CERNĂUTI - TĂRAM ROMANESC (II)

Continuând periplul cernăutean, am ajuns la complexul mănăstiresc Bănceni. Situat la cca. 20 de kilometri de Cernăuti, sapte de Herta si cam tot atâtia de granita noastră, este construit pe un deal unde, până în anul 1994, nu exista decât pământ gol. Asezarea monahală este o insulă de românitate si ortodoxie, slujbele si toate înscrisurile de pe icoane, ziduri si pietre funerare fiind făcute în limba română. Este greu de cuprins în cuvinte tot ce reprezintă această alcătuire. Dar simt nevoia de a o defini ca un loc sfânt, o minune, nu pentru că este vorba de o mănăstire, ci pentru că este închinată oamenilor si nevoilor lor. Nu e vorbă de clacă. Aici sunt îngrijiti si tratati 400 de copii cu handicap, unii bolnavi de SIDA, aici oricine doreste primeste hrană si adăpost fără vreo plată si fără să te întrebe cineva de unde vii, cine esti si ce cauti. E greu de crezut că închegarea aceasta de lăcasuri de cult si sociale, care posedă 800 dehectare de pământ pentru cultura cerealelor, cresterea vitelor, livezi si vii, ferme de porci si de păsări, turme de oi, iazuri cu peste, păduri si păsuni, a fost concepută de o singură minte. Dar este adevărat. Părintelui staret Mihai Jar (devenit episcopul Longhin de Bănceni sisupranumit „Tatăl celor 400 copii“), om al locului, de la Mihoreni, îi revine întreaga strădanie, el a vegheat, pas cu pas, mai bine de 20 de ani, realizarea întregului ansamblu, cu ajutorul unor oameni de bine si al unor călugări din Ucraina si România. Ochiul cel mai exigent nu găseste nimic făcut la întâmplare ori de mântuială, ci sugerează lucrul temeinic, făcut să dureze, evocând trăinicia, perenitatea si continuitatea. Pătrundem prin poarta de la baza clopotnitei monumentale, care va adăposti un cămin-spital pentru călugări si un muzeu. Ceea ce impresionează din primul moment este revărsarea extraordinară de flori de diferite soiuri si culori: la ferestre, balcoane sau pe straturile îngrijite, alternând cu multă, multă verdeată. Numeroase clădiri, diferite stilistic si cromatic, unele în constructie, nu lasă privirea să se piardă în gol. Ajungem la palatul administrativ si cerem să-l vedem pe părintele staret. Dar acesta lipseste, este plecat la Viena, cu treburi si pentru sănătatea, cam subredă. După ce îispunem de unde venim si ce dorim, loctiitorul său nu ne lasă la voia întâmplării si ni-l trimite pe părintele Agafanghel, un septuagenar scund si uscătiv, cu barbă mare (altfel cum ?!), care ne poartă prin tot cuprinsul asezării, povestindu-ne fără întrerupere dar cu un entuziasm aparte, despre sfintele locuri si viata lor.

„Dumnezeu când începe o lucrare nu se mai termină, până ajungem în vesnicie“

Aflăm că Mihai Jar, rămas singur de copil, a fost ajutat de niste sectanti, singurii doritoride a-l salva. Era gata-gata să se convertească. Dar, cum ne aminteste ciceronele nostru, credinta în ortodoxie a copilului a fost mai puternică. La vremea cuvenită, a intrat în preotie, s-a căsătorit si, împreună, au adoptat doi copii si apoi încă doi. Aminteste de unul dintre copilasi, mărisor dar care nu vorbea. Când acesta a văzut icoana Maicii Domnului, a arătat cudegetul spre ea si a rostit: „Mama“. A fost momentul care l-a hotărât să creeze un asezământ social pentru copii. Si pentru a-l sluji mai bine pe Dumnezeu, ambii soti au ales să ducă viata monahală. Sotia arhimandritului a îmbrăcat rasa călugărească, la mănăstirea de maici de la Boian, aflată la câtiva kilometri distantă de Bănceni, unde sunt îngrijiti cum se cuvine 125 de copii, într-un orfelinat. Ambele mănăstiri numără 100 de călugări si tot atâtea măicute. Centrul mănăstirii este, firesc, biserica cea mare. Constructie monumentală, grandioasă, zugrăvită într-un bleu-verde pal la exterior, cu firide acoperite de sfinti, cu numeroase turle si cupole aurite, ridicată în 4 ani, are mai multe altare, este splendid pictată, are o catapeteasmă frumos sculptată în lemne de stejar la Bucuresti si un policandru masiv, cu zeci si zeci delumini si cu pardosea de marmură. Biserica detine numeroase icoane făcătoare de minuni, unele nescoase încă la lumină. În interior se află moastele Sfintei Mari Mucenite Varvara, iar într-o raclă specială, se odihnesc fragmente de moastele a mai bine de o sută de sfinti. Părintele staret a donat si unor biserici din România asemenea relicve sfinte. Într-o cameră de la parter, există un spatiu bine amenajat, destinat (ati mai auzit asemenea faptă?) copilasilor care rămân în grija unor măicute, în timp ce părintii se află la slujbă. În incinta mănăstirii se află multe alte lăcasuri de cult, printre care o biserică din lemn, replică a primei biserici a locului, un paraclis închinat Sfântului Serafim de Sarov, cu un fragment din moastele sale si o parte din piatra pe care s-a rugat o mie de zile si nopti. Pe pereti sunt pictate scene din viata lui si aici, cei trei călugări ai schitului citesc psaltirea non-stop, ziua si noaptea. În mănăstire nu se consumă nici un fel de carne, cu exceptia pestelui, din cele 3-4 iazuri proprii si nu se bea vin, ci numai suc de mesteacăn. Copiii îngrijiti aici, ajunsi la maturitate pot urma firul lumesc al traiului sau să rămână în mănăstire. Aceasta se îngrijeste de tinerii căsătoriti, atât pentru sărbătoarea nuntii si a botezurilor, cât si pentru viitor. Aducem în atentia cititorilor această splendidă oază de spiritualitate si ortodoxie românească, mănăstirea Bănceni, care merită vizitată. Satisfactiile prilejuite sunt pe potrivă. Încheiem cu spusele părintelui staret, Mihai Jar, definitorii pentru misiunea lui arhierească: „Dumnezeu când începe o lucrare nu se mai termină, până ajungem în vesnicie“.