Am ridicat o catedralã
Ne-a izbit Dumnezeu sau soarta cu zeci de morti si încã si mai multi suferinzi pe vecie. Dar n-am învãtat nimic din toatã catastrofa. ÃŽncã mai scormonim în mormanul de cenusã fierbinte si cãutãm explicatii care de care mai abracadabrante sau modalitatea de a scoate cât mai mult capital. De orice naturã, numai omenesc nu. Nu ne mai ajung vorbele, confruntãrile si talk-showurile care macinã zi si noapte vorbe de prisos, care nu duc nicãieri sau duc oriunde numai acolo unde trebuie nu. Carnagiul de la „Colectiv“ va cunoaste uitarea, ca si zãpezile, inundatiile si seceta. Nu am nici o îndoialã cã vor urma cutremurele, uraganele, norii de lãcuste si, fãrã doar si poate, bolile si epidemiile. Am lãsat la urmã rãzboaiele si refugiatii fiindcã nu mai pot veni. Au venit deja. Vom numãra lunile, apoi anii si deceniile de la episodul „Colectiv“, parcã predestinat sã ne aminteascã de cealaltã catastrofã a colectivului CAP-ist, care a presãrat pãmântul tãrii cu nenumãrate gropi comune, vieti curmate fãrã rost si cruci. Mai scriu cãrtile noastre de istorie despre el? Nu, nici vorbã, mai importanti sunt hairstilistii si primadonele de duzinã. Nu am fost indiferent niciodatã fatã de suferintele nimãnui, individuale sau de grup. O semnificatie cu totul si cu totul specialã acord evenimentelor tragice de la clubul ucigas, mai ales cã sunt convins cã nu vor rãmâne izolate sau singulare. Lor le îi închin versurile de mai jos, mãrturisind speranta cã Tudor Gheorghe, rapsodul nostru fãrã egal, le va oferi haina melodicã meritatã si o va include în repertoriul sãu.
NUUUUUU!
Oameni buni, luati aminte
Ce vã spun acum nu este
Basm de adormit copiii,
Vorbã-n vânt sau pãcãlealã
Fantezie ori poveste.
Într-o noapte înstelatã,
Tineri dornici de luminã
Si de viatã-adevãratã
Au sorbit-o-ntr-o clipitã
Au trãit-o dintr-o datã.
Minti bolnave si uscate
Doar de bani încetosate
Le-au întins cruntã momealã
Într-un hâd subsol netrebnic
Sclivisit cu poleialã.
Ce era menit sã fie
Pentru suflet bucurie
Pentru minte sãrbãtoare
S-a schimbat în iad si moarte
De jale aducãtoare.
Zeci de tineri fãrã vinã,
Martiri fãrã de cununã
S-au dus. Tara li se-nchinã
Cã au despuiat miseii
De urât si de minciunã.
Catedrala voastrã-i gata,
Acolo la „Colectiv“.
Fãrã ziduri si cupole
Doar cu chipurile voastre
Pe-un imens tablou votiv.
Dormiti pasnic sub zãbranic,
Cã nu ati murit zadarnic,
Ne-ati trezit din inertie
Ne-ati arãtat Drumul, Calea,
Vesnicã icoanã vie.
|
Autentificare
