Vreau si eu o rublã!
Vreau o rublã! Nu, nu-mi spuneti cã m-am prostit, cã mi-am pierdut uzul ratiunii, cã nu pot sã nu am un dinte împotriva rusilor (fosti sovietici), cã doar ei ne-au sechestrat tezaurul, cã au sfâsiat hãlci mari din trupul tãrii, cã ne-au adus. . . holera aia (sau ce-o fi fost) rosie pe cap, cã abia am scãpat de ei, cã se uitã chiorâs la noi cã ne-am dat cu Europa si ne amenintã cu rãzboiul si mai câte nu s-ar putea spune despre vecinii nostri de care ne desparte tot o prietenã de aceeasi spitã, precum Ucraina. Ei bine, vreau o rublã ! Dar nu una oaresicare, ci una cu totul si cu totul specialã, cu o soartã specialã (si nefericitã în context istoric), de care n-am avut habar, cum cred cã s-a întâmplat si cu dvs. si cu multi dintre semenii nostri. „Stai mãi omule, cã ai luat-o pe arãturã“, cum îmi spunea mai anul trecut, cu vesnicã recunostintã un pretenar pe care l-am scos de nu stiu câte ori din ananghie. „Uite cã stau!“. Si stau ca sã deslutim faptele si rosturile lor, asa cum le-am aflat. Nu mã încumet sã spun cã de ce si cum si nu mã lansez în speculatii, cã ce i-a împins sau împuns pe conducãtorii lagãrului nostru socialist, ocrotitori si iubitori de noi, dar faptele nu pot fi contestate, si dacã au comis-o, au comis-o. Asa cã luati aminte: Fie cã în anul 1989 (declarat de UNESCO „Anul Eminescu“) se împlineau 130 de ani de la moarte, fie cã anul urmãtor, 1990, marca 140 de la nasterea lui, fapt este cã monetãria Leningradului bãtea, în acel an de gratie si binecuvântat, o monedã dedicatã poetului nostru, Eminescu. Era o realizare, lege artis, având pe avers efigia, numele (Mihail), semnãtura si anii natterii si mortii lui, pe revers stema URSS si anul 1989, iar pe muche scris „odin rubli“ (o rublã), de douã ori. Cinste lor! Si celor care au conceput-o si au realizat-o dar, mai ales, celor care au gândit-o. Era o rublã ruseascã adevãratã, cu valoare nominalã de 1 (o) rublã, cu un tiraj de douã milioane de monede (nu fiti cârcotasi, cã nu e putin pentru o monedã omagialã), din care 10% erau de o calitate specialã, probabil pentru muzee si colectionari. Din nefericire - notiune cu totul si cu totul relative, depinzând de locul pe care-l ocupi sub soare - din cauza cutremurului care zdruncina întreaga Europã si mai ales cea Centralã si de Est si care a dus la dãrâmarea Zidului Berlinului si la cãderea comunismului, ori din cauza racilelor cunoscute ale sistemului socialist, evenimentul crucial a întârziat si, in extremis, emisiunea monetarã intra în circulatie exact pe data de 26 decembrie, adicã exact a doua zi dupã executia cuplului de genii carpatine de la noi, care ne fericise jumãtate de secol si care dãdeau peste cap societatea si viata noastrã, asa cum nu mai speram. Cred cã acesta este principalul motiv - s-ar putea sã fie si altele - pentru care evenimentul a rãmas în umbrã, ba chiar total necunoscut pentru noi, românii. Cã doar nu aveam pretentia sã fi venit ei sã ne spunã: „bravo vouã, vã multumim cã v-ati desprins de noi, iatã dovada!“. Vreau o rublã! Cine ce are cu mine?! Cã rubla asta face mai mult decât nu stiu câti euroi, bravo cui a gândit-o, cã noi nu ne-am învrednicit sã avem una, în vreme ce chipul marelui poet a apãrut târziu, pe bancnota de 500 de lei (e drept cu valoarea cea mai mare), probabil la gândul cã va stopa devalorizarea în picaj a monedei nationale. Vreau o rublã! Dar mai mult ti mai mult, vreau sã ne cinstim poetul, în acest an centenar pentru existenta României. Dar sã-l cinstim simplu, fãrã manifestãri sofisticate si alambicate, lipsite de nerv si vlagã, fãrã discursuri si analize anoste, care nu spun nimic. Cred cã cel mai desãvârsit omagiu pe care-l putem aduce poetului este sã rostim versurile lui, asa cum ne pricepem, cum îl simtim, fiecare dupã sufletul si mintea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nimic mai mult. Vreau o rublã a lor, cu Eminescu al nostru!
Dr. Virgil RÃZESU, Piatra Neamt
|
Autentificare
