Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2015
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 3 Noiembrie 2015
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Cu suspendare după ce si-a torturat copilul

• inculpata a fost condamnată la 2 ani si 8 luni de detentie fără executare • copilul de nici 3 ani a suferit leziuni vindecabile în 35 de zile de îngrijiri medicale •

Ramona Bîrsan, de 28 de ani, din Săvinesti, a fost găsită vinovată de rele tratamente aplicate minorului si vătămare corporală după ce si-a smintit în bătaie fiul de 2 ani si 11 luni. Judecătorii i-au aplicat o pedeapsă de 2 ani si 8 luni cu suspendare, i-au interzis pe perioada termenului de încercare de 2 ani mai multe drepturi printre care si cele părintesti si au obligat-o să presteze 60 de zile de muncă voluntară la Primăria Săvinesti. În plus, femeia trebuie să-i achite fiului minor daune morale de 30.000 de lei. Conform actelor de urmărirere penală, faptele au fost generate de consumul de alcool. Ramona Bîrsan este mamă a trei copii minori, cel mai mare de 5 ani, mijlociul de 2 ani si 11 luni, iar mezinul de numai 1 an. Pe 24 mai 2014, femeia locuia cu tatăl celui mai mare dintre copii, o fetită, la domiciliul acestuia din Rediu. În acea zi a consumat alcool, iar cînd a ajuns acasă, a asistat la ciorovăiala dintre copii, s-a enervat si si-a revărsat amarul pe băiatul de 2 ani si 11 luni. Există probe că în timpul atacului mama a uitat de raportul de forte dintre ea si victimă si se pare că s-ar fi urcat cu picioarele pe minor, după cum rezultă din raportul medico legal. Faptele s-au mai fi repetat o dată, pe seară, victima suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. După cum reiese din declaratiile martorilor, inculpata a avut constant un comportament necorespunzător fată de minorul parte vătămată. Ea a neglijat în mod frecvent nevoiele fizice si morale ale copilului, totul petrecîndu-se pe fondul consumului de alcool. În mod constant mama l-a abuzat pe copil atît fizic, cît si verbal, culminînd cu bătaia aplicată pe 24 mai. Toate aceste abuzuri au fost confirmate de fetita de 5 ani, care a fost audiată în prezenta unui psiholog. Toate aceste actiuni au fost de natură să pună în pericol grav dezvoltarea fizică si intelectuală a minorului. Suspecta nu a recunoscut acuzatiile, sustinînd că minorul ar fi fost agresat de concubin, dar oamenii legii au apreciat că sustinerile nu sînt reale. Prin sentinta recentă femeii i-au fost impuse mai multe obligatii pe care trebuie să le respecte pe durata termenului de supraveghere si trebuie să anunte orice schimbare de domiciliu care depăseste 60 de zile, să frecventeze programe de reintegrare socială, să primească vizitele consilierului de probatiune, ori să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor de existentă. Neîndeplinirea obligatiilor poate atrage revocarea suspendării pedepsei si transformarea acesteia în una cu executare. Sentinta nu este definitivă si poate fi atactă la Curtea de Apel Bacău.

Articol afisat de 1380 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective