Cazul sefului CJ Neamt, interceptări sulfuroase
• în încheierea de sedintă de la Tribunalul Bacău sînt interceptări telefonice ale discutiilor • sînt implicate persoane de la vîrful administratiei publice • pentru 100.000 de euro ar fi trebuit „anihilat“ fostul presedinte al CJ • demersul nu a avut nici un rezultat, denuntătorul si-a cerut banii înapoi, dar nu a primit decît 20.000 de euro • Tribunalul Bacău a făcut publică încheierea de sedintă de la propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA Bacău împotriva presedintelui CJ Neamt, Ionel Arsene. Acesta a fost acuzat că ar fi primit 100.000 de euro pentru a interveni la vîrful Agentiei Nationale de Integritate si a-l „anihila“ pe presedintele de la acea vreme al CJ. Banii ar fi fost dati de fostul primar Gheorghe Stefan, care este si denuntător în cauză, însă cînd actiunea nu a avut rezultatul scontat, Pinalti si-ar fi cerut banii înapoi. Ar fi primit 20.000 de euro, nu si restul, pentru care a făcut numeroase demersuri. Judecătorii au decis că Ionel Arsene poate fi cercetat în libertate si l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În încheierea de sedintă, obtinută de la Tribunalul Bacău, există motivarea propunerii de arestare preventivă si interceptări telefonice.
„Si ăsta în puscărie si ăsta-i cu banii luati“
«În zilele de 29.06.2017 si 01.07.2017 între PCM si PV - zis „Piti“ - au avut loc două discutii în legătură cu banii remisi de SG lui AI si solicitarea formulată de SG prin intermediului lui PCM de a-i fi restituită diferenta de 80.000 euro. Astfel, sub pretextul necesitătii de a acoperi prejudiciul din alte dosare penale, PCM, în numele lui SG, i-a cerut lui PV să-i transmită lui AI că SG îi solicită restituirea banilor remisi pentru a-l declara incompatibil pe TC, scop care nu a fost atins.
PCM: Băi Piti, te roagă asa: Du-te la I si zi-i asa: Băi, o zis ce face cu banii ăia din care o fost cu T
PV: ăia care mi-o zis el, da! da, cînd mi-o zis sefu că o dat niste bani (n.n. vorbeste în soaptă) să-i dea cît mai rapid înapoi că are nevoie de ei
PCM: Are... nevoie, de dat prejudiciul acesta
PV: Ok!
PCM: Dar... stii banii ăia care
PV: Nu stiu măi nimic, totu-i să-i transmit eu lui ... bă te-o rugat ăla frumos, că trebuie să plătească neapărat prejudiciul, că altfel e belea, de asta... si îi trebuie neapărat săptămâna asta...
PCM: Din banii ăia cu T
PV: Păi da, ăia!
Din dialogul celor doi rezultă că PV stie de la SG despre remiterea banilor si contextul general în care au fost dati, fără a cunoaste amănunte sau suma datorată în prezent de AI:
PV: Mie mi-o zis ceva dar nu mi-o zis tot sefu (n.n. neinteligibil - vorbeste în soaptă) avea ceva el n-o rezolvat-o si rămăsese să mi-i dea înapoi dar nu mi-o mai zis cît, cum, nu mi-o mai zis
PCM: Nu ti-o zis nu ti-o zis?
PV: Nu mi-o mai zis cît ba da, mi-o zis da nu mi-o zis cît mai are
PCM: O lua I-o dat lui G... uite ce transpir i-o dat lu G cum îl cheamă 20.000 din ăia 80 si
PV: Si-atît
PV a fost de acord să-i transmită solicitarea lui AI, urmînd să-i transmită un mesaj lui PCM - prin intermediul soferului F - pentru a stabili o întîlnire viitoare în cadrul căreia să-i relateze răspunsul lui AI:
PCM: Auzi, dar ce voiam să-ti zic băi, dar din tot ce-o fost, T e în pământ din lupta asta a lu P
PV: Si el în puscărie
PCM: Si ăsta în puscărie si ăsta-i cu banii luati
PV: Singurul care o scăpat dar hai să facem asa după ce vorbesc cu el (n.n. vorbeste în soaptă) cînd mai este aicea?
