 Barajul, 55 de ani de la o datã istoricã
• pe 1 iulie 1960 barajul a fost închis, începînd acumularea apei în spatele colosului de beton • pentru a marca evenimentul, inginerul Romeo Furtunã s-a implicat în realizarea unei stampile ce va fi utilizatã doar astãzi si confectionarea a douã cãrti postale • Filatelistii si lucrãtorii Oficiului Postal Bicaz, ca de altfel toti trãitorii urbei de sub baraj, trãiesc astãzi, 1 iulie 2015, un eveniment aniversar, prilejuit de împlinirea a 55 de ani de la închiderea barajului. Mai exact, la 1 iulie 1960 cursul Bistritei a fost închis si a început acumularea de apã în lac. Evenimentul este marcat prin confectionarea unei stampile omagiale utilizatã doar astãzi, în ziua organizãrii evenimentului, prin aplicarea acesteia pe corespondenta prezentatã. „O datã cu încheierea acestei zile, stampila va luat calea Muzeului National Filatelic pentru pãstrare“, a spus Nicu Popa, dirigintele Oficiului Postal Bicaz. ÃŽn acelasi timp au mai fost emise douã cãrti postale, una dedicatã Reginei Maria, ce iubea orasul, aici fiind si sediul Domeniului Coroanei Bicaz, si o alta dedicatã inginerului Dimitrie Leonida, autorul proiectului complexului hidroenergetic de pe Bistrita. Ideea gestului comemorativ a apartinut inginerului Romeo Furtunã, de obîrsie din Bicaz, dar care trãieste acum în Alexandria, mare colectionar de timbre si marci postale si un mare pasionat de istoria Bicazului. „Pentru Bicaz orice an aniversar cu trimitere la baraj, lacul de acumulare si hidrocentrala de la Stejaru, constituie un eveniment deosebit. De aceea, în calitate de fiu al Bicazului, iubitor al meleagului natal si colectionar de mãrci, timbre si cãrti postale, am considerat cã este nimerit sã mã implic într-o astfel de actiune omagialã, care pînã la urmã nu-i decît o recunoastere a ceea ce a însemnat Bicazul pentru România secolului XX“, a declarat Romeo Furtunã. Despre ce a însemnat pentru oamenii Bicazului si cei ai Vãii Bistritei construirea barajului, aveam sã aflãm de la unii trãitori ai evenimentului petrecut cu mare fast pe 1 iulie 1960, la terminarea investitiei si închiderea ultimei vane a barajului. „A fost atunci multã lume sã vadã cum va fi închis barajul. Desi momentul era prevãzut pentru orele diminetii, cîtiva busteni scãpati de undeva din amonte, intrînd pe una din vanele de scurgere a apei a blocat coborîrea stãvilarului. Asa cã totul s-a petrecut spre searã, pe la 19.00, cînd cablurile de sustinere au fost tãiate cu sudura si portile metalice aveau sa cadã în calea furiei apelor. A fost un moment emotionant atît pentru noi cît si pentru constructorii care se mai aflau în zonã“, a povestit Constantin Buruean, martor al evenimentului.
Dramele si superlativele colosului de beton
Iar noi am adãuga, luînd în calcul spusele muntenilor, cã dincolo de fericirea constructorilor a fost si drama oamenilor locului, convertitã în cele 20 de sate dispãrute din peisaj, cu 2.291 de gospodãrii, ce au fost strãmutate, si 18.760 de suflete care au fost nevoite sã ia calea bejeniei. Cît priveste prima ambarcatiune cu motor apãrutã pe luciul de apã al lacului de la Bicaz, aceasta a fost Neptun. Barajul de la Bicaz, lucrare unicat în România, a cãrui constructie a pus bazele întregului sistem hidroenergetic românesc, are cîteva caracteristici specifice.
Barajul este de greutate, din beton, înalt de 127 m, cu profil
aproximativ triunghiular. Lãtimea la bazã este aproximativ cît înãltimea. Volumul de beton si beton armat pus în operã în întreaga lucrare depãseste 1.625.000 metri cubi, iar schema de amenajare, folosind conditiile naturale favorabile sectorului, utilizeazã o cãdere brutã totalã de 149 m. Volumul lacului de acumulare este de 1.230 milioane mc din care 930 mil.mc. volum util, 100 mil. mc. volum de protectie împotriva viiturilor si 200 mil.mc., fiind sub nivelul minim de exploatare. Acumularea de la Bicaz reprezintã cel mai mare lac artificial din interiorul României, ocupînd o suprafatã de 3.300 hectare, o lungime de 35 km si o lãtime maximã de 2 km, în zona Hangu. A fost gîndit ca un lac cu folosinte complexe: irigarea împreunã cu Siretul a 300.000 ha de teren arabil, atenuarea viiturilor de pe Bistrita, micsorîndu-se astfel pagubele produse de inundatii, alimentarea continuã cu apã potabilã a complexelor industriale de pe Valea Bistritei, crearea conditiilor (necesare) depozitãrii rumegusului, turismului, exploatãrilor forestiere si industriei din zonã. Centrala hidroelectricã a fost botezatã initial „V.I. Lenin“, iar dupã revolutie a fost rebotezatã cu numele ctitorului ei, Dimitrie Leonida. Este o centralã cu aductiune sub presiune, apa din lac ajungînd la centralã printr-o aductiune de 4,8 km lungime si diametru de 7 metri, apoi castelul de echilibru, casa vanelor, douã conducte fortate si, în final, cele 6 turbine. Acumularea în lacul Izvoru Muntelui a început efectiv la 1 iulie 1960, iar primul grup a început sã producã energie la 1 octombrie 1960.
|
Autentificare
