 Trei f(r)aze dintr-o revoluþie
• Monitorul vã prezintã, dupã 16 ani, mãrturia unui participant la Revoluþie, în Neamþ • „alãturi de alþi tineri, am ocupat biroul lui Amza Sãceanu. Doamne, cîte visam noi în acele ore!...“ • „cu trecerea zilelor, ne-am împuþinat“, rezumatul unui eveniment peste care s-au aºternut anii • Monitorul de Neamþ vã prezintã, dupã 16 ani, mãrturia unui participant la Revoluþie
Mi se pare practic imposibil sã scrii un post-reportaj despre Revoluþie. Cîteva dezvãluiri sau restituiri ar trece ºi ele neobservate. De aceea am preferat sã aleg anume trei f(r)aze. Nu întîmplãtor.
Axa Piatra Neamþ - Deva - Vancouver
Eram inginer stagiar, în 22 decembrie 1989. Mã „repatriasem“ de la Deva de cîteva luni, mai mult din ambiþie, fiindcã flãcãii de la Mintia mã amînaserã cu repartiþia unei locuinþe. N-aveam s-o nimeresc nici acasã.
ªtiu cînd am ieºit în stradã, nu mai ºtiu cum a fost drumul spre Casa Albã. De pe Privighetorii, de la locul de muncã, pe Traian, pe Chimiei, prin Centru. Cu greu îmi amintesc cum am intrat în judeþeana de partid, din Piatra Neamþ. Voiam sã vorbesc mulþimii. Ceva idei fierbinþi îmi treceau prin capul de inginer energetician, suficiente cît sã croiesc un mesaj pentru tineri. Am luat microfonul ºi am spus ce aveam de spus.
La 26 de ani, nu înghiþeam pe alde Dinescu ºi Caramitru, cu toatã prestaþia lor de la TVR. Dizidenþa poetului nu mã convinsese niciodatã. Iar lui Caramitru îi stãtea mai bine pe scenã, alãturi de un Dan Grigore. Mã gîndeam în schimb la Alice ºi Tibi Sturek, oameni de calitate aleasã, care aproape mã înfiaserã la Deva. Alice, o doamnã rafinatã din familia Hoffinger, visa ca pînã a închide ochii sã-l vadã pe Ceauºescu mort. Fratele ei, Carol, poate scrie un roman despre evadarea din România. În Canada, la Vancouver, e un personaj de patrimoniu. La Piatra, cineva se gîndea la ei. ªi avea o gurã bogatã care deranja ºi atunci, ca ºi astãzi.
Locuinþe, dupã Revoluþie, aveau sã primeascã abuziv cîþiva din „moraliºtii“ de azi. Scriitorul Constantin Munteanu, ºeful Consiliului Provizoriu de Uniune Naþionalã Piatra Neamþ de atunci, ar avea ce povesti.
Am fost cîndva tineri
Alãturi de alþi tineri, am ocupat biroul lui Amza Sãceanu. Doamne, cîte visam noi în acele ore!... Ziarul „Ceahlãul“ era unul dintre obiectivele noastre. N-a fost sã-l preluãm, deºi se putea. Aveau sã treacã puþine luni pînã a-mi pune ingineria în cui ºi a trece la ei cu arme ºi bagaje. Alãturi de Camelia Varvara ºi, mai apoi, de Vali Bãlãnescu, parcã am scris altfel de presã. Pentru cine a uitat, Camelia a fost una dintre cele mai faine figuri ale Revoluþiei din Piatra. Nici astãzi nu ºtiu ce s-a ales de cronica scrisã de ea în noaptea de 22 spre 23 decembrie, cînd se zvonise cã vine Batalionul de Securitate de la Bacãu sã ne termine.
