Rãni încã deschise dupã atentatele de la Madrid
La Sãbãoani,
• astãzi se împlinesc cinci ani de la atentatele teroriste de la Madrid, unde au cãzut victime doi sãbãoneni • uitarea autoritãtilor s-a asternut pe mormintele lor, dar ochii pãrintilor si rudelor sînt încã în lacrimi • familiile îndoliate au în continuare copiii la muncã în Italia si Spania • pãrintii lui Alois Mãrtinas au fost în Peninsula Ibericã la inaugurarea unui monument ridicat în amintirea martirilor • Familiile Diac si Mãrtinas, din Sãbãoani, mai plîng încã si astãzi dupã copiii lor, Nicoleta respectiv Alois, cu toate cã au trecut cinci ani de la atentatele sîngeroase din Gara-Atocha, Madrid. Emil Mãrtinas ne-a întîmpinat, în pragul casei, cu uimire cã si-a mai adus aminte cineva de Alois, în afarã de familie. Anul trecut, la invitatia statului spaniol, a fost împreunã cu sotia la Madrid si a participat la inaugurarea unui monument în memoria victimelor atentatelor teroriste. „Acest monument si o medalie din partea statului spaniol“ au fost singurele reparatii morale. ÃŽn rest doar strîngeri de mînã si putinã compasiune. „Pentru noi durerea pierderii lui Alois nu are pret si cît vom trãi nu va fi niciodatã uitat. Autoritãtile române si cele locale au uitat de tragedia trãitã de familia mea si cea a lui Carol Diac. Am reusit sã mã si îmbolnãvesc si eu si sotia si am rãmas acasã sã ne plîngem mortul, în fiecare an, în fiecare clipã cînd îi vedem poza pe perete“, a spus, cu lacrimi în ochi, Emil Mãrtinas. Acesta a mentionat cã doar gîndul cã mai are douã fete si un bãiat prin strãini, îl îngrozeste la cîte evenimente se întîmplã în Italia si Spania. Pãrintii Nicoletei Diac, cu ochii în lacrimi, au precizat cã nici autoritãtile spaniole si nici cele române nu au mai acordat vreo sumã ca despãgubire.
„A rãmas un gol în suflet“
Pe Carol Diac l-am gãsit în curtea gospodãriei, ca de obicei, zorit sã termine curãtenia de primãvarã. A auzit de la Emil Diac si de la copiii ceilalti zburãtãciti pentru un trai mai bun printre strãini, de monumentul de la Atocha si ar vrea sã-l viziteze anul acesta. „Pînã în septembrie as dori sã plec în Spania sã vãd si eu monumentul si sã aduc acasã medalia Nicoletei. ÃŽn rest, de cinci ani nimeni nu ne-a cãutat sã ne mai acorde vreun ajutor, desi promisiuni au fost. ÃŽn afara unui ajutor de 10 milioane de lei oferite cu mãrinimie de omul de afaceri Culitã Tãrîtã, nu am mai primit absolut nici un ban, nici de la statul spaniol si nici de la cel român. Au fost fãcute promisiuni doar atunci cînd fetita noastrã de 27 de ani era întinsã în sicriu. Ca pãrinti, cu toatã durerea, pentru cã Nicoleta va rãmîne în sufletul nostru cît vom trãi, în fiecare an vom face prãznuirea care se cuvine celor dispãruti. Am rãmas cu un mare gol în sufletele noastre. Am încercat sã depãsim aceastã loviturã datã de soartã, însã, mereu, cînd ne uitãm la poza fetitei noastre, ne aducem aminte si eu si sotia mea de clipele grele prin care am trecut. Noroc cã mai avem încã alti sase copii, patru dintre acestia lucrînd în Italia si doi în Spania. Sper sã nu fie nimic rãu, pentru cã s-au strîmbat lucrurile si în strãinãtate, si cu drag îi asteptãm acasã de Paste sau în august, în perioada concediilor, pentru a fi împreunã toatã familia, mai putin biata Nicoleta“, a spus, cu voce tremurîndã si ochii în lacrimi Carol Diac.
Reamintim cã tinerii sãbãoneni, de 27 respectiv 26 de ani, au fost ucisi în atentatele teroriste cu bombe care au avut loc la Madrid, în dimineata zilei de 11 martie 2004, în garniturile de tren care duceau foarte multi spanioli, dar si imigranti, la muncã. Plecati de mai multi ani în strãinãtate, pentru o „viatã un pic mai bunã“, cele douã destine ale tinerilor s-au frînt în plinã putere, lãsînd în urmã pãrinti, frati si surori, pradã durerii si deznãdejdii. Aventura spaniolã a sãbãonenilor dispãruti prematur se aseamãnã, în multe privinte. Nicoleta Diac a plecat în Spania în 2000, gãsindu-si cu greu un loc de muncã, care sã-i asigure un venit cît de cît decent. A fost angajatã pe post de menajerã, la o familie înstãritã din Madrid. Spaniolii s-au comportat corect cu tînãra, oferindu-i si prilejul de a petrece un concediu undeva pe malul oceanului. Alois Mãrtinas a terminat Liceul Vasile Alecsandri din Sãbãoani. Dupã bacalaureat, si-a tot cãutat loc de muncã, cît mai aproape de casã. Oferta nefiind prea grozavã, s-a gîndit sã împrumute 1.500 de dolari si sã aleagã calea zecilor de mii de români, aceea a strãinãtãtii. A plecat în 2001, împreunã cu prietena lui, Rodica Eva. Au gãsit de lucru la Madrid, Alois în domeniul constructiilor, Rodica angajîndu-se ca menajerã.
|
Autentificare