PCM: următorul vorbitor si sîmbătă
PV: Bun, dar eu nu am cum să cel mai bine e F
PCM: Păi F vine si el sîmbătă cu G
PV: Ok fii atentă cum fac eu! Eu oricum vorbesc cu el (n.n. vorbeste în soaptă) fac un plic sigilat nu scriu nimic pe el, decît, de exemplu, miercuri
PCM: Da
PV: Atît
PCM: Da
PV: Indiferent ce
PCM: Da
PV: E miercuri, ce? n-o fost nimic pun într-un plic sigilat să-ti ajungă e bun? după ce vorbesc cu el că mîine vorbesc cu el
„Doamne, ce escroc, băi frate! Si nu vrea să-i dea“
Dialogul dintre PCM si PV confirmă si existenta întelegerii privind restituirea de către AI a unei părti din datorie prin atribuirea către firma controlată de familia lui PV a unei lucrări în comuna Icusesti, urmînd ca din profitul obtinut să-i fie dată o sumă necuantificată lui SG:
PCM: Păi, spune-i nici din lucrare n-o iesit nimica, nimic
PV: (n.n. neinteligibil - vorbeste în soaptă) băi nimic, băi da dă o lucrare de 30.000 de lei (n.n. neinteligibil - vorbeste în soaptă). 15.000.000 de lei bucata
PCM: Băi, dar si din lucrarea aia de la primăria aia cînd c-o pus termopane, n-o rămas nimic?
PV: (vorbeste în soaptă) Ei cum dracu n-o rămas care-o pus cine?
PCM: Cînd o lucrarea aia care aia mare, care o pus el termopane, cu firma aia de termopane a lui, si usi ce-o făcut el că mi-o zis G ieri
PV: Hai mă, ce dracu, am ofertat-o pe aia, o fost 600 si ceva de milioane si i-am dat un miliard jumătate
PCM: Doamne Dumnezeule
PV: Ce vorbim, băi omul lui Dumnezeu Sfîntul? (n.n. neinteligibil - vorbeste în soaptă) toată lucrarea, 1.100 de metri pătrati de scoală si un miliard jumătate
PCM: Doamne, ce escroc, băi frate! Si nu vrea să-i dea
PV: si i-am zis atunci: uite băi ce dă bă, dă-l dracului de-acum, ce să-i mai faci?
La finalul discutiei PV i-a promis numitei PCM că îi va transmite mesajul lui AI iar răspunsul acestuia va ajunge la ea „într-o formă voalată“:
PCM: Deci o dat, o cerut 100.000 ca să-l scoată incompatibil la HG
PV: Si ciuciu
PCM: Spune-i să nu-si bată joc
PV: Deci eu, pa îi transmit ad literam astăzi îl găsesc, pe unde o fi, nu contează
PC M: Si-i spui
PV: Da, îi transmit exact lucrul ăsta
Ulterior, în ziua de 01.07.2017 a avut loc o nouă întîlnire între PCM si PV. Conform întelegerii anterioare, PV i-a spus lui PCM că s-a întîlnit cu AI, că i-a transmis acestuia solicitarea lui SG, că momentan AI nu dispune de bani, dar că încearcă să găsească solutii:
PV: Scurt! Eu am vorbit cu (neinteligibil) Fac tot ce-mi stă în putintă în perioada aia (neinteligibil) să rezolv
PCM: Ce-o zis, că nu are niciun ban sau?
PV: Acum în momentul ăsta.
De asemenea, PV i-a spus lui PCM că AI nu poate să se întîlnească direct cu ea în Piatra Neamt, dar va încerca să facă acest lucru în Bucuresti si că a solicitat ca PV să intermedieze comunicarea dintre ei:
PV: Asta mi-o zis Astăzi, cînd i-am spus. Vreau să vorbesc cu ea, mergi cu mine? Te rog eu din suflet, nu pot să mă văd. Te rog!
PCM: Deci să nu ne vedem aicea?
PV: Nu. O zis că: Te rog!
PCM: Păi să zică el unde la Bucuresti.
PV: Nu am apucat, eu diseară mă văd cu el
PCM: Zi-i asa
PV: Si (neinteligibil) Dacă ceva îti arde, transmite prin tine... mi-i frică, facem vreo belea
„Cine dracu mă urmăreste pe mine?“ „Pe tine poate nu, dar pe...“
PV i-a confirmat lui PCM că AI stie de ce vrea aceasta să se întîlnească cu el, dar nu poate să facă acest lucru, mai ales în Piatra Neamt:
PCM: Atunci să-i spui: Că eu cînd m-am întîlnit cu el în aeroport
PV: Stie exact despre ce e vorba, numai acum mi-o spus: Nu pot aici, întelege!
PV i-a promis lui PCM că va insista pe lîngă AI să se întîlnească cu ea sau să rezolve problema:
PV: O zis că face cum poate si dă. O zis că: Băi
PCM : Doamne, să te audă Dumnezeu!
PV: Deci o zis că: Nu am în momentul ăsta, dar fac cum oi putea si oi rezolva eu
În ziua de 17.07.2017, pe raza municipiului Bucuresti a avut loc o întîlnire între PCM si AI. PCM s-a prezentat si i-a amintit că s-au mai întîlnit în aeroportul Otopeni, fapt pe care AI nu l-a negat:
PCM: Ne-am întîlnit la Otopeni, a lui Pin pot să las geanta asta undeva să vorbim si noi un minut? Ca să vezi ce mică-i mă duceam să mă întîlnesc cu un avocat
AI: Ca cui?
PCM: A lui Pin, care m-am întîlnit cu tine în aeroport!
AI: Aaaa bună C! Ce faci?
PCM i-a spus interlocutorului că SG are nevoie urgentă de bani în scopul recuperării prejudiciilor din dosarele penale, însă cînd a făcut referire expresă la „banii ăia care ti-o dat tie“, AI a negat că ar fi primit bani de la SG: „Nu mi-a dat nimeni nici un ban“. Discutia purtată de cei doi relevă motivatia pozitiei adoptate de AI care în momentul în care PCM îl asigură că nu este monitorizată („cine dracu mă urmăreste pe mine“) răspunde: „Pe tine poate nu, dar pe...“. Desi formal neagă primirea vreunei sume de bani de la SG si implicit existenta unei datorii, AI îi spune lui PCM: „Vorbeste cu cu Piti, cu Piti“ si „Hai că încerc să găsesc o solutie“. La insistentele lui PCM privind nevoia urgentă a SG de a recupera prejudiciile din dosarele penale pentru obtinerea unui tratament sanctionator mai blînd, AI îi repetă: „Si vorbeste cu Piti!“. Desi formal neagă primirea vreunei sume de bani, AI recunoaste că a mai discutat subiectul cu cineva: „mi-a mai spus cineva“, fiind evidentă trimiterea la PV. Fără ca PCM să pomenească de discutiile anterioare cu PV, AI a întrebat-o în mod direct: „Piti e la Bucuresti (neinteligibil) nu?“ În acest mod, AI confirmă că PV este intermediar între el si PCM/SG si că PV i-a transmis solicitările formulate de cei doi. De altfel, apare inexplicabilă insistenta lui AI ca PCM să discute problema cu PV, în conditiile în care această problemă nu ar exista. În plus, desi a negat primirea vreunei sume de bani, la finalul dialogului AI a afirmat că va găsi o solutie, dar că martora trebuie să-l contacteze în acest sens pe PV. În ziua de 23.08.2017 între PCM si PV au avut loc două discutii, cei doi întîlnindu-se pe raza municipiului Piatra Neamt. În cadrul primei întîlniri PV a confirmat că a vorbit cu AI după întîlnirea acestuia din data de 17.07.2017 cu PCM:
