Doctorul Ghită „interzis“ în CJ de reglementările sanitare
• directorul SJ Neamt a ales sefia unitătii sanitare în locul mandatului de consilier judetean • locul său va fi preluat de către Dan Morar • în sedinta de joi vor fi supuse aprobării 30 de proiecte de hotărîre • Primul proiect de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean de joi, 21 august, se referă la încetarea de drept a unui mandat de consilier judetean. Este vorba despre iesirea din legislativ a doctorului Stelian Eftimie Ghită (foto), membru al Partidului Democrat Liberal, care este director al Spitalului Judetean. Desi nu intră sub incidenta legii privind incompatibilitatea, doctorul Ghită nu poate rămîne consilier pentru că nu îi permite „Legea spitalelor“. Locul lăsat liber va fi preluat, în cadrul aceleiasi sedinte, de către Dan Morar, fost consilier judetean în mandatul trecut. „Doctorul Ghită este incompatibil prin Legea spitalelor. Dar opinia mea personală este că nu există incompatibilitate în acest caz. Era bine ca el să fie si consilier judetean, dat fiind faptul că unitatea sanitară este sustinută financiar si de către Consiliul Judetean“, a declarat presedintele CJ, Vasile Pruteanu.
Pe ordinea de zi a sedintei de joi sînt înscrise 30 de proiecte, unele cu caracter pur organizatoric, dar cele mai multe se referă la desemnarea reprezentantilor consiliului în diverse organisme de conducere ale institutiilor si serviciilor de interes judetean, ca urmare a schimbărilor survenite în configuratia politică după alegerile de pe 1 iunie. Cîteva se referă la rectificarea bugetului judetului, contractarea unor împrumuturi, proiecte de investitii precum si repartizarea unor sume provenind de la alte autorităti ale administratiei publice locale, localitătilor afectate de inundatiile din luna iulie etc. În materie de protectie a mediului a fost initiat un proiect privind aprobarea Planului de gestionare a deseurilor, document foarte important pentru atingerea obiectivelor de gestionare a reziduurilor, conditie necesară obtinerii sprijinului financiar al Uniunii Europene.
|