Proces pentru hotii cu fonduri europene
• inculpatii au cerut banii de la APIA Neamt pentru 3,15 hectare de teren • actele pentru obtinerea subventiei fuseseră măsluite • Agentia de Plăti si Interventii în Agricultură, Centrul Judetean Neamt, a fost tepuită de bani cu titlu de subventii pentru un teren de 3,15 hectare. Asta după ce doi brăileni, prin firma lor, au solicitat bani depunînd în schimb documente măsluite. Din acest motiv, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Viorica Bîgiu, administrator al firmei Radiall Service SRL, aceasta fiind acuzată de săvîrsirea infractiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sînt destinate publicitătii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, înselăciune si fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale). Radian Valentin Lipan, administrator împuternicit al Radiall Service SRL este acuzat de tentativă de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sînt destinate publicitătii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si tentativă la înselăciune. În aceeasi cauză a fost deferit justitiei si agentul economic, Radiall Service SRL fiind acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sînt destinate publicitătii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, tentativă la această faptă si înselăciune. În rechizitoriu, procurorii au retinut că la data de 15 mai 2014, inculpata Viorica Bîgiu, în calitate de administrator al Radiall Service SRL, a completat, semnat si depus mai multe documente false la APIA Neamt în vederea acordării sprijinului financiar pe anul 2014, în cadrul schemei de plată unică pe suprafată, pentru un teren de 3,15 ha. „Ca urmare a acestor demersuri ale inculpatei, firma respectivă a încasat nelegal, pentru campania din anul 2014, suma totală de 6.634, 49 lei, din care 5.808, 89 lei din bugetul Uniunii Europene (Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA) si 825, 60 lei din bugetul national“, conform DNA. În aceeasi manieră a procedat si inculpatul Radian Valentin Lipan, în calitate de administrator împuternicit al firmei Radiall Service SRL, în cadrul schemei de plată unică pe suprafată pe anul 2015, în legatură cu aceeasi suprafată de teren, subventia nefiind acordată pînă la data inculpării. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism aflat în proprietatea patroanei Viorica Bîgiu.
|