Jos labele de pe presă !

„Îndemnul“ din titlu e adresat politicienilor, sefilor din administratie si institutii publice si în general tuturor celor au ajuns la un moment dat să ocupe o pozitie publică sau/si de conducere si se cred niste „mici dumnezei“. Că ei sînt în eroare, si de fapt de cele mai multe ori sînt doar niste „mari ticălosi“, e un lucru bine cunoscut si poate nici n-ar trebui să constituie subiect de articol. Însă, ca jurnalist m-am săturat să-i aud în ultimii ani pe acesti mici ticălosi cu pretentii de mari dumnezei atacînd presa. Am suportat, cu un stoicism condamnabil pentru că unii poate au crezut că e o recunoastere, să ni se spună santajisti, spăgari si lachei. Sau „tonomate“. Poate că în unele cazuri aceste „epitete“ au fost meritate, dar acestea sînt exceptii. Iar cît priveste partea penală, n-am auzit în ultimii 10 ani să fie vreun ziarist din Neamt condamnat pentru spagă sau santaj. Oameni politici pentru mită însă cu toptanul. Încă un motiv să nu mai acceptăm să fim catalogati la grămadă în modul descris. Si să spunem lucrurilor pe nume: acesti mari ticălosi îsi doresc ca în presă să fie doar santajisti, pentru a-i asmuti asupra adversarilor, doar spăgari, ca să le accepte mita pe care o oferă din bani publici de obicei pentru a nu fi eroi de anchete jurnalistice, si lachei, pentru a le pupa dosurile pe care după ce le-au asezat pe un jilt public le consideră ridicate pe vecie la rangul de „auguste“. Aceasta e dorinta lor, unii jurnalisti probabil se conformează, însă cei mai multi, nu. Iar asta deranjează teribil. Si urmează prigoana. Care poate îmbrăca formele cele mai diverse: de la simpla înjurătură, la datul obsesiv în judecată pentru „delicte de opinie“ închipuite si chiar pînă la amenintări dintre cele mai serioase. Cu închisoarea, sau mai rău. Si aici ar trebui să intervină solidaritatea între jurnalistii onesti. Un astfel de gest de solidaritate se doreste a fi si acest articol. Pornit dintr-o redactie care s-a trezit cu o serie de convorbiri telefonice făcute publice, fără ca vreo institutie să clarifice după mai bine de un an cine a făcut înregistrările si în ce scop. Publicarea lor probabil că era un fel de atentionare. Pe noi însă ne-a îndîrjit să continuăm. Chiar dacă acesta e un articol de opinie îsi propune să nu fie absolut subiectiv. Să pornească si de la situatii reale. Si, cu permisiunea unor colegi din presă, vom trece în revistă cîteva dintre „întîmplările“ cărora le-au căzut victime. Cu scuze pentru alti colegi care poate au avut de trăit experiente similare, dar nu le cunoastem. Însă sîntem încă aici si sîntem dispusi să relatăm despre astfel de cazuri. Dar să ne reamintim cîteva cazuri recente:
Daniel Muraru, administrator al site-ului atacul.ro. A făcut public în urmă cu ceva timp că s-a încercat mituirea sa pentru a opri o serie de anchete de presă. Cînd a refuzat, s-ar fi trecut la amenintări. Mai mult, sau mai putin voalate. Monitorul de Neamt si Roman a luat atitudine si a prezentat public cazul, Daniel Muraru îsi continuă dezvăluirile, dar credem că sînt indicii mai mult decît suficiente că îi poartă cineva sîmbetele si va mai încerca să-i închidă gura.
Cristian Galan, jurnalist Roman TV, jignit de un politruc din Roman cu microfoanele pe masă. Respectivul vorbea ceva despre o „executie“. Nu stim ce era în capul „distinsului“ politician, dacă o fi fost ceva, dar supărarea pornea, am înteles, de la faptul că Galan făcuse un reportaj ce viza o afacere a respectivului. Au urmat niste scuze, nu de la „distins“, dar toată tărăsenia nu poate duce decît la o concluzie: jurnalistii care deranjează trebuie „executati“. Monitorul de Neamt si de Roman a luat si atunci atitudine, dar în afară de respectivele scuze nu s-a mai întîmplat nimic.
Ionut Corfu, administrator al site-ului de stiri tvmneamt.ro, ne-a vorbit si el recent despre presiunile la care consideră că este supus. La obiect, s-a trezit dat în judecată de un fost director de societate subordonată consiliului local pietrean pentru că a scris despre lucruri ce le-a considerat în neregulă la respectiva societate. Pînă aici nimic anormal. Oricine poate apela la instantă dacă se consideră nedreptătit. Numai că Ionut Corfu consideră că la mijloc e de fapt o încercare de a i se închide gura. Si are si argumente: „afirmatiile“ incriminate au fost făcute publice de diverse personaje. Sînt, altfel spus, niste citate. În orice societate normală, actiunea în justitie ar fi în acel moment îndreptată împotriva emitentului, nu jurnalistului. Chiar si asa, printre motivele pentru care e chemat în instantă Corfu se vorbeste la un moment dat de campanie de denigrare continuată. Nu judecăm noi dacă există sau nu denigrarea, dar oare nu toti jurnalistii „denigrează“ cînd scot la lumină aspecte negative din activitatea unei persoane publice sau institutii? Or' poate, în mintea unora, presa ar trebui să se întoarcă la perioada comunistă si să scrie numai de bine? Atunci probabil că nu ar mai denigra. Asa cum am mai spus, exemplele ar putea continua si poate chiar vom continua cu prezentarea lor dacă si alti colegi vor dori. Poate unii vor accepta să spună public despre cum poate un politician opri o editie de la tipar pentru că nu-i convine să apară un articol pozitiv cu un „adversar“ din propriul partid. Sau cum pot unii politicieni suna si cere să fie scos din ziar un articol ce nu le convine pentru că au un contract de imagine, publicitate cu respectiva publicatie. N-ar strica poate astfel de exercitii de sinceritate. Iar manipularea cu contractele de publicitate ar trebui si ea transată. Dacă o publicatie are un contract legal cu entitate publică, sau cu un politician, asta nu înseamnă automat că la mijloc e un santaj, ori o hotie. Dacă se efectuează servicii si se emit facturi, e absolut legal. Cel putin pînă la o probă contrarie. Însă, dacă pentru acel contract, respectiva publicatie alege să pupe în fund pe unii sau pe altii, sau să atace la comandă pe unii sau pe altii, asta tine doar de verticalitatea (sau lipsa ei) a jurnalistului. Dar pentru ca jurnalistul să poată da această probă a verticalitătii, marii ticălosi ar trebui să-si ia labele de pe presă. Altfel, se vor găsi, credem noi, încă suficienti ziaristi care să le dea peste lăbute.