Independenta Justitiei este apãratã „cu ardoare“ de baricada neofitilor
Anul acesta, în mult victorioasa zi de 23 august, parada nationalã a fost deschisã de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, care a lansat în fata natiunii provocarea privind o nouã reformã a Justitiei. ÃŽn locul aniversãrii, care si asa nu avea loc, ni s-a servit un breaking-news, al cãrui protagonist a fost ministrul Justitiei. Românii au vãzut cum, peste noapte, au apãrut baricade potrivnice, în care beligerantii, pro si contra, au fost obligati sã-si dezgroape securile, pornind un nou rãzboi pentru o mizã ipoteticã, cum ar fi independenta justitiei. ÃŽn corul celor douã baricade s-au remarcat contestatarii, cei de pe baricada „# Rezist!“, pe care mesajul din 23 august, transmis de ministrul Toader, a avut darul sã le resusciteze militantismul, adormit dupã efortul mitingurilor din primãvarã împotriva Ordonantei 13. Si unii si altii, cei de pe baricade se calcã în picioare sã ne convingã cã sunt singurii salvatori ai independentei Justitiei, fie fatã de influenta politicã, fie fatã de propriile abuzuri. Adversarii reformei propuse de ministru încearcã sã asmutã Europa, ambasadele si elitele pretioase împotriva legilor
propuse, care li se pare cã vor sã punã botnitã justitiei. Sustinãtorii ministrului Tudorel Toader cred cã justitia a deraiat si cã poate fi repusã în tiparele normalitãtii doar prin reforma aflatã în stadiul de proiect. Argumentele pro si contra sunt atât de savante, încât lumea se uitã la cele douã tabere buimãcitã, neîntelegând mare lucru din ping-pong-ul ideilor dezbãtute si intens mediatizate. În general, oamenii sunt tentanti sã înteleagã ceva din vacarmul dintre baricadele pro si contra, dar se împiedicã de fiecare datã în sofismele si savantlâcurile pretioase, cu care sunt împãnate argumentele. Existã si o lipsã de comunicare, accentuatã de confuzia generalizatã privind subiectul aflat în dezbatere. Pe fiecare baricadã existã indivizi care se cred savanti si care pretind cã doar ei propagã adevãrul în fata imensei mase de oameni, care nu reuseste sã se initieze suficient în tainele separatiei puterilor în stat, nedepãsind stadiul de neofiti. Ce ar trebui sã înteleagã un neofit din separatia puterilor în stat, pentru a putea decide care baricadã îi reprezintã mai bine interesele?. Încã din Antichitate, Aristotel a elaborat teoria separatiei puterilor în stat, redefinitã mai târziu, în epoca modernã, de cãtre Montesqieu. Cele trei puteri fundamentale ale statului de drept sunt puterea legislativã (Parlamentul), puterea executivã (Guvernul) si puterea judecãtoreascã (instantele judecãtoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii). Între cele trei puteri existã doar raporturi constitutionale, presupunând cã prin separatia lor fiecare putere nu prevaleazã asupra celorlalte, preluând din functiile acestora, sau imixtindu-se în atributiile lor. Separatia puterilor impune cã nici o putere nu poate realiza cumul de functii, din dreptul celorlalte puteri, fapt care ar duce la abuzul de putere.
