Ancheta va fi reluată în cazul magistratilor Baltag
• cei doi magistrati încearcă să afle cine a distrus cablurile senzorilor ABS de la autoturismul lor • procurorii au apreciat că a fost vorba de o „actiune“ a cîinilor • sotii Baltag au atacat decizia în instantă si au avut cîstig de cauză • Cercetările în cazul distrugerii cablurilor senzorilor ABS la masina magistratilor Baltag vor fi reluate, din dispozitia instantei de judecată. Decizia a fost luată recent de magistratii din cadrul Judecătoriei Podul Turcului, care au admis plîngerea judecătorilor Baltag împotriva deciziei Parchetului Neamt, unde se stabilise că sectionarea cablurilor senzorilor ABS a masinii celor doi nu s-a datorat unei interventii intentionate. Prin hotărîre definitivă instanta a decis: „Admite plîngerea formulată de petentii Baltag Vasile si Baltag Gabriela (foto - n.r.) împotriva ordonantei de clasare din data de 12.11.2014 a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamt, mentinută prin ordonanta din data de 16.02.2015 a prim procurorului Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamt. (...) Dispune trimiterea dosarului către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamt în vederea completării urmării penale, privind plîngerea formulată de petentii Baltag Vasile si Baltag Gabriela cu privire la săvîrsirea de către autor necunoscut a infractiunii de distrugere“. Asta înseamnă că procurorii trebuie să reia cauza si să stabilească cine este responsabil de incidentul care s-a întîmplat în noaptea de 30/31 martie 2014 cînd cablurile senzorilor ABS de la autoturismul Skoda au fost sectionate în mai multe locuri. Sotii Baltag fuseseră plecati din localitate si s-au întors destul de tîrziu în acea noapte. Ajunsi acasă au constatat că locul lor de parcare era ocupat, astfel că au lăsat masina într-un loc mai întunecos, dar în asa fel încît i-ar fi creat dificultăti la plecare celui care le ocupase locul de parcare. La ceva vreme, au văzut că masina străină plecase. Dimineată, cînd au plecat spre serviciu, nu înainte de a-si duce copiii la scoală, bordul le-a indicat faptul că au o avarie serioas. În aceste conditii au dus autoturismul în service, iar mecanicii au constatat că în mai multe locuri cablurile senzorilor ABS fuseseră sectionate. Proprietarii masinii au concluzionat că la mijloc nu ar fi lucru curat si au anuntat anchetatorii. Au fost făcute verificări, au avut loc si expertize tehnice în urma cărora s-a decis că nu ar fi vorba de o interventie intentionată, ci cel mai probabil cablurile ar fi fost sectionate de cîini sau rozătoare. Asta cu atît mai mult cu cît în zona în care locuiesc cei doi magistrati au mai existat 5-6 astfel de cazuri. Este vorba de proprietari de autovehicule care s-au plîns la politie că s-au trezit că „cineva“ le-a umblat la furtunurile de frînă, fie la cablurile ABS, una dintre reclamatii fiind făcută chiar de un politist. În cele din urmă, procurorii au stabilit că nu este vorba de o interventie intentionată, solutia a fost mentinută si de prim-procurorul Parchetului Neamt, moment în care judecătorii Baltag s-au adresat instantei. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Piatra Neamt, însă ulterior petentii au cerut si obtinut strămutarea la Judecătoria Podu Turcului.
|