Faptã si rãsplatã
• un tînãr este judecat pentru vãtãmare corporalã dupã ce si-a scãpat fratele dintr-o agresiune Mihai Gavril Ciocoiu, de 32 de ani, din Zãnesti, a fost trimis în judecatã de procurorii nemteni, în sarcina sa fiind retinutã infractiunea de vãtãmare corporalã. Fapta a avut loc la jumãtatea anului trecut, cînd fratele acuzatului, aflat într-un bar, a fost lovit de doi bãrbati. Pentru a-l salva, Ciocoiu a aruncat cu sticle în atacatori, provocîndu-le rãni destul de serioase. Dacã una dintre victime a scãpat mai usor, cealaltã are, conform certificatului medico-legal pe care-l detine, leziuni vindecabile în 23-25 zile de îngrijiri medicale. Conflictul dintre cei patru bãrbati a avut loc pe 30 iunie 2006. Atunci, organele de urmãrire penalã din Roznov au fost sesizate de pãrtile vãtãmate, Teodor Stãnescu si Stãnescu Munteanu. Acestia au declarat cã, aflîndu-se într-un bar din localitate, au fost agresati de fratii Ciocoiu, David si Mihai Gavril. Cercetãrile efectuate în cauzã au stabilit faptul cã cei doi frati, împreunã cu concubina unui dintre ei erau în bar la data si ora mentionatã de victime. ÃŽn urma unei discutii contradictorii, Teodor Stãnescu l-a lovit cu pumnul în fatã pe Daniel Ciocoiu, iar în momentul în care acesta a încercat sã se ridice de pe scaun, a fost lovit în cap de Stãnescu Munteanu. Observînd cã fratele sãu este agresat, învinuitul a intervenit si l-a lovit cu o sticlã bere pe Teodor Stãnescu. Apoi, a aruncat cu o altã sticlã spre cealaltã parte vãtãmatã, lovind-o tot în cap. Teodor Stãnescu a suferit un traumatism cranio-cerebral ce a necesitat pentru vindecare un numãr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal. Cealaltã victimã a suferit leziuni vindecabile în numai 7-8 zile. Desi, initial, victimele au declarat cã au fost agresate de cei doi frati, ulterior au revenit asupra plîngerii afirmînd cã au fost loviti doar de Mihai Gavril, dar la momentul agresiunii erau confuzi. David Ciocoiu s-a adresat cu o plîngere penalã instantei de judecatã, împotriva celor doi atacatori. ÃŽnvinuitul a recunoscut fapta si are antecedente penale care nu-i atrag starea de recidivã.
|