PV: Habar n-am deci ieri a venit din concediu, c-o fost plecat cu D el ca să-ti povestesc cum o fost o venit eu am înteles că bă, m-am întîlnit eu m-am dus cum rămăsese întelegerea anterioară... băi omule vrea femeia respectivă să se vadă cu tine aaa, m-am văzut cu ea, întîmplător…în mintea mea zic da, ok, întîmplător si zice o venit că o zis ă să găsesc solutii si eu vin la tine să te confesezi si eu i-am zis: Băi, dar e foarte simplu, deci eu nu am produs cu tine, n-ai dat nici 10 bani de un an de zile si eu n-am luat decît cît o rămas 60-70 ia-i mînca-ti-as ochii tăi si dă-i omului si rezolvă, că omul e la ananghie asta o fost discutia mea nu mi-a dat nici pînă în ziua de azi 20 de bani ieri m-am dus la el, că venind din concediu, m-am dus băi hai să vedem, că mîine seară ne vedem că-i ziua la o mimoză de-a lui si deseară trebuie să mă văd cu el si atunci mă duc să-i spun: Băi omule Stai că sînt
„Băi trebuie să-mi dea dracul ăsta niste bani“
PV i-a transmis lui PCM că AI nu consideră că i-ar datora bani lui SG întrucît banii au fost dati conform unei întelegeri, chiar dacă scopul nu a fost atins:
PV: Pentru el nu există asa ceva, adică ti-o spun prieteneste, care bani, am avut o întelegere, nu s-o putut rezolva
PCM: Si banii? De ce nu dă banii înapoi? Deci spune-i asa spune-i: O zis Gigi, băi, nu s-a rezolvat întelegerea
Desi nu consideră că ar trebui să restituie banii, AI i-a confirmat lui PV că cele sustinute de SG sunt reale, atît remiterea sumei de 100.000 euro cît si restituirea ulterioară a sumei de 20.000 euro prin intermediul lui SG:
PCM: Tu trebuie să-i spui: Băi, eu stiu că o dat banii că tu doar stii din discutii
PV: Dar o recunoscut el dar o recunoscut el, zice: Da bă, mi-o dat 100.000 de euro si n-o să rezolve pe care i-am dat nu s-o putut rezolva că nu stiu ce i-am dat 20.000 de euro lui G înapoi
PCM: Da!
PV: Ceva de genul ăsta
Discutia dintre cei doi confirmă declaratia dată de PV în sensul că initial SG i-a spus doar că AI îi datorează o sumă de bani, dar după începerea discutiilor si transmiterea mesajelor de la SG, AI i-a povestit contextul din care ar rezulta datoria actuală:
PC M: Da, da tu nu stiai de la Pin?
PV: Nu mi-a zis după el mi-a zis ă el asa mi-a zis: Băi trebuie să-mi dea dracul ăsta niste bani! si dar mi-o recunoscut A : Da bă, uite atuncea cînd o fost, cînd trebuia să-l împachetăm pe ăsta
PCM i-a spus lui PV că AI evită o întîlnire directă iar PV a confirmat acest aspect, contex în carePCM i-a cerut lui PV să insiste ca AI să accepte o întîlnire directă:
PCM: Băi, dar el s-a legitimat cu banii astia sînt cuvintele lui el cînd cerea bani de la (neinteligibil) de la G dăm ă ca să se legitimeze la partid la L la LD, că altfel nu ar fi pupat din fundul pămîntului să ajungă...
PV: De la Tîrgu Neamt, de la Grumăzesti
PCM: Să ajungă ă ceea ce este Dar spune-i că G a zis în felul următor: Dacă nu acceptă pentru că-i transmit ceva de care stiu numai ei doi deci dacă nu acceptă întîlnirea direct cu mine da el nu mai poate ă Gigi se simte foarte trădat!
PV a confirmat din nou întelegerea pe care a avut-o cu SG si AI în legătură cu lucrarea de la Primăria Icusesti:
PCM: Băi, dar la primăria aia de ce nu ce firmă o lucrat pentru termopane? La primăria aia cum dracu cu ceva cu L. Da, Icusesti ce firmă o lucra cu termopane?
PV: A lui.
P CM: Firma lui ă? Dar cum se numeste firma lui?
PV: RO ROCOM…
PCM: Ca să-i zic ROCOM ha?
PV: Da.
PCM: Si o luat banii si o luat cît? De un milion jumătate o pus termopane?
PV: Nu, de un miliard jumătate si ele erau 104 milioane. Cînd i-am zis lu sefu să se ocupe Dă-l mă în p… mea că o reglăm noi! N-ai cu cine o rămas 200 si ceva de euro pe metru să ridice o clădire la gata, cu finisaje cu tot cine dracu (neinteligibil) cu ce zi-mi si mie atît te întreb cu 200 si ceva de euro cum să ridici o clădire
PCM: N-ai cum să faci Dacă o dacă o luat toti banii
PV: La gata, la gata, la gri cred c-o fost 200 si vreo treizeci si ceva sau patruzeci de euro, si-o luat partea lui cît dublu si rămâi cu 200 de euro să ridici o clădire de jos până sus…
„T o ajuns în mormânt, eu la puscărie băi, îs la necaz, da?“
La cererea lui PCM, PV a fost de acord să intermedieze o întîlnire directă dintre cea dintîi si AI. În acest sens, PV a promis că îl va aborda pe AI pentru a-i explica necesitatea unei discutii directe întrucît este vorba despre chestiuni care îi priveste exclusiv pe AI si pe SG:
PV: Am înteles ce mi-ai spus, gata! Subiectul e închis si dacă văd că o dă prin cotită si nu vrea să se vadă îi zic: Bă, eu nu am de unde să stiu, o venit femeia pînă la Piatra Neamt să se întîlnească cu tine deci spune-mi ce să-i spun, nu vrei, nu vrei, măcar spune să stie femeia pe ce parte s-o ia, să-i spună lui nea Gigi în ce parte s-o ia
PCM: Spune-i c-o spune-i c-o zis G
PV: Mie spune-mi ca să stiu... îi spun exact ce mi-ai zis
PCM: Asa să-i zici
PV: Eu deseară îl găsesc, ti-am zis si îi transmit! El acum 10 minute o intrat la Consiliu, dar e plin de oameni
PCM: E pe îndemînare, ti-am zis, să intru acum la el îti dai seama
PV: Si oricum nu vorbeste în birou!
PCM: Da! Deci tu-iă dacă e ceva
PV: Deci vorbim deseară si tin legătura cu F si-ti transmit exact am grijă cum să formulez să-ti ajungă informatia
De asemenea, PV îi relatează lui PCM că după întîlnirea din Bucuresti, AI a discutat cu el si a fost de acord să-i restituie banii lui SG, dar i-a cerut lui PV să găsească el o solutie. Acesta din urmă i-a propus să-i atribuie o lucrare, iar profitul obtinut să-i fie dat lui SG. Desi această discutie a avut loc cu aproximativ o lună în urmă, AI „nu a miscat nimic“:
PCM: Că în afară de banii care o zis ca să-i rezolve că o să rezolve cum rezolvăm banii: Zi! Cum? Dacă nu ti-o dat nimic, nici o lucrare, nimic cum?
PV: Nu mi-o dat (neinteligibil) un cui să-l bat
PCM: Cum rezolvăm?
PV: O venit la mine si mi-o zis: Dacă găsesti o solutie! OK, foarte simplu! Dă-mi de lucru tinem analitic ce-o rămas? 2 lei, 2 euro scădem opt euro ia-ti-i tu si dă-i omului. Nu-mi trebuie profit, nu-mi trebuie nimic, eu mi-am scăzut cheltuielile măcar si o zis: Da, asa facem! acu o lună n-o miscat nimic, nimic neinteligibil N-am eu nevoie. Fă-mi nu stiu trotuare fă-mi pe dracu să le ia ceva
PCM: Da (...) Deci nu adică el nu vrea
PV: Lasă-mă pînă mîine să-ti dau un semn de vrut sau de nevrut.
La finalul discutiei, PV i-a promis lui PCM că-i va transmite lui AI cererea sa si va rediscuta cu acesta despre obligatia restituirii banilor.
La data de 20.09.2017 SG a fost liberat conditionat prin decizia Tribunalului Prahova. În acest context, în zilele de 23.09.2017, 28.09.2017 si 15.10.2017 între SG si PV au avut loc discutii în legătură cu recuperarea sumei de 80.000 euro de către cel dintîi de la AI. Astfel, în cadrul primei discutii din data de 23.09.2017, PV i-a spus lui SG că i-a transmis lui AI solicitările formulate atît de SG cît si de PCM cu privire la restituirea banilor si că AI a recunoscut atît datoria cît si provenienta acesteia si i-a cerut lui PV să identifice o solutie pentru restituirea banilor. PV i-a propus lui AI să-i atribuie o lucrare de la Primăria Dobreni, condusă de primar CV, lucrarea urmînd a fi finantată prin Consiliul Judetean. AI a fost de acord, dar pînă la data discutiei nu a făcut demersuri pentru alocarea banilor:
SG : Nu stai oleacă eu m-am luptat cu el cu T da? Corect?
