Cum a negociat Pinalti licenta pentru Giga Tv
• anchetatorii au arătat cum Gheorghe Stefan a apelat la ajutorul lui Viorel Hrebenciuc, iar acesta a convocat-o pe sefa CNA • Laura Georgescu nu s-a lăsat rugată mult si a anulat sanctiunea aplicată postului Giga Tv, la două săptămîni de la instituirea măsurii • Dosarul licentei Giga Tv în care au fost inculpati fostul primar de Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, doi membri CNA si deputatul Viorel Hrebenciuc, scoate la iveală noi detalii. Este vorba de discutiile dintre Stefan si Hrebenciuc, prin care acesta din urmă dă asigurări că va redobîndi licenta retrasă de CNA după ce postul tv îsi întrerupsese emisia mai mult de 96 de ore. Conform anchetatorilor, Pinalti a cerut ajutorul lui Hrebenciuc, la îndrumarea altui membru CNA inculpat în cauză, Narcisa Iorga. Stefan a făcut ce i s-a zis si a primit asigurări de la Hrebenciuc că problema va fi rezolvată „sută la sută“. În actul de inculpare se arată că pe 28 septembrie 2013 Gheorghe Stefan îl sună pe Viorel Hrebenciuc si stabileste o întîlnire pentru a obtine sprijinul deputatului în redobîndirea licentei tv.
Gheorghe Stefan: Să trăiesti, nea Viorel! Stai linistit! Vreau să te văd si eu trei minute, eu-s în Bucuresti, nu-i nici o problemă!
Viorel Hrebenciuc: Unde esti acum?
G. S: Eu-s la hotel … spune-mi unde să vin….
V. H: Hai si vino repede la Clubul Francez! Hai vino încoace!
După întîlnirea cu Pinalti, Hrebenciuc trece la treabă, o contactează pe sefa CNA, Laura Georgescu, si-i solicită o întîlnirea pe 30 septembrie 2013, la Parlament, acest moment fiind cu o zi înainte de votul membrilor CNA pentru contestatia depusă de Giga Tv. Întîlnirea dintre Hrebenciuc si Georgescu se amînă cîteva ore si pentru a nu-l tine pe Pinalti pe jar, Hrebenciuc îl sună si-i dă asigurări că problema se va rezolva „sută la sută“.
Viorel Hrebenciuc: De abia la două mă vad cu ea! Voiam să-ti dau sms că n-am mai apucat, că-s cu toate nebuniile pe aici!
Gheorghe Stefan: Îhî.
V. H: Te sun, nici o problemă!
G. S: Cînd vă vedeti ?
V. H: Deci e sută la sută. Pe la două.
G. S: Aha
V. H: Da?
G. S: Hai sunati-mă si pe mine, da, da!
V. H: O chem acum! Deci, sută la sută, stai linistit!
G. S: Mersi tare mult!
Ulterior Hrebenciuc face treaba pentru care s-a angajat în fata primarului de Piatra Neamt si o convinge pe Laura Georgescu să admită contestatia Giga Tv. În sedinta de pe 1 octombrie 2013 a CNA, la două săptămîni de la retragerea licentei Giga Tv, este admisă contestatia postului cu pricina care-si recapătă toate drepturile. Anchetatorii au mai arătat faptul că în ziua votului, Laura Georgescu nu a prezentat membrilor CNA nota compartimentului juridic al institutiei prin care se atrăgea atentia asupra problemelor de admisibilitate a contestatiei depusă de Giga Tv. În acest fel, trei din membri CNA au fost în eroare si au votat pentru redobîndirea licentei. „Ca urmare a acestor actiuni, după numai două săptămîni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru si 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenti), precizîndu-se doar că argumentele continute în contestatia depusă de postul de televiziune sanctionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se tină cont dacă există un punct de vedere al specialistilor din cadrul CNA, care să constate daca sustinerile din contestatie sînt temeinice si legale“, conform DNA.
|