A înghetat de frig
• o femeie sărmană din Borca a ajuns la spital cu picioarele degerate
Temperaturile tot mai scăzute din ultima vreme si noptile de-a dreptul geroase, îi afectează pe multi nemteni. Din păcate, cei mai năpăstuiti sînt oamenii săraci ori cei fără adăpost care nu au unde să se încălzească. Deocamdată iarna-i la început iar numărul celor ajunsi la spital ca să încălzească este redus. A apărut însă deja primul caz de degerături, victimă fiind o femeie sărmană din comuna Borca. Aceasta, în vîrstă de 43 de ani, locuieste într-o cosmelie vai de capul ei de la capătul comunei unde nu are căldură si nici măcar geamuri. Temperaturile scăzute din ultima vreme au făcut ca femeie să sufere degerături la picioare iar sîmbătă, 29 noiembrie, nu a mai răbdat durerile si a sunat la Ambulantă. Cadrele medicale au stabilit că pacienta avea afectatate atît degetele cît si tălpile. Au transportat-o la Spitalul Tîrgu Neamt, unde a rămas internată. Acesta este primul caz de degerături al acestui sezon dar medicii de la Salvare sînt pregătiti să intervină în orice situatie. „Avem toate masinile pregătite de iarnă iar echipajele sînt instruite corespunzător pentru a interveni în situatii de temperaturi extreme. Deocamdată nu am început patrularea pe străzi pentru adunarea persoanelor fără adăpost ca în celelalte ierni, protocoalele prevăzînd clar că trebuie să fie cel putin trei nopti consecutiv temperaturi mai mici de minus 10 grade, iar deocamdată nu a fost atît de frig“, a precizat medicul Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulantă. Chiar dacă nu a fost ger, la unitatea de primiri urgente a Spitalului Judetean au început deja să apară primii clienti la un pic de căldură. Este vorba despre cîtiva oameni ai străzii care vin pe timpul noptii la spital unde stau cîteva ore, se încălzesc iar apoi pleacă. Desi asistentii sociali ai UPU îi trimit spre centrul destinat lor din cartierul Speranta, ei refuză să meargă acolo, preferînd să stea pe holurile unitătii sanitare. „Cazuri de acest gen nu ar trebui să vină la noi dacă nu au probleme medicale ci să meargă la adăpostul din Speranta. Din cîte stim, acolo sînt deja vreo 17 persoane, dar cei ce ajung la noi refuză cel mai adesea“, a spus asistentul social Lavinia Cîrnu. Si Directia de Sănătate Publică Neamt a început pregătirile de iarnă grea, institutia cerînd spitalelor si medicilor de familie o evidentă exactă a gravidelor ce urmează să nască pe timpul iernii. Aceste femei vor fi aduse cu prioritate la spital în cazul în care se anuntă viscole puternice.
|