Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2016
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 15 Septembrie 2016
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Nesimtirea unora, altii au muncit de s-au spetit

• voluntarii implicati în igienizarea Lacului Bicaz au muncit 4.600 de
ore si au adunat 11 tone de deseuri • nesimtirea celor certati cu simtul
civic are încă urme adînci pe maluri • „Voluntarii s-au luptat cu tonele
de gunoaie si cu indolenta unor localnici“, a declarat Anamaria Holotă,
coordonator în cadrul Asociatiei Sens Civic •

Asociatia Sens Civic, alături de Prefectură, Centrul de Voluntariat Neamt si Asociatia Juvenala a organizat în perioada 9 - 11 septembrie o amplă actiune de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui, iar ieri, 13 septembrie, au dat „socoteală“ pentru faptele lor. Si au avut cu ce se mîndri, dar si regrete că n-au cîstigat decît o bătălie cu mizeria din zonă. Actiunea a mobilizat în cele trei zile peste 550 de voluntari, proveniti atît din organizatiile neguvernamentale partenere (250 de voluntari cu vîrste de la 5 la 55 de ani), cît si din celelalte institutii implicate: Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă, Hidroelectrica, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Primăria Poiana Teiului, Primăria Hangu, Primăria Farcasa, Primăria Borca, Primăria Bicaz, Primăria Ceahlău. În urma celor 4.600 de ore efective de ecologizare desfăsurate în cele trei zile, au fost colectati peste 6.500 de saci de deseuri, totalizînd 11 tone de deseuri, dintre care 9 tone de bidoane din plastic, tip PET. Dintre acestia, 1.500 de saci au fost colectati de către voluntarii primăriilor interesate de campanie si au fost deja ridicati de către firmele de salubritate care actionează pe raza comunelor. Dintre sacii rămasi, mai bine de jumătate au fost deja ridicati si depozitati în Portul Munteanu si actiunea urmează a se finaliza pînă vineri, 16 septembrie. „Au fost trei zile grele, pline de provocări, cărora am reusit să le facem fată numai datorită mobilizării fabuloase a voluntarilor si partenerilor. Voluntarii au fost cei care au dus greul, s-au luptat cu canicula, cu tonele de gunoaie, cu indolenta unor localnici, cu conditiile de dormit la cort si, cu toate acestea, au fost 100% implicati si au găsit resurse să se adune în jurul focului de tabără, să cînte si să socializeze si să o ia a doua zi dimineată de la capăt“, a declarat Anamaria Holotă, coordonator voluntari în cadrul Asociatiei Sens Civic. „Timpul scurt si cantitatea foarte mare de deseuri au fost cele mai mari provocări pe care le-am întîmpinat, motiv pentru care am reusit să ecologizăm doar 30% din cei 60 de km de mal pe care ne-am propus să-i curătăm. A fost, însă, un efort temeinic care a avut ca rol nu numai curătarea Lacului Bicaz de deseuri, ci mai ales să tragă un semnal de alarmă referitor la importanta prevenirii unor astfel de situatii“, a afirmat Loredana Dinu, coordonatorul Centrului de Voluntariat Neamt si director al Asociatiei de Sprijin Comunitar ACS. „Multumim tuturor celor care s-au implicat, voluntarilor, tuturor institutiilor partenere, si, nu în ultimul rînd, sponsorilor, fără de care această activitate nu ar fi putut avea loc, în conditiile în care resursele acestui proiect s-au bazat în exclusivitate pe munca voluntarilor si pe aportul sponsorilor si donatorilor. Proiectul «Vremea curăteniei» a fost doar un start, a cărui finalitate este o legislatie mai eficientă privind protectia mediului, a cărei aplicare să se regăsească si în teren, nu doar pe hîrtie. În acest sens, vom planifica începînd de săptămîna viitoare o serie de consultări cu specialisti în domeniu, care activează în organizatii neguvernamentale si institutii de profil, astfel încît să putem pune în aplicare o strategie natională care să vizeze reducerea pînă la disparitie a deseurilor din România“, a declarat Andrei Carabelea, presedintele Asociatiei Sens Civic, initiatoarea acestei actiuni. „Felicit organizatorii si toate institutiile implicate pentru rezultatele acestei actiuni si totodată le reamintesc că au cîstigat o bătălie, însă nu si războiul, pentru care, înainte de toate, este necesar să eliminăm si să prevenim cauza“, a precizat subprefectul Vlad Ciurea, în cadrul conferintei de presă organizate ieri, 14 septembrie.

Articol afisat de 1274 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(M. NEAMTU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective