorii bucuresteni, împreună cu fratele lui, Răzvan. Ambii au fost acuzati că ar fi tocmit un ucigas plătit, pe basarabeanul Vitalie Proca, ca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu.
|