Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2017
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 23 Noiembrie 2017
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Rusinea consilierilor, „amendată“ în instantă

Rusinea consilierilor, „amendată“ în instantă

• votul nemotivat al alesilor împotriva unor proiecte ale cetătenilor a
fost sanctionat de instantă • sentinta e definitivă • hotărîrea prin
care consilierii pietreni au respins PUD-ul a fost anulată • au fost
stabilite daune de 10.000 de lei •

Modul rusinos în care consilierii locali au votat si votează împotriva
unor proiecte de afaceri ale unor pietreni fără a oferi nici o explicatie
a fost „amendat“ recent de o instantă de judecată. Care a decis
definitiv anularea unei hotărîri de CL prin care fusese respins Planul
Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru schimbarea destinatiei unui
apartament în cafenea si pizzerie. După cum am relatat în
numeroase rînduri, este o practică la nivelul consilierilor pietreni, în
special cei de la PSD si ALDE, să blocheze fără explicatii astfel de
initiative. La fel sînt refuzate cereri de cumpărare a unor terenuri,
făcute de pietreni în sensul dezvoltării unor afaceri. Chiar dacă
avem toate motivele să considerăm că aceste cereri sînt făcute în
majoritatea cazurilor cu respectarea prevederilor legale. Dovadă si
faptul că avizul din comisiile de specialitate este de cele mai multe
ori pozitiv. Cu toate acestea, în plen proiectele cad. Fără nici o
explicatie si fără ca solicitantii să afle practic de ce nu li se aprobă
cererile sau ce trebuie să facă pentru ca aceste cereri să fie pe
„placul“ alesilor. După cum am mai scris, astfel de situatii sînt de
netolerat si chiar pot duce la speculatii cum că, pentru a le fi
aprobate solicitările, cei în cauză trebuie să „cotizeze“. Sau să fie în
sfera de influentă a partidului care taie si spînzură, adică are
majoritate în CL. Ceea ce, spuneam si în trecut, este clar imoral,
dar poate fi si împotriva legii. Sentinta Curtii de Apel Bacău în
dosarul 2359/103/2016 e o dovadă în acest sens. Sînt respinse
recursurile formulate si este păstrată sentinta initială a Tribunalului
Neamt. În care se spune: „Anulează HCL al Municipiului Piatra
Neamt nr. 174 din data de 26.05.2016, privind respingerea P.U.D.-
Schimbarea destinatiei din apartament de locuit în spatiu pentru
alimentatie publică tip Cafenea si Pizzerie si extinderea acestuia.
Admite, în parte, cererea reclamantului de obligare a pîrîtului
(Consiliul Local n.red.) la plata de daune morale. Obligă pîrîtul să
plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune
morale. Obligă pîrîtul să plătească reclamantului suma de 350 lei,
cu titlu de cheltuieli de judecată“. Mai mult, chiar se vorbeste de
abuz de putere, în sensul că votul alesilor a venit în coliziune cu
reglementările legale si drepturile si libertătile cetătenesti. O palmă
strasnică dată consilierilor locali care fie cred că ei chiar pot face
doar ce îi taie capul, de multe ori îi taie la prostii, că pot nesocoti
cînd vor drepturile cetăteanului simplu, sau că ordinul de la partid
tine loc de lege. Dincolo de faptul că proiectul de hotărîre a fost
repus pe ordinea de zi a viitoarei sedinte de CL, de la sfîrsitul
acestei luni, ar trebui să existe si alte urmări. În primul rînd, banii
stabiliti de instantă drept daune morale ar trebui plătiti de consilierii
care fie au votat împotrivă, fie s-au abtinut. Elegant ar fi si ca
acestia să-si ceară public scuze pentru problemele cauzate
solicitantului. Dar nu credem că există asemenea resurse de
elegantă. Apoi, ar trebui să fie cerute explicatii ori de cîte ori se vor
mai înregistra astfel de situatii si nu ar mai trebui acceptate abtineri
de la vot sau voturi împotrivă fără a fi oferite explicatii. De ordin
legal. Sîntem aproape convinsi că nu se va întîmpla acest lucru,
asa că rămîne ca solicitantii care se consideră nedreptătiti să ia cît
mai multi calea instantei, iar consilierii care abuzează de votul lor să
fie nominalizati public si sanctionati la urne. Ca să nu mai ajungă în
consiliu. Iar pe această cale solicităm public reprezentantilor
primăriei să ne comunice cum au votat alesii în sedinta din
26.05.2016 la proiectul de hotărîre nr. 174.

Articol afisat de 598 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Cezar FILIP)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective