Barajul, 55 de ani de la o dată istorică

• pe 1 iulie 1960 barajul a fost închis, începînd acumularea apei în spatele colosului de beton • pentru a marca evenimentul, inginerul Romeo Furtună s-a implicat în realizarea unei stampile ce va fi utilizată doar astăzi si confectionarea a două cărti postale •

Filatelistii si lucrătorii Oficiului Postal Bicaz, ca de altfel toti trăitorii urbei de sub baraj, trăiesc astăzi, 1 iulie 2015, un eveniment aniversar, prilejuit de împlinirea a 55 de ani de la închiderea barajului. Mai exact, la 1 iulie 1960 cursul Bistritei a fost închis si a început acumularea de apă în lac. Evenimentul este marcat prin confectionarea unei stampile omagiale utilizată doar astăzi, în ziua organizării evenimentului, prin aplicarea acesteia pe corespondenta prezentată. „O dată cu încheierea acestei zile, stampila va luat calea Muzeului National Filatelic pentru păstrare“, a spus Nicu Popa, dirigintele Oficiului Postal Bicaz. În acelasi timp au mai fost emise două cărti postale, una dedicată Reginei Maria, ce iubea orasul, aici fiind si sediul Domeniului Coroanei Bicaz, si o alta dedicată inginerului Dimitrie Leonida, autorul proiectului complexului hidroenergetic de pe Bistrita. Ideea gestului comemorativ a apartinut inginerului Romeo Furtună, de obîrsie din Bicaz, dar care trăieste acum în Alexandria, mare colectionar de timbre si marci postale si un mare pasionat de istoria Bicazului. „Pentru Bicaz orice an aniversar cu trimitere la baraj, lacul de acumulare si hidrocentrala de la Stejaru, constituie un eveniment deosebit. De aceea, în calitate de fiu al Bicazului, iubitor al meleagului natal si colectionar de mărci, timbre si cărti postale, am considerat că este nimerit să mă implic într-o astfel de actiune omagială, care pînă la urmă nu-i decît o recunoastere a ceea ce a însemnat Bicazul pentru România secolului XX“, a declarat Romeo Furtună. Despre ce a însemnat pentru oamenii Bicazului si cei ai Văii Bistritei construirea barajului, aveam să aflăm de la unii trăitori ai evenimentului petrecut cu mare fast pe 1 iulie 1960, la terminarea investitiei si închiderea ultimei vane a barajului. „A fost atunci multă lume să vadă cum va fi închis barajul. Desi momentul era prevăzut pentru orele diminetii, cîtiva busteni scăpati de undeva din amonte, intrînd pe una din vanele de scurgere a apei a blocat coborîrea stăvilarului. Asa că totul s-a petrecut spre seară, pe la 19.00, cînd cablurile de sustinere au fost tăiate cu sudura si portile metalice aveau sa cadă în calea furiei apelor. A fost un moment emotionant atît pentru noi cît si pentru constructorii care se mai aflau în zonă“, a povestit Constantin Buruean, martor al evenimentului.

Dramele si superlativele colosului de beton

Iar noi am adăuga, luînd în calcul spusele muntenilor, că dincolo de fericirea constructorilor a fost si drama oamenilor locului, convertită în cele 20 de sate dispărute din peisaj, cu 2.291 de gospodării, ce au fost strămutate, si 18.760 de suflete care au fost nevoite să ia calea bejeniei. Cît priveste prima ambarcatiune cu motor apărută pe luciul de apă al lacului de la Bicaz, aceasta a fost Neptun. Barajul de la Bicaz, lucrare unicat în România, a cărui constructie a pus bazele întregului sistem hidroenergetic românesc, are cîteva caracteristici specifice.
Barajul este de greutate, din beton, înalt de 127 m, cu profil
aproximativ triunghiular. Lătimea la bază este aproximativ cît înăltimea. Volumul de beton si beton armat pus în operă în întreaga lucrare depăseste 1.625.000 metri cubi, iar schema de amenajare, folosind conditiile naturale favorabile sectorului, utilizează o cădere brută totală de 149 m. Volumul lacului de acumulare este de 1.230 milioane mc din care 930 mil.mc. volum util, 100 mil. mc. volum de protectie împotriva viiturilor si 200 mil.mc., fiind sub nivelul minim de exploatare. Acumularea de la Bicaz reprezintă cel mai mare lac artificial din interiorul României, ocupînd o suprafată de 3.300 hectare, o lungime de 35 km si o lătime maximă de 2 km, în zona Hangu. A fost gîndit ca un lac cu folosinte complexe: irigarea împreună cu Siretul a 300.000 ha de teren arabil, atenuarea viiturilor de pe Bistrita, micsorîndu-se astfel pagubele produse de inundatii, alimentarea continuă cu apă potabilă a complexelor industriale de pe Valea Bistritei, crearea conditiilor (necesare) depozitării rumegusului, turismului, exploatărilor forestiere si industriei din zonă. Centrala hidroelectrică a fost botezată initial „V.I. Lenin“, iar după revolutie a fost rebotezată cu numele ctitorului ei, Dimitrie Leonida. Este o centrală cu aductiune sub presiune, apa din lac ajungînd la centrală printr-o aductiune de 4,8 km lungime si diametru de 7 metri, apoi castelul de echilibru, casa vanelor, două conducte fortate si, în final, cele 6 turbine. Acumularea în lacul Izvoru Muntelui a început efectiv la 1 iulie 1960, iar primul grup a început să producă energie la 1 octombrie 1960.