Între timp, figuranþi mai vechi ºi mai noi din Culturã se cãlcau în picioare prin Casa Albã. Nu, nu pentru Revoluþie, ci pentru protecþia personalã. Veneau în asalt sã recupereze cãrþile cu dedicaþii penibile oferite (ºi) tartorului Sãceanu, un comunist fanatic care a ajuns sã conducã Opereta Românã. Astãzi, abia încapi pe la vernisaje ºi cumetrii artistice de neruºinaþii de atunci. Pe 23 decembrie, culturnicii l-au adus sã-l punã în slujba Revoluþiei! Sînt mîndru cã l-am fugãrit, folosind ca argument ºi un ºut administrat în fund. Pentru o clipã, recunosc, am fost tentat sã-i confisc cãciula de lux din dotare, s-o agãþ într-un cui, ca pe un trofeu.
Cu trecerea zilelor, ne-am împuþinat. De fapt, ne-au împuþinat. Nimeni nu avea nevoie de tineri decît ca element decorativ. Poate de aceea îmi amintesc cu mare plãcere de adunarea elevilor de la Petru Rareº. S-au strîns în Sala de Festivitãþi, s-au organizat ºi au vrut sã ajute. Mai cred cã dacã Savel Matache rãmînea la conducere era mai bine; atunci nu gîndeam aºa, ba am fost ºi foarte mîndru sã-l întîmpin pe Florin Buruianã pe scãrile Casei Albe. Puþini îºi amintesc de presiunea creatã de coloana de muncitori de la Sãvineºti. Dacã intrau în clãdire, mã tem cã praful se alegea de noi.
Între prizã ºi politicã
Dupã vreo 3 zile de nesomn, era s-o iau pe cocoaºã de la ai mei colegi de Revoluþie. ÃŽnnebunise toatã lumea cu apãrarea televiziunii. ÃŽncã din 22 decembrie, plecaserã mulþi voluntari spre Bucureºti. Li s-a pierdut ºirul, au fost uitaþi. Centrul naþional de comandã era la televiziune, iar diversiunea cu urmele de gloanþe funcþiona perfect. Scutul viu trebuia sã-ºi aducã tributul de sînge planificat. Lumea credea cã teroriºtii încercau sã ocupe TVR pentru a decapita Revoluþia, pentru a închide comunicarea cu þara. ÃŽntr-un moment de liniºte, m-a apucat rîsul. „Fraþilor, e cacealma!“ - le-am zis. Sã mã omoare, nu alta. ÃŽncercam doar sã le spun cã televiziunea nu trebuie ocupatã, nu trebuie distrusã, ci pur ºi simplu... scoasã din prizã! Mari prostovani teroriºtii ãia, nu?...
Pe la începutul lui ianuarie 1990, fiind numai în vizitã la foºtii colegi, pentru cã îmi fãcusem demult bagajul cu amintiri, vedeam lucrurile cu altã detaºare. Întîmplãrile din Piaþa Victoriei, cu Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu ºi urcarea lui Ion Iliescu pe TAB, storceau unora lacrimi de pasiune. Eu însã nu aveam nici o îndoialã asupra restauraþiei cu faþã umanã.
N-a durat mult ºi am avut privilegiul sã fiu alãturi de Ioan Roºca ºi alþi pietreni destupaþi la minte, lucizi, cinstiþi, un pic cam apucaþi ºi naivi din cale afarã. Asociaþia Dialog Piatra Neamþ, inventatã atunci, încerca sã promoveze o platformã civicã. N-a funcþionat ºi, în cele din urmã, ne-am rãspîndit pe la partide. Eu eram deja cu liberalii, alþii cu þãrãniºtii, mulþi se agãþaserã de FSN. Bucurie mare a fost la Partidul Social Democrat, condus de Segiu Cunescu, toatã organizaþia pietreanã fiind pusã pe picioare de civiºtii refugiaþi în politicã. Intrasem deja în jocul blestemat al celor care confiscaserã Revoluþia. Cafteala adevãratã, pe lîngã care trecusem în decembrie, era rezervatã pentru prietenii cu greva foamei, de mai tîrziu, de la Turnul lui ªtefan cel Mare. Astãzi, puþini îºi amintesc de protestul lor sincer ºi disperat, de oameni care nu voiau sã abdice de la idealurile unei revoluþii prea frumoase ca sã fie adevãratã.
|
Autentificare
