Marginalii
De „deci“ am scãpat. E rândul lui... „si“. Ce va urma?!? Dacã vã mai amintiti, în urmã cu nu prea multã vreme, dãdusem în boala lui „deci“. Unde te duceai, unde te învârteai, la radio sau la TV, pe stradã sau în conversatiile comune, toate exprimãrile sau rãspunsurile începeau cu „deci“ alterând orice noimã a bietei conjunctii, cu nimic vinovatã. M-am numãrat printre cei care au luat atitudine fatã de folosirea abuzivã si total nepotrivitã gramaticii noastre elementare, într-un articol publicat „Decifilia la români“, dar lucrurile si-au vãzut de ale lor. S-a dovedit însã cã limba este un organism splendid, viu si în continuã evolutie si progres, capabil sã se descotoroseascã de elementele parazitare care, din diverse motive, o afecteazã, cu atât mai mult cu cât numeroasele instituti si organisme care ar trebuie sã vegheze la apãrarea limbii de orice stricãciune, au alte treburi. Iatã altã dandana. A apãrut o nouã modã, la fel de nepotrivitã si disgratioasã pentru limbajul de fiecare zie: „si“. Biata conjunctie, si asa cea mai frecvent folositã în exprimare, populeazã gurile si pixurile de orice fel, înflorind precum „pop-corn“-ul pe plajã sau la iarmaroc, sãrind peste regulile si pragurile bine determinate si, pur si simplu, cu un sârg demn de cauze mai bune, agreseazã auzul si comunicarea de orice fel. Nu stiu cum, parcã din pornirea de a înnobila exprimarea sau din plãcerea (sigur nefireascã) a unui limbaj cât mai elevat, în ciuda oricãrei noime sau - ca sã mã exprim elegant - hodoronc-tronc, apare si dumnealui, „si“-ul de serviciu. Fie vorba între noi si fãrã intentia de a jigni, Doamne pãzeste, pe cineva, existã niscai carente în panoplia celor care abuzeazã de bietul „si“, încã de pe vremea abecedarului cu „mama are mere“, desigur adâncitã de lipsa lecturilor si prin suficientele de toate felurile. Potoliti-vã, fratilor! Lãsati „si“-ul la locul si la rosturile lui. Nu, cu sigurantã nu e nimic mai gresit si nici mai elevat decât sã spui cã „România, ca... «si» tarã europeanã, se gãseste pe ultimul loc la vaccinãri“. Nu, existenta lui „si“, nu o scuteste de locul respectiv. ÃŽn schimb, dacã spunem cã „epidemia de rujeolã (pojar pe limba noastrã), din România a omorât atâtia copii nevinovati, se datoreazã „si“ lipsei de informare a oamenilor, ba „si“ celor care se trezesc vorbind, fãrã nici un fel de pregãtire“, este corect. Si, mai ales, adevãrat. Nu mã îndoiesc cã „si“ -filia îsi va trãi traiul si-si (na, cã m-am molipsit si eu) va mânca mãlaiul, dar parcã n-ar strica sã mai punem mâna pe câte o cãrtulie (din care, slavã Domnului, nu ducem lipsã) si sã mai învãtãm sã vorbim. Româneste.
|
Autentificare