PV: Corect!
SG : T o ajuns în mormânt, eu la puscărie băi, îs la necaz, da?
PV: Corect!
SG : Bă, ajută… ajută-mă bă…am trimis-o si pe C la el…
PV: Dar am fost eu dom S vorbeste în soaptă - neinteligibil
SG : Da
PV: Că i-o zis lu ăsta si i-am zis lui Nu, să transmită prin tine! Băi băiatule, sunt lucruri pe care nu pot să ti le transmit! Punct. Unde? Nu, nu pot să mă văd neinteligibil Unde stă? Stă în cutare loc, stă si întâmplător cică întâmplător s-o întâlnit cu el si el o venit la mine Am înteles că am vorbit rezolvi tu! OK! Cum? Băi omule, adu si tu o lucrare la V. Băi, dă-mi dracu dă si tu o lucrare la V. Dă-i bani mă duc si-i duc omului, că-i la necaz pe cuvîntul meu de onoare! N-o miscat cincizeci de bani nici în ziua de astăzi!
„Ar mai fi o solutie numai că trebuie să mă văd cu el nu acum, că nu-i bine să mă văd cu el“
PV: Tot, tot, tot si i-am zis: Dă-i banul la rectificare neinteligibil lucrarea cît îmi dă cash cred că doar o scos TVA si astea cash dă-i omului că-i la ananghie. Da, da, da. De-atunci, din iunie.
SG: Băi, măcar în rate bă nu poti să-mi dai 80.000, dă-mi 20.000, dă-mi 30.000
PV: Iese din treaba într-o lună neinteligibil 50.000
SG : Iese 50.000 la lucrare?
PV: Da, păi asa a făcut neinteligibil 250 asa am calculat am zis că să ajungă la dumneavoastră 50.000 de lei
PV i-a subliniat lui SG că AI evită să se întîlnescă cu el:
PV: Dom S, dumneavoastră vă trebuie neinteligibil i-am zis, n-am mai răbdat că si eu trăiesc si eu cu stările mele, să nu credeti că, chiar e usor acolo si m-am dus si i-am spus: O iesit seful!
SG: Ei, cred că el nu s-o bucurat!
PV: Nu, o zis: Transmite-i salutări lui G, dar nu vreau să mă văd acum, în perioada asta cu el, să transmită prin tine. Din dialogul înregistrat ambiental rezultă că SG i-a spus lui PV să-i transmită lui AI să-i dea restul sumei datorate în transe:
PV: Dar eu m-am dus de 10 ori la el: Băi, are nevoie omul luni îl mai astept o dată zic. M-am întîlnit cu dom S, sîmbătă are nevoie omul
SG: Zii nu vrea toti odată două 20.000, 30.000 (neinteligibil) cît 15.000, 20.000 după aia, pînă se fac 80.000, nu spun 85.000, ăia 5 i-am uitat, dă-i dracului ăia care i-am dat lui Tu, că ăla s-o făcut treaba. Tu l-o făcut varză în ziare pe T, dacă-ti aduci aminte
PV: Da...
SG : Eu am avut ziarele acasă. Că de aia a mizat el ca să zic acum a apărut cu Tu deci traseul era bun să-l facă pe T cum o zis pac, pac Întelegi? Dar n-o mai iesit ăla în mormînt băi, si mort dac-o dădea, dacă mort îl scotea pe T incompatibil da?
Cei doi au discutat si cu privire la contractul încheiat de firma controlată de PV cu Primăria Icusesti si faptul că în urma executării contractului PV nu a avut profit, fapt pe care i l-a adus la cunostintă si lui AI:
SG: Întelegi o rămas diferenta de 80.000 o trecut timpul eu am iesit afară, nu? Am stat un an de zile afară Întelegi? Băi, putea 10.000, 5.000 da, da, c-o rezolvă cu tine ce-ai făcut cu lucrarea de la Icusesti? O iesit un cîcat si cînd eu i-am spus lui, zic: Domle, a zis Piti că nu a iesit acolo că asta
PV: Prima dată, prima dată a dat-o prin fasole
SG: O zis că nu i-ai spus!
