Asertiunea cã „Statul este cel mai prost gestionar“ este falsã
Din ciclul GULGUTIERII de azi
Consideram cã gulgutierul, ca specie, a pierit odatã cu iluzia comunismului. M-am înselat, descoperind cã specia nu piere odatã cu ideologia, ci doar îsi schimbã nuantele. Pentru cine nu cunoaste, gulgutierul este un specimen care încearcã sã te „abureascã“ permanent, perorându-ti ore în sir despre orice, finalizând cu asertiuni în care sofismul ocupã locul central, pentru ai da credibilitate. ÃŽnainte de 1990, „abureala“ se tesea pe canavaua retoricei partidului unic. Astãzi, retorica s-a diversificat, inspiratã de noile valori precum democratie, multipartidism, economie de piatã, libertate de exprimare etc. Din sofisme, gulgutierul a creat mituri, de care ne despãrtim foarte greu. Semnale recente, demonteazã fãrã tãgadã unul din miturile cu care gulgutierii ne-au „aburit“ în ultimii 25 de ani, mintindu-ne ca pe prosti cã „Statul este un manager prost“. Mitul a fost creat anume pentru a impune pe toate planurile retragerea totalã a statului din economie, ceea ce echivala cu o Românie de tip „sat fãrã câini“, în care fiecare sã hãlãduie dupã pofta neuronilor orientati spre cãpãtuialã. Debutul mitului l-a pus în operã fostul premier Petre Roman, atunci când în 1990 a devenit celebru cu zicerea cã „Industria este un morman de fiare vechi“, cu care a semnat actul de nastere a milionarilor de carton, rezultati din jefuirea avutiei nationale. Gulgutierul ne-a „aburit“ pânã la delir, despre cât de prost este managementul de stat, comparativ cu managementul privat. Ca bieti discipoli ai gulgutierilor, am alungat pe capete „managerii de stat“, punând în locul lor „manageri privati“ începând cu marile companii de stat, cum ar fi Electrica, Complexul Energetic Oltenia, CFR Marfã, CFR Cãlãtori , CFR Infrastructurã, Tarom, Posta Românã si mã opresc aici, pentru cã devenim jalnici. Rezultatul , evident astãzi, este dovedit de ESECUL managementului privat de la companiile de stat respective. Concluzia, la mintea cea de pe urmã a românului, este cã dacã la STAT lucrurile nu merg bine, nu managementul a fost prost, ci managerul a fost prost. Dacã ne-ar fi trecut prin cap cã la stat sã punem manageri competenti, am fi vãzut cã nu regimul proprietãtii este factorul determinant. De ce existã companii de stat cu management propriu care prosperã, cum ar fi firmele OMV sau Renault?. Degeaba ai o afacere privatã condusã de un dobitoc, cã dacã te iei dupã flecãreala gulgutierului, cã „statul este un prost gestionar“, ajungi în sapã de lemn. Recunosc cã „managementul privat“ are virtutile sale, dar nici pe departe nu este singura cheie a succesului. Asa cã le recomand gulgutierilor sã-ti recicleze retorica, cã românul nu mai este dispus sã mai înghitã gulgutele lor.
Democratia americanã este superbã, dar s-a epuizat
Un studiu recent al Universitãtii Princeton (New Jersey) demonstreazã, spre surprinderea multora, cã „democratia americanã“ nu este astãzi decât o fictiune. S-a demonstrat cã sistemul democratic de guvernare a fost confiscat de o elitã, de cel mult 1% din populatie, care are control aproape total asupra Guvernelor si principalelor institutii ale statului. Concret, familiile bogate sunt cele care dicteazã directiile si politicile de dezvoltare. Rolul formelor democratice de organizare ale populatiei majoritare a fost preluat de elitele celor sub 1 %. Politicile guvernelor americane au deviat pentru a satisface interesele corporatiilor, multinationalelor si a celor sub 1%. Existã momente când cetãtenii americani de rând reusesc sã-si impunã un punct de vedere în agenda Guvernului, dar aceasta se întâmplã numai dacã elitele sunt de acord. Roata nu trebuie inventatã în România. Fenomenul a ajuns si la noi, unde în perioada de dupã 2000 politicile grupurilor de interese si ale elitelor oligarhice au fost preluate la comandã de „segmente populare“ apãrute din neant si impuse guvernului sub lozinca „interesului national“, dupã care „segmentul“ dispare deunde a apãrut. Un exemplu definitoriu al importului noului model dedemocratie americanã în România este asa zisã reactie „popularã“ a Strãzii, dupã episodul COLECTIV, când s-a obtinut, fãrã nici o logicã, dar dintr-un anume interes, demisia Guvernului Ponta. Deoarece „elitele“ si institutiile aflate sub influenta lor au fost multumite de scopul atins, a doua zi dupã demisia lui Ponta, fenomenul Strada a dispãrut. Mãsura superioritãtii democratiei americane este Votul. Dupã fiecare eveniment important cade cortina, pe care se poate citi din salã „SUA este cel mai puternic si mai democratic stat din lume“. Dacã ridicãm însã un colt al cortinei, sã vedem ce se petrece în spatele ei, o sã vedem cã americanul voteazã în mãsura în care el se raporteazã la Sistem. Dacã americanul este furios, sistemul îi va pune la dispozitie un Donald Tramp, pe care sã-l voteze. Nu întâmplãtor Donald Tramp este unul din cei mai puternici miliardari si face parte din cei sub 1%.
|
Autentificare
