Săptămînă decisivă pentru FC Ceahlăul
• oficialii grupării nemtene au semnat ieri actele pentru ultimele achizitii de jucători înainte de reluarea campionatului • joi, 25 februarie, judecătorul sindic se va pronunta în privinta planului de reorganizare al clubului n
Ultima săptămînă dinaintea reluării sezonului competitional în Liga 2 a început cu mare agitatie la FC Ceahlăul, grupare care se va zbate în cele 8 etape rămase din sezonul regulat să intre în play-out, pentru evitarea retrogradării. La sediul clubului se lucra ieri de zor la corespondenta pentru perfectarea transferurilor în ultima zi permisă de „mercato“, de astăzi, achizitiile urmnd a fi permise doar pentru jucători liberi de contract. „La acest moment, certitudini sînt cei cinci jucători adusi în intersezon, dar mai lucrăm să «închidem» si alte transferuri în aceste ultime ore, cît mai este perioada de achizitii“, declara ieri, la prînz, directorul executiv Ioan Mironas. Cei cinci jucători pe care Ceahlăul se poate baza în partea a doua a campionatului sînt Cristian Ortega (31 de ani), Simone Napoli (21 de ani), David Cerra (32 de ani), Seydou Bamba (22 de ani) si Jose Antonia Galan Pedrosa (30 de ani). În ultimele două meciuri amicale, antrenorul Stefano Maccoppi a mai testat doi stranieri veniti în probe, italianul Mario si spaniolo-senegalezul Emmanuel Henry Gomis Mendy. Ultimul a fost autor al unei faze spectaculoase în jocul amical disputat sîmbătă, la Medias, cu Gaz Metan, atunci cînd a nimerit bara la un sut executat de la mare distantă, de pe partea dreaptă a atacului nemtenilor. De asemenea, se pare că la galben-negri urmau să mai fie înregimentati aseară si alti jucători, dar totul depindea de rezultatul negocierilor de ultimă oră si de rezolvarea actelor în timp util. Pentru nemteni, săptămîna va fi decisivă si în privinta problemelor administrative, joi, 25 februarie urmînd ca judecătorul sindic să se pronunte asupra planului de reorganizare aprobat de creditori în ianuarie. În plan fotbalistic, echipa a reluat antrenamentele în vederea meciului de sîmbătă, 27 februarie, cu Dunărea Călărasi, deplasarea urmînd să fie făcută vineri, cu o zi înainte de joc. În cele opt jocuri amicale sustinute de elevii lui Maccoppi în această iarnă bilantul a fost 5 victorii (cu Aerostar, CSM Pascani, Rapid CFR Suceava, Stiinta Miroslava, Teiul Poiana Teiului), o remiză (SCM Petrotub Roman) si două înfrîngeri (SC Bacău si Gaz Metan Medias). După testul de sîmbătă de la Medias, pierdut de Ceahlăul cu 1-3, antrenorul Stefano Maccoppi a văzut si care sînt minusurile din jocul elevilor săi, cu cîteva zile înainte de reluarea competitiei în liga secundă. „Trebuie să mai completăm cîteva posturi, ne mai lipseste cîte ceva în atac. Cu tot respectul pentru tinerii nostrii, dar astăzi (sîmbătă, n.red.) dacă aveam o pereche de atacanti, poate realizam mai mult“, spunea tehnicianul italian.
|