Ultima sutĂŁ de lei datĂŁ de Ceausescu

Parlamentul, într-o veselã unanimitate, a hotãrît mãrirea cu 50 la sutã a lefurilor profesorimii. Mama, care a trãit o viatã dintr-o leafã de mizerie ca dascãl de scoalã, este, mi-am zis eu, postum rãzbunatã. M-am bucurat. Apoi, zi de zi, auzind opinii, cîntãrind lucrurile, ascultînd vãicãrelile premierului, mi-am dat seama cã lucrurile nu sînt atît de simple. S-a tras de buget în toate directiile ca de un cîine mort. S-au dat, zic unii, pomeni mari si mici, mai ales acum de cînd bate alizeul sau crivãtul campaniei electorale. Revendicãrile dascãlilor, în totul îndreptãtite, vor fi urmate de revendicãrile moaselor, asistentelor medicale, doctorilor si portarilor de spital. Fierb, la temperaturã înaltã, functionarii publici. Politistii, militarii, gornistii primãriilor, stingãtorii de incendii nu vor sã rãmînã de fraieri. Unii cer mãriri de 60 la sutã ale retributiei, altii dublarea salariului. Bugetul este deja fãcut zdrente. Tragedia n-ar fi întreagã, iar mortul n-ar fi mort definitiv, dacã lumea în întregul ei n-ar fi zgîltîitã de o crizã mai mare, zic unii, decît cea din anii 30 ai veacului trecut. Un vecin de stradã, din Bucuresti, profesor la o scoalã generalã din cartier, zice cã n-ar fi mare brînzã mãririle de leafã la personalul didactic. Un învãtãtor de tarã are vreo sase milioane salariu. Mãrirea cu 50 la sutã înseamnã sã ajungã la nouã milioane. E rezonabil. E rezonabil, dar la sutele de mii de salariati din învãtãmînt se adunã. Apoi, sînt si unii, profesori universitari care au lefuri mai rãsãrite. Dacã ai 25 de milioane, prin adaosul de 50 la sutã, ajungi la 37,5 miliane. Se cam bagã de seamã. Dar, revin, reparatia validatã de Curtea Constitutionalã, mi se pare corectã. Tragedia începe sau va începe în momentul în care si ceilalti bugetari vor cere la fel. Leul se va duce de rîpã. Îmi aduc aminte cã dupã 1990 se votaserã un fel de pensii pentru tãrani. Bunica din partea mamei, care trudise toatã viata pãmîntul, s-a bucurat pentru primii 500 de lei pe care îi primea lunar de la stat. Cu banii ãstia cumpãra atunci ceva ulei, zahãr. Era convinsã cã minunea venea de la Iliescu si zadarnic îi spuneam eu cã presedintele de atunci nu are nici un merit în aceastã chestiune. Nu mã credea. Îl vota mereu. L-a votat pînã a murit. I-am spus cã din cei 500 de lei o sã ajungã sã-si cumpere un covrig. Am avut, din nenorocire, dreptate. M-am înselat doar în privinta aprecierii optimiste. Nu dupã multã vreme, bunica nu-si mai putea cumpãra nici mãcar un covrig cu 500 de lei. Dacã se va petrece acelasi lucru si acum, mai ales cã ne suflã în ceafã criza mondialã? Dacã leafa dublã va face într-o jumãtate de an cît un sfert din leafa micã de azi?
În ultimul discurs (cel din balcon) al lui Ceausescu, atunci cĂŽnd ĂŽncepuserĂŁ sĂŁ tĂŁlĂŁzuiascĂŁ multimile, iar plutonul de executie ĂŽsi ĂŽncĂŁrca armele, fostul conducĂŁtor al României comuniste a promis o mĂŁrire generalĂŁ de leafĂŁ de o sutĂŁ de lei. N-a promis dublarea sau triplarea lefurilor. N-a promis o mĂŁrire cu 50 la sutĂŁ. A pus, ca de la el, ĂŽncĂŁ o sutĂŁ de lei la lefurile care erau atunci de 2.000, 3.000, 5.000 de lei. MĂŁ gĂŽndesc acum dacĂŁ nu cumva dictatorul, constient de suma uriasĂŁ care se aduna, nu-si permitea sĂŁ ciupeascĂŁ mai mult din buget. Era mai lucid, pe marginea gropii, decĂŽt multi politicieni sau lideri sindicali de azi, care, ĂŽn dorinta de a fi pe plac poporului, de a dobĂŽndi voturi mai multe, pot anemia pĂŽnĂŁ la volatilizare leul nostru greu? Nu sĂŽnt un nostalgic. Am scos, ĂŽn decembrie 89, primul ziar, care se chema Tineterul Liber, ĂŽn care am scris „Jos comunismul!“, „Jos Ceausescu!“. Ceausescu trĂŁia si nu stiam dacĂŁ, ĂŽntorcĂŽndu-se, nu voi face cunostintĂŁ cu plutonul de executie. Dar comparatia de mai sus mi-a venit pe o linie logicĂŁ. S-a cheltuit prea mult aiurea pentru a mai putea, iatĂŁ, face un gest simplu si necesar de reparatie pentru largi categorii de oameni, ĂŽntre care se numĂŁrĂŁ si profesorii. BĂŁtĂŽnd un cui la temelia unei case subrede, cutremurul iscat dĂŁrĂŽmĂŁ clĂŁdirea.