Prim�ria „n�e�te“ din nou
Prim�ria Piatra Neam� se preg�te�te, din nou, s� oficieze cununia civil� a c�torva cupluri de �igani care locuiesc �n cartierul Gara Veche. P�n� acum, pe lista de a�teptare s-au �nscris patru perechi care s-au decis s� renun�e la concubinaj �i s� �i oficieze rela�ia. Ana �uteu, �efa Serviciului de Protec�ie Social� din cadrul Prim�riei Piatra Neam�, a declarat c� �nc� nu a fost stabilit� data la care autorit��ile vor „n�i“ pentru a patra oar�, neexist�nd, deocamdat�, fondurile necesare. „�nc� nu exist� resurse financiare pentru a cununa cele patru cupluri de romi din cartierul Gara Veche, dar, sigur, acest lucru se va �nt�mpla. P�n� acum, am organizat trei asemenea ac�iuni. Pentru c� Prim�ria Piatra Neam� suport� toate cheltuielile, romii vin singuri �i ne anun�� c� vor s� se cunune, dup� ani buni de stat �n concubinaj“, a declarat Ana �uteu. Potrivit aceleia�i surse, este posibil ca num�rul �iganilor care vor s� devin� pentru prima dat� parteneri legali, cu certificat de c�s�torie, s� nu mai creasc� foarte mult p�n� la sf�r�itul anului �n curs. Motivul? Este posibil ca, din 2007, perechile care se c�s�toresc pentru �nt�ia oar� s� primeasc� din partea statului un cadou b�nesc, �n valoare de o sut�, dou� de euro.
Prim�ria Piatra Neam� a mai adus, �n trei r�nduri, cupluri de romi �n fa�a ofi�erului de stare civil� - de dou� ori �n preajma s�rb�torilor pascale, din anii anteriori, �i o dat� de Zilele Municipiului, �n vara anului trecut. Pentru legalizarea rela�iilor dintre �igani, care, de cele mai multe ori, tr�iesc �n concubinaj de ani buni �i au, deja, mai mul�i copii, cheltuielile s�nt suportate de la bugetul local. �ntre altele s�nt cele cu analizele medicale, acestea cifr�ndu-se la 1 milion de lei/ pereche. Pentru marcarea momentului, cu fiecare ocazie, Prim�ria Piatra Neam� le-a f�cut cadouri const�nd �n lenjerie de pat, obiecte de uz casnic, ca �i produse pentru o mas� festiv�.
|