PV: I-am arătat dom S! Da, asa-i! Asa-i, c-o fost prost evaluată. Da, băi, dar măcar să stie regula.
SG : Păi de aia n-o lua nimeni lucrarea aia
PV: Dar dacă o scos-o de cinci ori la licitatie si n-a luat-o nimeni!
SG : Păi! Si de unde să iasă?
PV: Dar o fost 200 si ceva de euro constructie jos de jos
SG : Si o venit seful...
PV: Si el o luat un miliard jumate numai tîmplăria…
SG: Si mi-ai zis la un moment dat că nici nu dăduseră a iesit un cîcat
Pe de data de 28.09.2017 a avut loc o nouă întîlnire PV si SG. PV i-a relatat interlocutorului că i-a transmis lui AI solicitarea sa, iar AI a spus că îi va restitui banii lui SG, în transe, prima transă în cuantum de 20.000 euro urmând a fi remisă în luna octombrie:
PV: Am vorbit cu ăsta. I-am explicat ce mi-ati zis dumneavoastră face tot posibilul, chiar dacă nu reuseste să vă rezolve...
SG: În octombrie? Aici
PV: Dar sîntem în octombrie deja sîntem o zis că-n luna octombrie el rezolvă 20.000 euro
SG: 20.000 a zis că dă!?
PV: Euro minim ăia
SG: Da păi nu, că acum să spun cinstit băi spune-i asa: Băi, omu-i la necaz, băi
PV: Dar i-am spus exact cum ati spus Băi, te rog frumos, rezolv-o, că-i la necaz si a zis asa: Băi, te rog spune-i lui nea G neinteligibil fac totul, chiar dacă nu reusesc să rezolv cumva neinteligibil si o zis: Tot ce are să transmită prin tine! Si i-am zis: Băi, vezi că o zis oamenii că trebuie să te vezi cu el, stabileste odată. Nu, bă, spune-i asa: Eu am transmis că dacă orice o să fi de transmis, transmit prin tine!
În plus, PV i-a transmis lui SG încă o dată reticenta lui AI de a se întîlni direct:
SG: Adică, el nu că o venit An la . că o venit An la Coco stii si mi-o zis Băi, spune-i lu G să stea linistit
PV: Asa mi-o zis si mie ieri, o zis: Stii că băi, ar mai fi o solutie numai că trebuie să mă văd cu el nu acum, că nu-i bine să mă văd cu el
„Că dacă vorbeste, mă pun de capul lui nu-l mai ajut cu nimic“
Cei doi interlocutori au stabilit în finalul discutiei să se întîlnească din nou după ce PV îl va contact pe AI si vor stabili concret modalitatea de restituire a banilor:
SG: Piti, ai să mă cauti tu cînd ai un răspuns de la A mă cauti
PV: Cum am de la el îti dau un semn da, da
SG: Bine, pa, pa, dar să fie clar bă să spună bă nu că...
PV: Pe data de aia
SG: Că rezolvă în luna octombrie. Pe data de 15.10.2017 în Piatra Neamt a avut loc o nouă întîlnire dintre SG si PV. Cel din urmă i-a transmis interlocutorului că de la ultima lor întîlnire nu a mai reusit să-l contacteze pe AI întrucît acesta este plecat din localitate: „Păi noi am stat de vorbă duminică si el luni a plecat, a plecat în Munchen de n-o mai venit de atunci are trei săptămîni de cînd e plecat, n-o mai venit A săptămîna asta, că el e plecat la Paris, săptămîna asta deci săptămîna asta e la Paris sau la Ibiza, una din două“. În acest context PV i-a propus lui SG să-i aranjeze o întîlnire cu AI, pentru ca cei doi să poată discuta si rezolva problema în mod direct:
PV: Dar vreau săptămîna cealaltă, întîmplător să vă întîlnesc...
SG: Păi dar vreau bă, si-i spun în fată: Băi I, dar las-o-n p*** mea. Si mergem peste el..
