S-ar vrea o mediere a conflictului dintre medici
• medicii din spital si medicii de familiese acuză disfunctii în relatiile dintre ei, pe circuitul documentelor • este vorba în primul rînd de certificatele medicale si retetele ce trebuie eliberate la iesirea din spital • La recenta întrunire dintre sefii de sectie din spital si conducerea primăriei s-a discutat si despre necisitatea organizării unei întrevederi între medicii de familie si cei din spitale. „Din întîlnirea pe care am avut-o cu medicii sefi de sectie si conducerea spitalului a rezultat necesitatea organizării unei întîlniri între doctorii de la unitatea sanitară si medicii de familie. Medicii de familie au un rol major în urmărirea pacientilor, pentru că le cunosc istoricul si evolutia bolii. Din păcate, din cîte am înteles, există multe situatii în care atunci cînd un pacient ajunge la CPU nu cunoaste evolutia bolii, nu stie ce medicatie i s-a prescris în mod curent. Această situatie este întîlnită mai ales atunci cînd pacientii nu sînt lucizi“, a declarat primarul Laurentiu Leoreanu. Vicepresedinta Patronatului Medicilor de Familie Neamt, doctor Angela Bica, recunoaste necesitatea unei astfel de întîlniri, legată de disfunctiile existente între relatiile dintre cele două categorii. „Am fost contactată de o persoană împuternicită de domnul primar Laurentiu Leoreanu, care mi-a transmis intentia acestuia de a media o întîlnire dintre noi si colegii nostri urgentisti, lucru cu care sîntem în total acord. Pe agenda discutiei se vor afla în primul rînd nemultumirile pe care le avem noi, medicii de familie, în desele situatii în care pacientii la externarea de la urgente vin cu documente incomplete. Vom aduce exemple concrete de astfel de documente medicale, care nici măcar nu par a fi scrise de un medic. Pe de altă parte, va trebui să aducem în discutie si necestitatea încheierii unui document cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru eliberarea de retete compensate si concedii medicale, la externarea de la urgente, conventie care este stipulată în contractul cadru, dar la Neamt nu este încheiată. Un astfel de pacient externat de la CPU sau UPU ar trebui ca la iesirea din spital să primească retetă pentru o zi sau două, pentru că începînd din a doua sau a treia zi el primeste aceste documente de la medicul de familie. Acest lucru nu se prea întîmplă acum. O solicitare identică o avem si fată de medicii din ambulatoriu“, a declarat doctorul Angela Bica. Aceasta acuză si o atitudine usor arogantă a medicilor din spitale si ambulatoriu, care uneori se consideră superiori colegilor din sistemul de medicină primară: „Trebuie să tinem cont că sîntem colegi, că si noi sîntem medici specialisti sau medici primari, cu vechime în muncă si mai ales trebuie să se tină cont de importanta activitătii noastre. Acum i se spune pacientului «Du-te la medicul de familie să-ti dea retetă sau concediu medical!». Teoretic, ar trebui să formăm o echipă, coordonată de medicul de familie, care se ocupă permanent de problemele pacientului pe care-l are pe listă. Scopul este acela de a rezolva problema pacientului si nu de a-l plimba pe drumuri degeaba, după ce a asteptat, poate, ore în sir la usa unui cabinet din spital“. Data la care se va organiza această întîlnire a rămas la latitudinea primarului, în functie de agenda acestuia.
|