 Tabãra Tazlãu, jaf, batjocurã, nesimtire
• Tabãra Prelungi, care este acum a DJST Neamt, a fost jefuitã sistematic, de acolo fiind scos aproape tot ce a însemnat metal pentru a fi vîndut la fier vechi • totul s-a întîmplat cu ani în urmã • Ministerul Tineretului si Sportului a fost sesizat de cele petrecute, însã n-a luat nici o mãsurã • conducerea actualã ar vrea sã reabiliteze clãdirea, însã sansele de a mai fi functionalã vreodatã sînt extrem de mici • Cine intrã acum în Tabãra Prelungi de la Tazlãu rãmîne cu un gust amar. Poate fi si mai rãu din cauza mirosului de învechit, mucegai, a prafului si are sanse, dacã nu este atent, sã cadã peretii pe el. Unii sînt umflati atît de tare încît nu va mai trece mult timp pînã cînd se vor dizloca. Oricum, au fost ajutati sã ajungã în situatia de a se transforma în curînd în mormare de moloz. Se pare cã în vara anului 2008 cineva a decis cã acea clãdire este o „minã“ de metal. Calorifere s-au luat din camere cã doar nu se mai încãlzea imobilul, unul impunãtor în alte vremuri, asa cum si tevile au dispãrut în totalitate. Semnele lãsate în urmã aratã cã s-a tãiat cu flexul într-o veselie. Soba pentru gãtit din bucãtãrie a rãmas fãrã plitã. Cinã' sã mai mãnînce? Si pentru cã era foarte greu de urnit, „muncitorii“ au lãsat acolo o cadã de fontã. Aia fãcea bani multi, însã era greu de scos dintr-o baie micã, pentru cã usile erau înguste. Si poate n-a mai fost timp sã fie dãramati si parte din peretii de lîngã. Cine a scos fierul de acolo s-a ales cu camioane pline. Dar una din tintele principale a reprezentat-o centrala termicã pe pãcurã. Se spune cã cei care au decis dezafectarea celor amintite mai sus chiar s-au certat în momentul împãrtirii „prãzii“. Mai rãu este cã, se pare, banii cîstigati din vînzarea fierului vechi n-au intrat în conturile institutiei de care apartinea Tabãra Prelungi. Dar de acest aspect o anchetã ar putea deslusi ce si cum. Asta pentru cã, în conditiile în care tabarã nu era functionalã, patrimoniul ar fi trebuit conservat. Nu s-a putut, sau nu s-a vrut, asta e altã problemã. Ar mai fi de adãugat cã alimentarea cu energie electricã a fost sistatã în 1998, cînd a luat foc tabloul electric din interior. Devenise periculos.
Povestea gãurii pentru calorifere
Tabãra Prelungi era, pînã în 1995, cãutatã de zeci de grupuri de elevi din România. Constãntenii, brãilenii si prahovenii erau abonati. A fost anul în care clãdirea a intrat în conservare din cauzã cã drumul de acces era greu utilizabil de cãtre autocare, plus cã nu exista o parcare aferentã. Adicã a fost mai usor sã închidã posibilitatea unor copii de a se relaxa într-o varã cîteva zile într-un cadru natural de exceptie, decît sã se investeascã în cîtiva kilometri de asfalt ce ar fi fost de folos si comunitãtii. Si puteau fi cazati în acelasi timp în jur de 80 de elevi. Sigur curtea aceea mare din fata clãdirii construite în buza pãdurii era plinã atunci de zeci de copii în fiecare zi. Nici nu s-ar fi putut altfel într-o zi însoritã, pentru cã locul îmbie la a sta afarã pe o bancã sau chiar pe iarbã. Acum este asfalt, de cîtiva ani, dar este util altora. La intrarea în curtea din spate troneazã o constructie micã cu numãrul 136 ce era folositã, cel mai probabil, de paznici. Cînd intri însã în clãdire te izbeste în nas un miros de praf stãtut. E greu respirabil si deranjant. E semn cã urmeazã ca si ochii sã dea de dezastru. Urechile nu-si pot decît închipui cã pe acolo umblau o datã copii zglobii. Si nu trece mult timp si scãrile se opresc într-un culoar spart pe jos. Pînã si mozaicul e umflat. ÃŽn stînga, în dreapta domneste nesimtirea. Se vãd semnele „luptei“ din 2008 a „muncitorilor“ cu fierul ce trebuia scos si urcat în camioane. De acolo lipseste centrala, de acolo lipseste hornul de metal, pe pereti au rãmas doar suportii pentru calorifere si pentru tevi. „Mi se rupe sufletul“, spune Gheorghe Paisa, seful actual al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret. Liliana Drãgusanu, omul care acum pãzeste ceea ce cîndva era o încîntare, ne atentioneazã cînd urcãm la etaj: „Cînd mai ajung pe aici, pe sus, am senzatia cã se miscã podeaua sub mine“. „Pãi se miscã“, îi rãspundem. Cîtiva metri mai încolo, pe culoarul de acces de la etajul I, femeia se opreste: „De aici încolo este periculos. Nu mai înaintati“. Si ne aratã gaura din podea. O vãzusem în tavan si cînd trecusem pe culoarul de la parter. Curiozitatea ne-a împins la o fotografie. Cicã povestea gãurii e legatã de calorifere. A fost fãcutã special pentru a nu mai fi cãrate pe scãri, ci aruncate de sus. Poti sã mai gãsesti niste paturi, un fiset metalic. Oare pe astea de ce nu l-au luat?. Ar mai fi o camerã a directorului de tabãrã. Mai e acolo un pat, o masã, un scaun. Si un telefon fix. Fãrã ton.
Sanse mici sã mai fie tabãrã acolo
Clãdirea are si o intrare principalã. Cînd de uiti la ea, pe balconul parcã prins în piuneze, mai vezi o tãblie pe care se mai desluseste un „Bine ati venit!“. Iar în stînga usii principale troneazã altã inscriptie: „România, Ministerul ÃŽnvãtãmîntului, Tabãra Prelungi, Tazlãu - Jud.Neamt“. Nu le mai citeste nimeni. Curtea mare are lacãt pe poartã din 1995. „ÃŽmi este greu sã vorbesc despre acea tabãrã pentru cã mã doare sufletul. Caut sã facem ceva cu ea, sã gãsesc solutii legale pentru a o putea folosi. Este pãcat sã nu mai fie folositã ca tabãrã. Nu stiu cîte sanse sînt sã rezolvãm ceva, dar mã voi zbate pentru cã este într-o zonã foarte frumoasã“, a spus Gheorghe Paisa. Si are dreptate, fiindcã incinta are în spate pãdurea. Aerul e curat. E liniste. Dupã cele vãzute însã acolo, nu sînt mai mult de 5% sanse de a mai vedea curînd copii care sã se bucure de o vacantã la Prelungi, Tazlãu, judetul Neamt.
|
Autentificare
