Strînsul fînului, povara de pe umerii muntenilor

• perioada optimă de recoltare si conservare a acestui furaj este iulie si august • seceta a ars iarba si a îmbătrînit-o înainte de vreme • si-n acest an, o mare parte din fînetele de pe Valea Muntelui vor rămîne neexploatate • „E un mare păcat să lasi iarba necosită, cînd noi, pe vremuri, umblam după fiecare pai, pentru a avea iarna cu ce hrăni vitele“, spune un sătean din Hangu •

În zona de munte, timpul de coasă este în toi. Toti gospodarii, cu grija vitelor din propria bătătură, au intrat în plină campanie de recoltare a fînului. Conform traditiei, perioada optimă de strîngere si conservare a acestui furaj este iulie si august. „În acest an, productia de fîn este sub media anilor trecuti, deoarece seceta din iunie si iulie a ars iarba si a îmbătrînit-o înainte de vreme. Noroc cu fînul din grădinile din vecinătatea vetrelor de sat, că pe dealuri, în tarină cum spunem noi, nu-i nici o haznă“, a afirmat Gheorghe Zait din Ceahlău. Din nefericire, se estimează, luîndu-se în calcul experienta anilor trecuti, că si-n acest an, o mare parte din fînetele de pe Valea Muntelui vor rămîne neexploatate. Motivul, lipsa fortei de muncă tinere din sate, ca urmare a exodului acestei categorii de vîrstă la muncă în străinătate. Bătrînii de pe Văile Bistritei si Bicazului, pentru care cresterea animalelor mai este încă îndeletnicirea de bază, asistă neputinciosi la sălbăticirea vegetatiei din tarinile comunitătilor locale, ca urmare a abandonării terenurilor de către cei mai multi dintre gospodari. „E un mare păcat să lasi iarba necosită, cînd noi, pe vremuri, umblam după fiecare pai, pentru a avea iarna cu ce hrăni vitele“, a spus Grigore Ungureanu din Hangu, un vîrstnic pentru care agricultura specifică locului a constituit toată viata o îndeletnicire sacră. „Noi ne-am născut aici, la munte, si fiecare om avea pe timpul tineretii mele, în gospodărie, cel putin două - trei vaci cu lapte, o pereche de cai sau boi, iar oi, de la 20 - 30 în sus. Din asta trăiam. Pentru a face fată, trebuia să facem fîn, nu glumă. Cei cu teren mai putin luau si făceau fîn în parte. Juchiam la rîpi pînă ne venea acru. Dar era mai sănătos. Amu cine să mai aibă grija fînului si-a vitelor? Noi sîntem prea bătrîni, iar tineretul... Au plecat prin lume de-a banilor. Vai de capu'nostru!“, a povestit Petre Tepes din Bîrnadu comunei Bicaz Chei, care la cei 80 de ani încă mai trage cu coasa. Într-adevăr, migratia tinerilor în Occident a pustiit satele de fortă de muncă. Or', făcutul fînului este, îndeobste, o treabă bărbătească. Pentru a face fată, un gospodar, cu multe animale în bătătură, este nevoit să angajeze cosasi, fie dintre vecini, cîti mai sînt apti de o asa muncă grea, fie din zona de ses, „perjeri“, cum le spun muntenii. Asta, în conditiile în care omul are venituri bănesti disponibile, o pensie mai bunisoară sau o asa-zisă „rentă viageră“ de la copiii plecati în străinătate, deoarece recoltarea fînului costă, nu glumă. „O zi de coasă bate la un milion de lei vechi, plus mîncare si băutură, iar dacă-i fumător s-un pachet de tigări. O zi de adunat costă între 600 si 700 de mii. La noi, pe Valea Bistritei, nu mai găsesti un om de leac să-ti facă fînul sub aceste preturi“, a declarat Vasile Naclad din Izvoru Alb. Cei care nu-si permit să facă fînul caută să-l închirieze altora mai vrednici, iar dacă ierburile disponibile nu au căutare, se roagă de vecini să-l strîngă gratuit „numai să nu rămînă în părăsire“, după cum afirmă ei. Dar nimeni nu se îmbie la o asa treabă. „Ca urmare, rămîn rîpile noastre pline de ierburi, animalele dispar, iar terenurile din tarinile obstii se sălbăticesc“, a afirmat Gheorghe Bistriceanu din Poiana Teiului. Necazul oamenilor din zona de munte în ceea ce priveste recoltarea fînului este cunoscut si de către administratiile locale, sau chiar de către cele mai de „sus“. „Nu avem ce face, decît să alcătuim cadrul legislativ. Oamenii sînt proprietari de fînete, tinerii au plecat în străinătate la muncă... Si totusi, a început să se izească pe ici pe colo si un semn bun, în ultimii ani, parte dintre tineri reînviind cresterea animalelor prin microferme. Reîntorsi din străinătate cu cîte o brumă de bani si cu ceva mai mult curaj, unii tineri încearcă să-si găsească un rost prin agricultura montană. Cu precădere prin cresterea animalelor, si de-aici, recoltarea fînului pentru hrana acestora“, spun alesii cînd au ocazia unor tot mai rare întîlniri cu muntenii. Finantarea europeană, idee agreată în principiu de către gospodari prin asociatiile crescătorilor de animale, presupune ameliorarea terenurilor, rezultatul concret pe imas observîndu-se din ce în ce mai mult pe dealurile cu fînete. Cît priveste accesarea de fonduri, acest lucru se face pe bază de proiecte. „Dar, deocamdată rezultatele sînt încă destul de timide“, declară primarii de pe Valea Muntelui. Pînă una-alta, în zona de munte greul agriculturii rămîne tot pe bătrîni. Asta, fie că vorbim de cresterea animalelor, fie de recoltarea fînului. Si unde nu-i putere, nu-i nici cîstig! Iar cînd nici vremea nu te ajută, nu-ti rămîne decît să privesti la stele dezamăgit.