 Ninsoare, frig, probleme
• prima ninsoare mai consistentă a adus cu ea neajunsuri • nu mari, dar au fost • peste 13.000 de consumatori din 67 de localităti au rămas fără curent electric • pe drumurile din judet probleme au cauzat copacii rupti de greutatea zăpezii apoase si de vînt • în statiunea Durău zăpada a atins 25 de centimetri • „Pe Ceahlău, zeci, sute de arbori prinsi cu vegetatia pe ei au cedat sub greutatea zăpezii“, a declarat Raul Papalicef, seful Salvamont • Prima ninsoare mai consistentă i-a cam luat prin suprindere pe nemteni, chiar dacă nu au fost probleme foarte complicate. Mai mult blocaj s-a înregistrat la sate, unde lumea încă mai are treabă pe cîmp, încă mai ducea, pînă ieri - alaltăieri animalele la păscut si mai avea de cules fructe de prin copaci. Zăpada apoasă n-a avut prea mult spor să creeze probleme în trafic, dar a reusit să rupă retele de electricitate si să doboare copaci care au blocat drumul soferilor. După cum a declarat prefectul Vlad Anghelută, presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgentă, au fost pregătite pentru interventie toate mijloacele si echipajele aferente care pot desfăsura sau participa la misiuni de acordare a asistentei medicale de urgentă, căutare-salvare, deblocare, precum si cele care pot asigura tractarea, la nevoie, a mijloacelor auto care blochează traficul rutier. „A fost monitorizată situatia privind starea căilor de comunicatii (rutiere, feroviare), a infrastructuri de transport energie si de comunicatii, cu accent deosebit pe zonele cunoscute cu probleme în caz de ninsori, din anii precedenti. S-au înregistrat căderi de arbori si depunere de zăpadă pe carosabil, cu afectarea traficului rutier. Pentru rezolvarea problemelor s-a intervenit cu 106 persoane - angajati ISU, comitete locale pentru situatii de urgentă, angajati de la drumuri judetene, nationale, voluntari etc si cu 36 de mijoace. Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă al judetului Neamt a intervenit, în cooperare cu SVSU Hangu, Ceahlău, Grinties, Pipirig si Vînători Neamt, la nouă misiuni pentru degajarea de arbori căzuti pe partea carosabilă si la două misiuni de patrulare si verificare a viabilitătii căilor rutiere (Tîrgu Neamt - Petru Vodă si Piatra Neamt - Bisericani). A avut loc si o misiune de asigurare măsuri PSI la fire de curent căzute“, a declarat prefectul Vlad Anghelută.
Copaci rupti, retele avariate, oameni fără curent
Sectia Neamt a Companiei Nationale de Administrare a Drumurilor Nationale a actionat pentru deszăpezire si răspîndire de material antiderapant cu sapte utilaje si nouă lucrători pe DN 15B, DN 15C, DN 15, DN 17B, DN 12C, DN 15D si DN 2. Seara de duminică a fost una deosebit de agitată pentru lucrătorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă, acestia intervenind în mai multe cazuri pentru a degaja partea carosabilă de arborii căzuti. Sub greutatea zăpezii, depuse pe vegetatia din copaci, arborii bătrîni au cedat si au blocat căile rutiere. Începînd cu ora 19.27 si pînă la 00.43, pompierii militari au intervenit în nouă astfel de cazuri, cele mai multe înregistrîndu-se în zona Tîrgu Neamt. Cel mai grav incident s-a înregistrat pe strada Stefan cel Mare din Piatra Neamt, unde un copac a căzut peste un autoturism parcat. Astfel, copacii doborîti de greutatea zăpezii au dat de furcă cetătenilor din Bistricoara, comuna Ceahlău, unde a fost blocat DN 15B; satul Chiriteni, comuna Hangu, pe DN 15; trei arbori căzuti pe raza comunei Vînători Neamt, DN 15B; comuna Grinties, DN15, comuna Poiana Teiului, DN 15l; satul Leghin, comuna Pipirig, DN 15B. În toate cazurile, cadrele ISU au intervenit si au degajat carosabilul de arbori. Partea carosabilă era umedă si a fost tratată cu material antiderapant. Stocul de material antiderapant al celor de la Drumuri Nationale este de 1.120 de tone de sare si 1.078 de tone de nisip. Ieri dimineată, pe raza judetului Neamt erau 64 de localităti nealimentate cu energie electrică, 7 linii de medie tensiune nealimentate partial cu 132 puncte de transformare, fiind afectati 13.307 consumatori.
