Uite cã... se poate
Departe de mine gândul cã m-as putea socoti o fecioarã neprihãnitã. Pãcate? Câte vrei. Dar uite cã pãcatul ãsta al fumatului nu l-am avut. Si dacã nu l-am avut, spun cu inima pe inimã cã, în toatã viata mea, nu stiu dacã am fumat cu totul si cu totul douã pachete de tigãri. M-am „prostit“ - cum am spus întotdeauna - la vreo nuntã ori altã petrecere, ca sã nu mã dau rusinat de cei din jur. Ba, ca sã nu mint, îmi aduc aminte cã eram ditamai student la medicinã. M-am certat odatã cu prietena (cã certurile între iubiti, se stie, sunt ca ploile de varã), câteva zile nu ne-am mai vãzut si încercãrile mele de împãcare pãreau sã nu aibã nici un efect. Plin de îngrijorare cã despãrtirea ar putea fi definitivã, am ticluit un plan numai bun de dus la îndeplinire si fãrã gres: am cumpãrat un pachet de tigãri ordinare, Mãrãsesti, care miroseau cale de o postã si am tras adânc niste fumuri, am dat peste cap o cinzeacã de trãscãu, mi-am compus alura de vicios pânã-n prãsele si m-am prezentat în fata iubitei. Cum sã nu vadã cã dorul de ea mã împinsese pe calea pãcatului si sã se grãbeascã la împãcare?
Da' ce... parcã mi-a mers? ÃŽntrevederea a fost scurtã, calitãtile ei de chimistã si-au spus cuvântul, m-a mirosit si m-a evaluat dintr-un foc si mi-a trântit usa-n nas. Abia dupã ce m-a vãzut depãrtându-mã, a deschis-o si mi-a aruncat de departe: du-te si mai ia niste lectii de teatru! Nici sã se putea afront mai mare, asa cã am cãutat - si din fericire, am gãsit - alte mijloace de împãcare. Care au avut efect, dar de tigarã nu m-am mai apropiat niciodatã. Mi-a venit în minte episodul adolescentin, petrecut cu multã vreme în urmã, când am constatat, cu mare surprizã si nu mai putinã plãcere si bucurie, ba cu entuziasm, cã am uitat cu totul, cu totul (repet) de fumatul ãsta de care m-am izbit decenii la rând. Nici nu mi-am putut închipui cã putem scãpa de asemenea povarã, cu atât de multe probleme care, chiar dacã nu erau ale mele direct, existau în jurul meu si al vietii mele. Ce simplu! Parcã nici n-ar fi existat. Rareori mai vãd câte un rãtãcit ca vai de lume, plasat într-un spatiu deschis, ca sã nu încalce legea, care trage din tigarã de parcã ar veni sfârsitul lumii si nu mai are vreme sã ajungã la chistoc. Ce bine ar fi dacã am putea scãpa (nici „eradica“ n-ar fi nepotrivit) la fel de simplu, de atâtea si atâtea poveri si practici care ne fac zilele si viata amarã!
|