Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2017
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 27 Noiembrie 2017
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Valea Muntelui are sute de voluntari pentru viată

Casa de Cultură Bicaz, institutie situată în imediata vecinătate a Spitalului Orăsenesc Sf. Ierarh Nicolae din urbea de sub baraj a găzduit în această toamnă desfăsurarea unor actiuni de pregătire a peste 300 de voluntari privind acordarea primului ajutor în caz de urgentă. Ideea unei astfel de actiuni complexe a apartinut Asociatiei Sănătatea Văii Muntelui, organizatie asociativă înfiintată nu demult, cu scopul de a sprijini activitatea Spitalului Orăsenesc Sf. Ierarh Nicolae Bicaz prin toate mijloacele, în vederea modernizării si dotării cu aparatură medicală conform standardelor europene, dar si pentru furnizarea de informatii si training în domeniul medical. Revenind la proiect, acesta intitulat „Salvezi dacă stii să actionezi“ a fost finantat de OMV Petrom, prin Statia 4 Bicaz condusă de Liliana Pintilie, de altminteri presedinta Sănătătii Văii Muntelui încă de la înfiintare. Proiectul a avut ca obiectiv principal sensibilizarea populatiei asupra cunoasterii acordării primului ajutor, prin însusirea notiunilor teoretice si practice privind resuscitarea cardiorespiratorie. „Prin acest proiect singurul din zona Moldovei am reusit să instruim peste 300 de persoane avînd calitatea de voluntari, care să stie mai apoi să acorde primul ajutor în caz de urgentă. Beneficiarii proiectului au fost elevi din clasele V-XII, învătători, institutori, profesori, salariati OMV Petrom din Neamt, preoti si functionari, persoane care lucrează în institutii cu aflux mare de populatie, cum ar fi institutiile publice, băncile, magazinele sau pietele“, a declarat Liliana Pintilie, presedintele Asociatiei Sănătatea Văii Muntelui Bicaz, de la care aveam să aflăm că o dată formată reteaua de voluntari din zona de munte, de două ori pe an în virtutea aceluiasi proiect se vor efectua întîlniri cu salvatorii formati în vederea reactualizării notiunilor teoretice. Cît priveste interesul si impactul zonal privind proiectul derulat cu sprijinul si prin implicarea financiară a OMV Petrom în parteneriat cu institutiile prezentate mai sus acesta a constituit un adevărat succes, lîngă cei implicati aflîndu-se si reprezentanti ai administratiilor locale din orasul Bicaz si comunele de pe Valea Muntelui, cele arondate Spitalului Orăsenesc Sf. Ierarh Nicolae. „Ideea acestui proiect ne-a venit in urma unui seminar de medicină de urgentă pediatrică, cînd în 2016, mai multi medici de la Spitalul Bicaz, au avut sansa să participe la cursuri. S-a realizat proiectul, acesta a fost eligibil si imediat am trecut la derularea sa finalizîndu-l cu succes. Am avut sprijinul domnului primar Nicolae Sălăgean, dar si a o parte dintre primarii comunelor de pe Valea Muntelui. Voluntarii pregătiti vor fi dotati cu un telefon mobil si o minitrusă de urgentă, iar competenta lor de actiune se va încheia la sosirea echipajelor specializate, mai precis, sosirea ambulantelor. Ei vor asigura de-acum încolo legătura primului ajutor dintre teren si unitatea spitalicească, astfel încît beneficiarii să fie cei ce trăiesc în zona arondată Spitalului Bicaz“, a afirmat dr. Letitia Damoc (foto). În cadrul OMV Petrom s-au înscris 23 de proiecte eligibile, 12 dintre acestea fiind cîstigătoare la nivel national, unul si singurul din Moldova apartinînd Bicazului. Valoarea proiectului a fost de 2500 euro. „O sumă mică, dar cu efect major asupra obiectivului urmărit“, a conchis Liliana Pintilie, presedintele Asociatiei Sănătatea Văii Muntelui Bicaz.

Articol afisat de 595 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(I. ASAVEI)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective