Dispută electorală de la apa chioară
• în cele 24 de ore în care populatia municipiului Roman a rămas fără apă după avaria unei conducte, liderii locali ai PSD si PNL s-au învinovătit reciproc • corpul de control al prefectului descinde astăzi la primărie • „Acest lucru sugerează că este vorba de un control cu temă, trimis la decizia conducerii PSD Neamt“, consideră deputatul Leoreanu • verificări vor fi si la Apa Serv n
Avaria majoră, survenită din cauza fisurării magistralei care alimentează municipiul Roman cu apă potabilă si sistarea acestui serviciu vreme de 24 de ore a dat frîu liber luptei electorale, în conditiile în care incidentul, din noaptea de vineri spre sîmbătă, 2 spre 3 iunie, a „căzut“ cu o săptămînă înaintea alegerilor partiale pentru fotoliul de primar. În momentul în care cetătenii au constatat că la robinete apa abia mai susură, apoi s-a oprit de tot, a pornit un soi de Jihad între taberele PNL si PSD, în mediul virtual, pe fondul nemultumirilor populatiei. S-au aruncat acuze grele, de ambele părti, cu Apa Serv la mijloc. Primarul interimar Lucian Micu a fost primul care si-a exprimat indignarea fată de pasivitatea cu care a intervenit Apa Serv, companie patronată de Consiliul Judetean. Acesta a arătat cu degetul spre sefii Apa Serv care nu au actionat vreo nouă ore, desi avaria fusese anuntată încă din cursul noptii de vineri. „Oricît de obiectiv as fi, nu pot să nu mă gîndesc că PSD-ul, care controlează Apa Serv, a ales pasivitatea în mod deliberat. Dacă se va demonstra că este asa, atunci avem de-a face cu un sabotaj marca PSD, care lasă sute de locuinte si mii de oameni fără apă potabilă. Dacă Apa Serv ar fi ascultat solicitările venite de la asociatiile de proprietari din Roman pentru a pune la dispozitia cetătenilor echipe de interventie si pe timpul noptii, astfel de situatii puteau fi evitate sau remediate pe loc, fără ca romascanii să treacă prin acest disconfort de a nu avea apă la robinet“, lansa atacul Lucian Micu. Prin vocea senatorului Dan Manoliu, PSD a replicat imediat la acuzatii: „Domnule Lucian Micu, considerăm că orice romascan de bun simt care citeste ceea ce dumneavoastră ati distribuit pe pagina personală de facebook, va observa două lucruri: 1. Penibilul afirmatiilor dumneavoastră, că un partid politic a sabotat o retea de apă si canal a unui oras din România, si nu în ultimul rînd tentativa dumneavoastră lamentabilă de a da vina pe adversarul politic pentru lucrările pe care le-ati efectuat cît timp ati condus acest oras. 2. Spuneti de asemenea că este inadmisibil ca interventia Apa Serv să apară la cîteva ore de la declansarea problemei. Ne întrebam si noi, ce făcea în acest timp domnul Bogdan Curcudel pe care l-ati uns seful Regional Est al Companiei Apa Serv? Acelasi Bogdan Curcudel consilier local PNL, ca să nu fie vreo neîntelegere. Pozele dumneavoastră în pantofi si la costum de lîngă excavator, nu fac mai degrabă decît să ne amintească de doamna Elena Udrea. Considerăm că este încă o dovadă de demagogie si incompetentă a domnului Lucian Micu, primarul interimar al Romanului“. Postacii electorali, dar si cetăteni de bună credintă s-au îndîrjit să lovească într-o parte sau alta, ziua de sîmbătă trecînd sub semnul acestor polemici sterile de pe retelele de socializare, dar se pare cu mare însemnătate pentru unii, în ajunul alegerilor. În luptă a intrat si deputatului PNL Laurentiu Leoreanu, care a precizat că „în timp ce adversarii politici stăteau acasă, la masă sau în fotoliu, butonînd facebook-ul si aruncînd ocări nemeritate si minciuni sfruntate asupra primarului Lucian Micu, acesta era alături de echipa care intervenea la avarie, manageriind actiunea“. Parlamentarul a mai amintit că situatii similare au fost rezolvate în 3-5 zile în orase mai mari, că a fost vorba despre magistrala orasului si asa nu a putut fi făcută o izolare sectorizată a sistării apei. „Multora nu le vine să creadă că o asemenea problemă s-a rezolvat într-un timp scurt si cu o interventie profesionist făcută. Echipa de lucru a fost admirabilă: pricepută, dedicată si profesionistă! Merită felicitări si aplauze din partea noastră, a tuturor. Iar Lucian Micu - a dat testul de andurantă, implicare, devotament pentru oras si eficientă! Lucian, eu si foarte, foarte multi romascani - oricum te votam, dar acum ai convins că Romanul a cîstigat un primar demn de a-l conduce si a continua ce am început eu acum 9 ani si, de ce nu, poate si mai bine! Ferice de profesorul care are elevi să-l depăsească!“, a intervenit fostul primar. Pentru rigoare, amintim că avaria s-a produs după ce conducta din fontă, de 400 mm, a crăpat în noaptea de vineri spre sîmbătă, 2/3 iunie, pe o lungime de circa trei metri, în zona de lîngă parcarea etajată de la piată, iar orasul a rămas „pe uscat“, pe neasteptate. Cum totul s-a întîmplat în minivacanta de Rusalii, rotitele angrenajului care trebuiau să se miste pentru rezolvarea neajunsului au fost urnite după ore bune, iar atunci numai pentru ca să se constate că nu poate fi făcut nimic rapid. Abia în noaptea care au urmat au sosit piesele de la Brasov si Bistrita, iar segmentul deteriorat a fost remediat, fiind reluată alimentarea cu apă duminică dimineată. Primăria, alături de ISU Neamt, prin Comitetul Local pentru Situatii de Urgentă si sub supravegherea Prefecturii au luat măsuri sîmbătă, asigurîndu-se apă menajeră pentru populatie, cu cisternele pompierilor, în nouă puncte de distribuire din oras.
Control trimis de la Prefectură
Corpul de control al prefectului va efectua în următoarele zile, verificări la Primăria Roman si la Apa Serv, conform unei decizii luate de prefectul Vasile Panaite. Membrii echipei vor descinde chiar astăzi la primărie pentru a verifica mai multe aspecte legate de modul în care s-au eliberat avizele si certificatul de urbanism pentru construirea parcării supraetajate de la Piata Centrală. „Am solicitat corpului de control al prefectului, să efectueze marti un control la Primăria Roman, pentru a stabili modul în care a a fost emis certificatul de urbanism, dacă sînt cuprinse toate avizele necesare si dacă acestea au fost respectate, precum si modul în care a fost efectuată receptia lucrării. De asemenea, am cerut conducerii Inspectoratului de Stat în Constructii să desemneze un specialist, care să facă parte din această comisie, pentru a verifica legalitatea proiectului tehnic si respectarea lui. Cer conducerii Primăriei Roman să pună la dispozitia membrilor corpului de control toate documentele necesare pentru a stabili cît mai repede si pentru a prezenta opiniei publice concluziile acestui control“, a precizat prefectul Vasile Panaite. Acesta a cerut si conducerii zonale a companiei ApaServ să prezinte un plan de măsuri imediate pentru ca populatia orasului să nu mai fie afectată de eventualele avarii. Primar la vremea cînd a fost amenajată si inaugurată parcarea etajată, deputatul Laurentiu Leoreanu a opinat că acest control este un atac la democratie. „Nu este nici o problemă faptul că s-a luat decizia de a trimite corpul de control al prefectului. Toate documentele sînt eliberate conform legislatiei în vigoare. Singurul nostru semn de întrebare este cel legat de faptul că acest corp de control este trimis cu o săptămînă înainte de alegerile din 11 iunie. Acest lucru sugerează că este vorba de un control cu temă, trimis la decizia conducerii PSD Neamt, a domnului Ionel Arsene. În rest, buna credintă si punerea la dispozitie a documentelor nu ridică nici un semn de întrebare. Nu există nimic de ascuns, totul este la vedere si e corect. E bine că se lămuresc lucrurile“, a declarat Laurentiu Leoreanu. Acesta a amintit că investitia, în valoare de 1,17 milioane lei, a necesitat lucrări complexe, din cauza terenului de fundare. „Lucrurile au fost si extrem de complicate din cauza faptului că a fost teren de umplutură si a fost descoperit si un beci, dar si retele vechi. Acolo unde ni s-a cerut să deviem retelele de gaz si curent electric le-am deviat. Reteaua de apă a fost pozitionată pe schita anexă. Nu apare nici o conductă de apă de 400 mm, ci una de 200 mm diametru, dar care asa cum e pozitionată, nu trece prin incinta acestei lucrări. De altfel, lucrările de constructie n-au coborît la această adîncime. Acum, la interventie, s-a văzut că trece tangent pe o lungime de metru - un metru si jumătate, ceea ce nu creează o problemă majoră, dar nu a fost evidentiată pe schită pentru a fi repozitionată conducta de apă. Conducta trece prin afara constructiei parcării supraetajate“, a explicat fostul primar.
|