Separarea puterilor în stat reprezintã în realitate un scop politic pentru toate partidele
Desi cele trei puteri ar trebui sã fie independente, existã o limitã constitutionalã prin care acestea sunt împiedicate sã devinã „stat în stat“. Deja se vorbeste despre o asa zisã „Republicã a procurorilor“, care riscã sã împingã România pe panta periculoasã a unui „stat politienesc“. ÃŽn realitate, între cele trei puteri existã raporturi constitutionale, reglementate prin legi, menite sã mentinã nu numai separatia, dar si echilibrul între ele. Existã raporturi între puterea judecãtoreascã si puterea legislativã. Parlamentul stabileste prin legi modul de organizare a organelor judecãtoresti, precum si competentele si procedurile utilizate de magistrati. Independenta judecãtorului presupune supunerea sa numai în fata legii, iar legea o face Parlamentul. Uniunea Europeanã reglementeazã toate domeniile, mai putin cel al Justitiei, care este lãsat sã fie reglementat de fiecare tarã în parte. Justitia este unicul domeniu în care România, ca si celelalte state europene, îsi manifestã plenar suveranitatea. Comisia de la Venetia a emis doar niste principii care trebuiesc respectate, privind raporturile celorlalte puteri cu puterea judecãtoreascã. La rândul sãu, puterea judecãtoreascã poate interveni în activitatea puterii legislative, asigurând judecãtorilor puterea de control constitutional asupra legilor. Puterea executivã are raporturi constitutionale cu puterea judecãtoreascã. Executivul (Presedintele României, ministrul Justitiei, etc) poate numi, revoca sau avansa magistratii. Desigur cã aceste prerogative ale executivului trebuiesc atent dimensionate, pentru ca procedurile privind numirea, revocarea sau avansarea sã se realizeze numai pe criteriile competentei profesionale si morale. Atâta timp cât principiul competentelor este respectat, legile justitiei pot fi rescrise ori de câte ori dezechilibrele o impun. Si raporturile dintre puterea legislativã si cea executivã sunt reglementate constitutional. Sunt permise zone de interferentã, unde o putere este controlatã de cealaltã. Desi Parlamentul este „singura putere legiuitoare“, Guvernul primeste dreptul sã legifereze prin ordonante în anumite situatii. Neofitii, fãrã conotatii peiorative, urmãresc cu mare interes care sunt reactiile partidelor fatã de problemele spinoase ale separatiei puterilor în stat. ÃŽn fond, singura relatie directã existentã, este cea dintre cetãtean si partide, cu care acestia se interfereazã în campaniile electorale. Indiferent dacã se aflã sau nu la putere, partidele sunt tentate permanent sã-si depunã „ouãle“ intereselor în „cuibarele“ celor trei puteri. Interesul partidelor privind separatia puterilor este mai mult de fatadã, decât unul real. Din aceastã cauzã, contestatarii din februarie a Ordonantei 13 nu au admis ca partidele sã se urce pe baricada Pietei Victoriei alãturi de ei. Epopeea ciudatã a Ordonantei 13 a fost presãratã din beltug cu elemente contradictorii. Desi continutul ordonantei s-a dovedit corect si contestatarii au dovedit cã nu-i cunosteau sau nu-i interesa continutul, ordonanta a fost retrasã. S-a înteles atunci cã interesul contestatarilor nu a fost motivat de Ordonanta 13, ci de ascensiunea lui Liviu Dragnea, care trebuia stopatã. PSD nu dã semne cã întelege un lucru elementar, cã atâta timp cât va exista un Liviu Dragnea mânat de intentia de a fi în centrul atentiei orice act al guvernului sãu cu privire la Justitie, oricât de benefic ar fi separatiei puterilor, va fi considerat de contestatari ca un act de bunãvointã fatã de Liviu Dragnea, pe care DNA nu vrea, cu orice pret, sã-l scape din mânã. Asa cã neofitii în materie de separatia puterilor sunt mult mai interesati sã-si regleze pozitia fatã de soarta lui Liviu Dragnea, decât fatã de soarta Justitiei. Neofitii s-au luminat si au realizat cã dupã cortina Justitiei cele douã baricade nu sunt pro sau contra independentei acesteia, ci pro sau contra ascensiunii lui Liviu Dragnea. Un sondaj recent, relevã pozitia neofitilor fatã de problemele separãrii puterilor si a independentei Justitiei, creditând PSD cu procentul de 46%, în caz cã mâine vor avea loc alegeri anticipate. Alegeri anticipate pe care paradoxal, baricada „#Rezist!“ bãrbatã, le solicitã acum în Piata Victoriei.
|