Sănătatea în urgentă tot este subfinantată
• în prime sapte luni ale anului la UPU Neamt au fost alocati 6.760.000 lei • Centrul de Primire Urgente al Spitalului Municipal Roman a primit doar 2.602.000 lei n
Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Neamt a primit, în primele sapte luni din acest an 4.645.000 lei cu titlu de cheltuieli de personal si 2.115.000 lei cheltuieli materiale, totalul cheltuielilor primite de la Ministerul Sănătătii fiind în perioada ianuarie-iulie de 6.760.000 de lei. La Centrul de Primire Urgente (CPU) al Spitalului Municipal de Urgentă Roman au fost alocati în aceeasi perioadă 2.602.000 lei, dintre care 1.791.000 lei au fost cheltuieli de personal si 811.000 lei cheltuieli materiale, în ambele cazuri sumele fiind neacoperitoare. Directorul medical al Spitalului Judetean Neamt, Silviu Verzea, a făcut cîteva precizări legate de gradul de adresabilitate fată de UPU. „Finantarea primită de UPU Neamt este în raport cu volumul de muncă al acestei sectii si adresabilitatea pacientilor. Finantarea pe anul acesta a fost subdimensionată în raport cu toate cheltuielile necesare unei functionări normale. De ce se cheltuieste foarte mult la UPU Neamt? Vă pot răspunde că toate cazurile grave din Piatra Neamt, Tîrgu Neamt si Bicaz sînt îngrijite aici, în această sectie existînd zilnic trei linii de gardă, asta pentru că asigurăm si o linie de gardă pentru echipajele SMURD-TIM. Pe de altă parte, este vorba despre o adresabilitate care se cifrează undeva la 200 de pacienti, aici fiind contabilizati atît pacientii adulti care vin la UPU, cît si copiii, în număr de 40-50, în fiecare zi. Medicii sînt obligati să investigheze toti acesti pacienti, fiecare consultatie atrăgînd după ea un anumit cost, care nu este deloc de neglijat. Mai mult de jumătate din numărul pacientilor de care vă vorbesc au nevoie de investigatii, analize, radiografii, ecografii, tomografii (aici vorbind de o medie de 10 examinări CT pe zi). Pentru toate aceste investigatii este nevoie de bani. Finantarea pentru cheltuielile necesare internării în spital se decontează apoi prin Casa Judeteană de Asigurări de Sănătate. Pentru pacientii care se prezintă la UPU si nu sînt internati decontarea se face prin DSP“, a declarat Silviu Verzea. Acesta a recunoscut că, la un moment dat, în cursul primei părti a anului 2017, a fost nevoie ca si Consiliul Judetean să pună umărul la sustinerea cheltuielilor cu urgentele, din cauza unui impas financiar în care se ajunsese. „Din cîte stiu, s-au primit niste fonduri, pe care le-am solicitat în momentul în care la jumătatea anului ne-am confruntat cu o situatie în care nu mai aveam fonduri pentru medicamentele din UPU si a trebuit să le suportăm din fondurile proprii ale spitalului, moment în care Consiliul Judetean ne-a sprijinit“, a mai adăugat directorul medical. Acesta a arătat că în primele sapte luni ale acestui an, prin UPU au trecut 130-200 de adulti si 50 de copii, ceea ce reprezintă o medie de 150 de pacienti, zilnic. Încă din luna mai, conducerea Spitalului Municipal Roman iesea într-o conferintă de presă în care se plîngea de amputarea fără precedent a bugetului de urgente, în conditiile în care CPU este luat cu asalt de pacienti. Numai în ultimii doi ani prin acest compartiment au trecut 39.000 de pacienti cu o medie lunară de peste 3.000-3.200 de persoane. „Bugetul pe 2017 al CPU este la jumătate fată de cel din 2016. În aprilie am primit o adresă de la DSP prin care ni se solicita să ne încadrăm strict în bugetul alocat. Am tot încercat să facem adrese la Ministerul Sănătătii la care nu am primit nici un răspuns favorabil. Lunar, la această sectie se cheltuie cu medicamente, materiale dezinfectante, reactivi, materiale sanitare peste 86.500 lei“, a declarat directorul institutiei sanitare, medicul Maria Andrici. Conducerea spitalului a întocmit si trimis la ministerul de resort o situatie a medicamentelor si materialelor care presupun un consum ridicat. Au existat mai multe situtii în care spitalul a trebuit să transfere medicamente de la alte sectii pentru a acoperi nevoile din CPU, care deserveste în primul rînd municipiul Roman, ce are, conform ultimului recensămînt oficial, o populatie 50.713 locuitori dar neoficial sînt circa 70.000. La Spitalul Roman sînt îngrijiti si cei peste 99.585 locuitori ai celor 27 de comune din zona metropolitană, la care se adaugă pacienti din comunele apropiate ale judetelor Bacău, Iasi sau Vaslui.
|