Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2015
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 30 Iulie 2015
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Străini interesati de Zimbru Safari

• trei cetăteni din Olanda vor merge în căutarea zimbrilor liberi, însotiti de echipa de rangeri • cei care vor o astfel de escapadă în sălbăticie trebuie să achite 80 lei de persoană • Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Vînători, face o invitatie celor amatori de o experientă unică •

Zimbru Safari, oferta lansată anul trecut de Parcul Natural Vînători Neamt (PNVN) pentru turistii interesati să surprindă si să fotografieze legendarele animale în habitatul lor natural, a stîrnit si în această vară interesul unor cetăteni străini. Trei olandezi si-au făcut deja rezervări pentru o astfel de escapadă, iar echipa Parcului este pregătită să le ofere o experientă de neuitat. Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Vînători, ne-a spus că întotdeauna expeditia îsi atinge scopul, dar pentru asta se tine cont de existenta semnalului GPS ce permite localizarea turmei de zimbri. „Sîntem conditionati de partea tehnică. Dacă e înnorat sau animalele se află într-o vale îngustă, nu există semnal GPS, iar în acest caz nu plecăm în căutarea zimbrilor. Nu tinem cont de semnalul înregistrat cu două-trei zile înainte fiindcă nu avem siguranta că-i mai găsim acolo. Întotdeauna îi anuntăm pe turisti, reprogramînd călătoria“, a precizat Sebastian Cătănoiu. Zimbru Safari a adus si anul trecut străini în pădurile Neamtului, două italience si doi olandezi profitînd de inedita ofertă. Pentru o astfel de călătorie înscrierile se fac cu 7 zile înainte, pe pagina de facebook a institutiei sau pe adresa de mail. Tariful este de 80 de lei de persoană, fiind acceptate maximum sase persoane pe zi. La cerere, doar pentru grupuri formate din trei-sase persoane, călătoria se poate realiza si în altă zi a săptămînii, cu conditia rezervării din timp. Rangerii Parcului le vor fi ghizi turistilor, învătîndu-i cum să determine pozitia exactă a turmei apelînd la monitorizarea prin radiotelemetrie, bazată pe semnalele emise de „gulerele“ cu GPS pe care animalele le poartă la gît. Doritorii au obligatia să fie costumati într-un echipament corespunzător unei deplasări pe munte. Cît traseul permite, se folosesc masinile de teren ale Parcului, iar în portiunile de teren accidentat se merge pe jos. Sebastian Cătănoiu a lansat o invitatie tuturor celor care doresc să trăiască o experientă de neuitat, beneficiind si de privilegiul de a admira superbe peisaje montane: „Pentru că Parcul Natural Vînători Neamt este singurul loc din România si printre putinele din Europa în care se află zimbri în libertate, vă facem o invitatie unică în tară, aceea de a observa, fotografia si filma zimbri în libertate. În fiecare zi de marti, la ora 9.00, vă asteptăm la sediul Administratiei Parcului Natural Vînători Neamt, pentru a vă însoti într-o călătorie memorabilă. Pentru început veti afla informatii despre zimbri si împreună vom determina pozitia animalelor, cu ajutorul datelor obtinute de la colarele GPS. Vom pleca cu autoturismele de teren aflate în dotarea Parcului, însotiti de rangeri, spre zona în care se află zimbri în libertate. Mai apoi deplasarea se va face pe jos, echipamentul de teren fiind obligatoriu. Pentru a avea contact vizual, este de datoria noastră să vă initiem în secretele monitorizării prin radiotelemetrie. Pentru imortalizarea imaginilor sînteti singurii răspunzători! Sînteti de acord cu noi că, uneori, terenul accidentat, vegetatia deasă sau agilitatea zimbrilor ne pot periclita contactul vizual. În acest caz, rămîne doar la latitudinea voastră dacă strădaniile noastre si experientele trăite cu ocazia căutării celui mai mare mamifer al Europei compensează absenta unei fotografii reusite...“.

Articol afisat de 1135 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ramona AANEI)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective