 Pãpusarul de la Cetate, stiti de el?
• Ilinca Istrate, o tînãrã absolventã de Teatru, a putut fi vãzutã oferind reprezentatii de artã stradalã pe traseul spre Cetatea Neamt • marioneta sa, Pogany împãrtea îmbrãtisãri celor dornici de afectiune • „Unii mã apreciazã si înteleg dificultatea meseriei mele. Am întîlnit oameni frumosi, luminosi, care m-au încurajat si mi-au dat încredere în ceea ce fac“, spune tîrgnemteanca • Persoanele care au urcat, vara aceasta, aleea prin pãdure spre Cetatea Neamt au avut parte de o întîlnire surprinzãtoare pe traseu. Ilinca Istrate, o tînãrã cu ochi expresivi si marioneta sa Pogany, de înãltimea unui copilas, erau gata sã le ofere cîteva clipe de bucurie celor dornici sã urmãreascã o reprezentatie de artã stradalã. Multi se opreau, mai ales cei care aveau copii, iar la final puneau si bani în cutia artistei, felicitînd-o pentru spectacol. ÃŽn vîrstã de 23 de ani, Ilinca a absolvit Sectia de Actorie/Pãpusi/Marionete a Facultãtii de Teatru din cadrul Universitãtii de Arte George Enescu din Iasi si a început recent o colaborare cu Teatrul Bacovia din Bacãu. Ne-a povestit cum a ajuns sã-si aleagã profesia de pãpusar: „Sînt singurã la pãrinti. A fost o vreme cînd îmi doream cu toatã ardoarea frati si surori, si pentru cã nu s-a putut, mi-am fãcut din pãpusile mele. Stãteam în sufrageria bunicii si mã jucam foarte mult. Eu nu prea am fost genul premiant la scoalã, eram mai rebelã. Citeam foarte mult, dar numai ce doream eu. Pãrintii m-au încurajat sã-mi aleg singurã calea. Mi-au spus: «Fã ce vrei tu, numai sã-ti gãsesti o meserie care sã-ti placã. Sã nu te vedem cã te duci dimineata la serviciu fãrã chef». Cît am fost elevã la Liceul Stefan cel Mare am activat, patru ani, în Trupa Scolii de Teatru ProfessArt, o trupã privatã coordonatã de o profesoarã de la Iasi. Cu vreo lunã înainte de admiterea la facultate am zãrit de la distantã o marionetã a lui Napoleon si am fost usor fermecatã. Mai vãzusem ceva asemãnãtor doar o datã sau de ori cînd eram micã, la grãdinitã. Profesoara m-a întrebat dacã nu as vrea sã dau la Sectia de Pãpusi si am zis «Da», mai mult de curiozitate. Stiam cã e cu dublã specializare, aveam ocazia sã fac si actorie si sã învãt si arta pãpusãreascã. Lumea se fereste în general de sectia asta, din prejudecatã. Publicul crede, în general, cã e doar pentru cei mici, dar asta nu e adevãrat. De la început a fost o artã dedicatã tuturor. ÃŽn general, societatea are o boalã, etichetarea. Unde a dispãrut curiozitatea? Pe mine, curiozitatea si mîna destinului m-a împins spre acest domeniu, am ajuns sã mã descopãr, practic“.
„Trebuie încurajatã Cultura. E la fel de importantã ca Sãnãtatea si ÃŽnvãtãmîntul“
Pogany, bãiatul-marionetã, este în întregime creatia tinerei si a apãrut în urma unui proces destul de întortocheat. Ilinca a început sã-l construiascã în primul an de facultate, la îndemnul profesorului sãu, Toma Hogea, care, intuindu-i abilitãtile a încurajat-o sã meargã la atelierul universitãtii. Si-a completat necesarul de unelte cu ajutorul tatãlui, care îi mai punea cîte un burghiu sau altã unealtã în pachetul pe care i-l trimitea de acasã. L-a terminat abia în anul trei, modelîndu-i chipul dupã celebra sculpturã a lui Brîncusi, Domnisoara Pogany. Pentru a-i realiza mîinile si tãlpile le-a folosit ca model pe ale sale. Acum îl poartã peste tot cu ea si are pentru el o afectiune aproape maternã. „Pare ciudat sã te apropii de o bucatã de lemn, dar e o formã de rugãciune, pentru cã în orice piatrã existã Dumnezeu. De ce nu ar fi si în Pogany? Cîteodatã, cînd omul ia în serios îmbrãtisarea lui, vezi acea luminã divinã. Si aici mã refer si la lumina din ochii lui Pogany. Pictura, conceptul fetei, sînt gîndite de Manuel Mãnãstireanu, pictor din Iasi. Multi mã întreabã de ce nu are conturati ochii. Eu nici mãcar nu i-am spus ce sã facã, i-am propus doar sã mi-l picteze. L-am creat pentru un spectacol, un recital de marionete, sub coordonarea profesoarei mele, Ana Ciofu. Eu am fãcut regia, scenografia, am ales muzica. Este un spectacol pentru cei mari, prezentînd povestea mea, experienta mea ca pãpusar. Mai am unul în gînd, cu un personaj feminin de data asta. Marioneta e începutã, dar îmi mai trebuie timp si fonduri pentru a o duce la bun sfîrsit. As vrea sã fiu cunoscutã si pentru spectacolele mele“, ne-a mãrturisit Ilinca. Ne-a vorbit si despre experienta acumulatã ca artist în urma reprezentatiilor de pe traseul spre Cetate. Niste români stabiliti în Franta s-au oferit chiar sã o sprijine, dacã ar ajunge la ei, la Paris: „Este artã de stradã, care în România, mai ales într-un orãsel mic ca Tîrgu Neamt, este confundatã cu a cersi. Dar experienta îmi prinde bine pentru cã am parte de o gamã variatã de spectatori. Unii mã apreciazã foarte mult si înteleg dificultatea meseriei mele. Am întîlnit oameni frumosi, luminosi, care m-au încurajat si mi-au dat încredere încã o datã în ceea ce fac. Si ca sã o dau pe aia dreaptã, îmi prind bine si banii cîstigati. Pînã la urmã, trebuie încurajati si artistii. Acum teatrul nu mai este într-o salã de teatru, vine arta la om, ceea ce e bine, dar e si greu. Trebuie încurajatã Cultura. E la fel de importantã ca Sãnãtatea si ÃŽnvãtãmîntul. Toti artistii sînt gata sã scoatã oamenii din lumea asta artificialã. De ce sã refuzi sã trãiesti?“. Ilinca Istrate s-a remarcat si prin confectionarea unor pãpusi gigant. La cererea Primãriei Tîrgu Neamt, i-a realizat special pentru recenta editie a Zilelor Orasului pe Stefan cel Mare si sotia sa, Voichita, cu înãltimi de peste 4 metri. Pãpusile au intrat în patrimoniul Casei Culturii, urmînd sã fie folosite si la alte manifestãri.
|
Autentificare
