Vin scadentele lunii octombrie
Afacerisii nemteni mai au timp pînă pe 25 octombrie pentru a depune la Fisc declaratiile prevăzute de lege. Vineri este ultima zi de raportare, dar pentru a evita cozile la ghisee, cei care au întocmite situatiile le pot depune cît de repede. Cine nu se conformează în termen poate fi notificat, sau chiar amendat de inspectori. Pînă la finele săptămînii finantistii nemteni asteaptă notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului tva la încasare, formular 097, dar si declaratia privind obligatiile de plată la bugetul de stat, formular 100. Tot pînă pe 25 trebuie depuse declaratia privind distribuirea între asociati a veniturilor si cheltuielilor, formular 104, precum si declaratia privind obligatiile de plată a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominală a persoanelor asigurate, formularul 112. Nu trebuie uitat de declaratia privind veniturile sub formă de salariu din străinătate obtinute de către persoanele fizice care desfăsoară activitate în România si de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate în tara noastră. Pe data de 25 a fiecărei luni este scadenta si pentru decontul de tva, formular 300, decontul special de taxă pe valoare adăugată, formular 301, si declaratia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoare adăugată, formularul 307. Nu trebuie uitat nici de declaratia privind tva datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scop de tva a fost anulat. Acest document trebuie adus la Fisc de persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scop de tva a fost anulat si care efectuează în perioada în care nu au cod valid de tva livrări de bunuri sau prestări de servicii si achizitii de bunuri sau de servicii pentru care sînt obligate la plata taxei pe valoare adăugată. Finantistii mai asteaptă declaratia recapitulativă privind livrările, achizitiile si prestările intracomunitare pentru operatiunile desfăsurare în septembrie 2013, formular 390, si declaratia informativă privind livrările, prestările si achizitiile efectuate pe teritoriul national, formular 394.
|