PV: Mergem cu matale. Întîmplător
SG: Da da Băi, ne-am întîlnit
PV: Ce dracu
SG: Păi dar pe tine tot te plimbă, tot te minte
PV: Dar nu mai pot nici eu întelegi, că i-am zis: Băi omule mă, stă omul ăla, mă asteaptă mi-e si rusine eu parcă, parcă ar trebui să zic eu
SG: Băi, dar tu ai sesizat că acuma reiau eu ce mă doare (...) Ai zis că în octombrie el rezolvă 20.000, n-o zis asa?
PV: Exact asa dacorect
SG: Si?
PV: Băi, prima transă, în luna octombrie, pînă la sfîrsit o zis asa. Dar deja ia suntem în 15 asa-i
SG: Păi tocmai dar cînd, cînd, cînd?
PV: Săptămîna cealaltă eu am să aflu unde este vă întîlniti băi omule, cînd mi-i dai (neinteligibil). În ziua de 22.11.2017 între PV si AI a avut loc o discutie înregistrată audio, dialogul dintre cei doi vizînd solicitarea lui SG, transmisă prin intermediul celui dintîi de a-i fi restituită diferenta de bani:
PV: Cu privire la Fănică, clar că vrea mai devreme să vorbească,.să stiu ce să-i zic ca să scap de el. Mă duc la el: hai că ti-o rezolvă cum să-i zic? Lu p*** ăsta ce-i zic?
AI: N-am ce să...
PV: Să-si vadă de treaba lui!
AI: Spune-i asacă eu n-am nici o datorie la el. Ce-o fost o asa
PV: Si s-o-nchis
AI: Si io si el o pierdut amîndoi
PV: A, deci amîndoi ati pierdut si sănătate bă frate, asta e...
AI: Ca să-l execute cineva pe ăla, pe C...
PV: Am înteles!
AI: Si p*** mea, acum ce fac? Eu iau pe mine si ce am pierdut
PV: C-o rezolvi corect, am înteles astea să fie cuvintele. Deci eu asa o să fie cuvintele spun: Bă, omul uite-asa s-o
AI: Să nu mai vorbească
PV: Exact!
AI: Că dacă vorbeste, mă pun de capul lui nu-l mai ajut cu nimic.
Prin urmare, AI afirmă că a avut o întelegere cu SG privind „executia“ lui TC, că în urma acestei întelegeri amîndoi au pierdut si, în consecintă, consideră că în prezent nu are nici o datorie fată de SG întrucît dacă i-ar restitui întreaga sumă de bani ar suporta doar el pierderea. În continuarea dialogului din data de 22.11.2017 AI îi atrage atentia lui SG, prin intermediul lui PV, să nu mai vorbească această problemă cu nimeni „c-am mai auzit niste chestii care nu-mi convin“:
AI: Să nu mai vorbească
PV: Exact!
AI: Că dacă vorbeste, mă pun de capul lui nu-l mai ajut cu nimic. În finalul dialogului AI a afirmat că-l va ajuta pe SG, fără a preciza în ce mod, însă cu conditia ca acesta să nu mai vorbească: „eu vreau să-l ajut nu că am vreo datorie, că nu am ca prietenie asa vreau eu să“.
Procesul-verbal de redare a dialogului purtat de AI cu PV confirmă rolul de intermediar al celui din urmă, aspect care se coroborează cu declaratia de martor dată de PV si cu procesele-verbale de redare a discutiilor purtate în perioada iunie - octombrie 2017 între PV si PCM sau SG. Astfel, AI conferă credibilitate mesajelor transmise de PV, fiind evident că dialogul de mai sus este o continuare a unor discutii anterioare pe acelasi subiect. În plus, AI confirmă sustinerea lui SG privind întelegerea frauduloasă în scopul eliminării lui TC si faptul că pentru atingerea acestui scop au fost dati bani. Însă, în conditiile în care scopul comun nu a fost atins, AI consideră că ambii trebuie să suporte pierderea. Prin această sustinere AI confirmă restituirea unei părti din suma dată de SG pentru eliminarea lui TC. Astfel, mesajul integral pe care AI îi cere lui PV să-l transmită lui SG este următorul: “Spune-i asa că eu n-am nici o datorie la el ce-o fost o asa si io si el o pierdut amîndoi ca să-l execute cineva pe ăla, pe C si p*** mea, acum ce fac? Eu iau pe mine si ce.am pierdut»“, conform instantei.
|