Jos labele de pe presã !
„ÃŽndemnul“ din titlu e adresat politicienilor, sefilor din administratie si institutii publice si în general tuturor celor au ajuns la un moment dat sã ocupe o pozitie publicã sau/si de conducere si se cred niste „mici dumnezei“. Cã ei sînt în eroare, si de fapt de cele mai multe ori sînt doar niste „mari ticãlosi“, e un lucru bine cunoscut si poate nici n-ar trebui sã constituie subiect de articol. ÃŽnsã, ca jurnalist m-am sãturat sã-i aud în ultimii ani pe acesti mici ticãlosi cu pretentii de mari dumnezei atacînd presa. Am suportat, cu un stoicism condamnabil pentru cã unii poate au crezut cã e o recunoastere, sã ni se spunã santajisti, spãgari si lachei. Sau „tonomate“. Poate cã în unele cazuri aceste „epitete“ au fost meritate, dar acestea sînt exceptii. Iar cît priveste partea penalã, n-am auzit în ultimii 10 ani sã fie vreun ziarist din Neamt condamnat pentru spagã sau santaj. Oameni politici pentru mitã însã cu toptanul. ÃŽncã un motiv sã nu mai acceptãm sã fim catalogati la grãmadã în modul descris. Si sã spunem lucrurilor pe nume: acesti mari ticãlosi îsi doresc ca în presã sã fie doar santajisti, pentru a-i asmuti asupra adversarilor, doar spãgari, ca sã le accepte mita pe care o oferã din bani publici de obicei pentru a nu fi eroi de anchete jurnalistice, si lachei, pentru a le pupa dosurile pe care dupã ce le-au asezat pe un jilt public le considerã ridicate pe vecie la rangul de „auguste“. Aceasta e dorinta lor, unii jurnalisti probabil se conformeazã, însã cei mai multi, nu. Iar asta deranjeazã teribil. Si urmeazã prigoana. Care poate îmbrãca formele cele mai diverse: de la simpla înjurãturã, la datul obsesiv în judecatã pentru „delicte de opinie“ închipuite si chiar pînã la amenintãri dintre cele mai serioase. Cu închisoarea, sau mai rãu. Si aici ar trebui sã intervinã solidaritatea între jurnalistii onesti. Un astfel de gest de solidaritate se doreste a fi si acest articol. Pornit dintr-o redactie care s-a trezit cu o serie de convorbiri telefonice fãcute publice, fãrã ca vreo institutie sã clarifice dupã mai bine de un an cine a fãcut înregistrãrile si în ce scop. Publicarea lor probabil cã era un fel de atentionare. Pe noi însã ne-a îndîrjit sã continuãm. Chiar dacã acesta e un articol de opinie îsi propune sã nu fie absolut subiectiv. Sã porneascã si de la situatii reale. Si, cu permisiunea unor colegi din presã, vom trece în revistã cîteva dintre „întîmplãrile“ cãrora le-au cãzut victime. Cu scuze pentru alti colegi care poate au avut de trãit experiente similare, dar nu le cunoastem. ÃŽnsã sîntem încã aici si sîntem dispusi sã relatãm despre astfel de cazuri. Dar sã ne reamintim cîteva cazuri recente:
Daniel Muraru, administrator al site-ului atacul.ro. A fãcut public în urmã cu ceva timp cã s-a încercat mituirea sa pentru a opri o serie de anchete de presã. Cînd a refuzat, s-ar fi trecut la amenintãri. Mai mult, sau mai putin voalate. Monitorul de Neamt si Roman a luat atitudine si a prezentat public cazul, Daniel Muraru îsi continuã dezvãluirile, dar credem cã sînt indicii mai mult decît suficiente cã îi poartã cineva sîmbetele si va mai încerca sã-i închidã gura.
Cristian Galan, jurnalist Roman TV, jignit de un politruc din Roman cu microfoanele pe masã. Respectivul vorbea ceva despre o „executie“. Nu stim ce era în capul „distinsului“ politician, dacã o fi fost ceva, dar supãrarea pornea, am înteles, de la faptul cã Galan fãcuse un reportaj ce viza o afacere a respectivului. Au urmat niste scuze, nu de la „distins“, dar toatã tãrãsenia nu poate duce decît la o concluzie: jurnalistii care deranjeazã trebuie „executati“. Monitorul de Neamt si de Roman a luat si atunci atitudine, dar în afarã de respectivele scuze nu s-a mai întîmplat nimic.
Ionut Corfu, administrator al site-ului de stiri tvmneamt.ro, ne-a vorbit si el recent despre presiunile la care considerã cã este supus. La obiect, s-a trezit dat în judecatã de un fost director de societate subordonatã consiliului local pietrean pentru cã a scris despre lucruri ce le-a considerat în neregulã la respectiva societate. Pînã aici nimic anormal. Oricine poate apela la instantã dacã se considerã nedreptãtit. Numai cã Ionut Corfu considerã cã la mijloc e de fapt o încercare de a i se închide gura. Si are si argumente: „afirmatiile“ incriminate au fost fãcute publice de diverse personaje. Sînt, altfel spus, niste citate. ÃŽn orice societate normalã, actiunea în justitie ar fi în acel moment îndreptatã împotriva emitentului, nu jurnalistului. Chiar si asa, printre motivele pentru care e chemat în instantã Corfu se vorbeste la un moment dat de campanie de denigrare continuatã. Nu judecãm noi dacã existã sau nu denigrarea, dar oare nu toti jurnalistii „denigreazã“ cînd scot la luminã aspecte negative din activitatea unei persoane publice sau institutii? Or' poate, în mintea unora, presa ar trebui sã se întoarcã la perioada comunistã si sã scrie numai de bine? Atunci probabil cã nu ar mai denigra. Asa cum am mai spus, exemplele ar putea continua si poate chiar vom continua cu prezentarea lor dacã si alti colegi vor dori. Poate unii vor accepta sã spunã public despre cum poate un politician opri o editie de la tipar pentru cã nu-i convine sã aparã un articol pozitiv cu un „adversar“ din propriul partid. Sau cum pot unii politicieni suna si cere sã fie scos din ziar un articol ce nu le convine pentru cã au un contract de imagine, publicitate cu respectiva publicatie. N-ar strica poate astfel de exercitii de sinceritate. Iar manipularea cu contractele de publicitate ar trebui si ea transatã. Dacã o publicatie are un contract legal cu entitate publicã, sau cu un politician, asta nu înseamnã automat cã la mijloc e un santaj, ori o hotie. Dacã se efectueazã servicii si se emit facturi, e absolut legal. Cel putin pînã la o probã contrarie. ÃŽnsã, dacã pentru acel contract, respectiva publicatie alege sã pupe în fund pe unii sau pe altii, sau sã atace la comandã pe unii sau pe altii, asta tine doar de verticalitatea (sau lipsa ei) a jurnalistului. Dar pentru ca jurnalistul sã poatã da aceastã probã a verticalitãtii, marii ticãlosi ar trebui sã-si ia labele de pe presã. Altfel, se vor gãsi, credem noi, încã suficienti ziaristi care sã le dea peste lãbute.
|
Autentificare