Statiunea Durău: -2 grade si zăpadă de 25 de centimetri
Iarna si-a intrat serios în drepturi în zona montană a judetului. Ieri după amiază, în statiunea Durău se înregistrau -2 grade Celsius, iar stratul de zăpadă avea 25 centimetri, în conditiile în care ninsoarea nu se oprise. Pe Masivul Ceahlău a viscolit puternic, iar în Parcul National arbori, zeci si chiar sute, spun unele surse, ar fi fost doborîti de greutatea zăpezii si de vînt. Cei 12 turisti care se aflau duminică dimineată la Cabana Dochia au fost coborîti în sigurantă de către salvamontisti. Alte cîteva zeci de montaniarzi si-au anulat călătoria pe munte, dar si rezervările în momentul în care au aflat că vremea se înrăutăteste. „Prinsi cu vegetatie pe ei, copacii de foioase au avut de suferit, zeci, sute de arbori cedînd sub greutatea zăpezii depuse. S-a întîmplat si în masiv, dar si în zonele mai joase. Pe platou a viscolit puternic, iar traseele sînt înghetate. Dacă pe munte eram obisnuiti cu venirea iernii mai devreme, de această dată am fost surprinsi că a nins si în zonele joase unde, de regulă, iarna se instala la sfîrsitul lunii noiembrie“, a declarat Raul Papalicef, seful Serviciului Salvamont Neamt. Locuitorii din Durău, dar si din comuna Ceahlău au rămas fără curent electric de duminică seară si pînă ieri dimineată, cînd defectiunile, cauzate de căderile de arbori, au fost remediate.
Cîstigăm cîte 1-2 grade pe zi
Zăpada apoasă a căzut peste Neamt pe parcursul zilei de ieri, 12 octombrie, cînd tot judetul a fost sub avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori si polei, mentinîndu-se atmosfera umedă care s-a instalat de duminică. La ora 9 numai pe Ceahlău Toaca erau valori termice negative, de -4 grade, la Piatra Neamt si Tîrgu Neamt termometrele indicau un grad, iar la Roman erau 2 grade. În miezul zilei nu se schimbase nimic, doar la Roman erau 3 grade. Lapovita a fost cuvîntul de ordine al zilei, iar noaptea era anuntat polei la o minimă negativă, -1 grad. Începînd de astăzi, 13 octombrie, precipitatiile se opresc si pînă la finele săptămînii valorile termice vor creste. Astfel, în week-end sînt asteptate temperaturi de 14-15 grade, dar soarele va fi scump la vedere. Astăzi cerul va fi acoperit, nu mai sînt precipitatii, dar valorile termice vor fi modeste, cam un grad cu plus în miez de zi si -1 grad noaptea. În intervalul 14-15 octombrie, va fi tot vreme mohorîtă, dar lipsită de precipitatii, iar ziua maxima urcă pînă la 6 grade, în timp ce peste noapte nu va fi mai mult de un grad. Singura zi a săptămînii în care sperăm să vedem soarele va fi vineri, 16 octombrie, cînd ne putem astepta la o maximă de 9 grade. Reamintim că prima ninsoare din acest an s-a consemnat pe Ceahlău, pe 29 septembrie, la peste 1.650 de metri.
|