 „Domnul Trandafir“ - de 42 de ani printre prichindei
• Gheorghe Antochi de la Sagna este învãtãtorul cu cea mai mare experientã în domeniu din judetul Neamt • anul acesta împlineste 42 de ani de stat cu cataogul sub brat • acum are clasa I iar la finalul acestei generatii va urma pensia, lucru pe care nu îl asteaptã • „Mi-s dragi fetitele de nu mai pot, si asta si pentru faptul cã mie nu mi-a dat Dumnezeu una“, a declarat dascãlul • ÃŽnvãtãtorul Gheorghe Antochi de la Scoala Sagna este mai special decît oricare altul din judetul Neamt si asta pentru cã are cea mai mare experientã ca dascãl la clasele primare în momentul de fatã. Si încã nu e pensionar. Are 61 de ani si va intra în aceastã categorie socialã abia peste trei ani, atunci cînd actualii boboci vor intra pe mîinile unui diriginte. O discutie cu învãtãtorul Gheorghe Antochi e ca o poveste la gura sobei, cu un bãtrîn al satului. Dascãlul îsi aminteste cu lux de amãnunte cum si-a început cariera didacticã si ce l-a determinat sã îmbrãtiseze aceastã meserie. ÃŽn ciuda staturii impozante - cîntãreste o sutã de kilograme si are o înãltime de aproape 1,90 metri, Gheorghe Antochi vorbeste asezat, lãsînd impresia cã le stie pe toate. ÃŽsi laudã copiii, pe care îi asteaptã cu zîmbetul pe buze în fiecare dimineatã. Cu pãrul cãrunt si ochelarii pe nas, pare a fi un bunic ce nu se mai saturã sã-si primeascã si priveascã nepotii. De fapt, este cel care a cãlãuzit primii pasi în viata de elev a sute de copii din Sagna. De peste 40 de ani slefuieste destine si e foarte multumit de ceea ce a reusit pînã acum.
„Buf-ul“ primei generatii
Gheorghe Antochi a absolvit Institutul Pedagogic de ÃŽnvãtãtori Iasi în 1969, dar la acea datã avea deja experienta dãscãlitului, pentru cã între 1965-1966 a fost profesor suplinitor la Valea Ursului, dupã care, cu acelasi statut, timp de un an scolar, a venit la Scoala Sagna. Dupã ce a terminat institutul, a primit repartitie în satul natal, la Sagna. „ÃŽn 1969 am preluat prima mea generatie, pe care o consider ca fiind cea mai valoroasã. A fost o clasã cu experientã unicã. Am avut 38 de elevi - 19 de sase ani si 19 de sapte ani. Absolut toti sînt oameni realizati în momentul de fatã. Au 45 de ani, sînt în floarea vîrstei“, a spus învãtãtorul Antochi. Unul dintre cei 38 de elevi ai acelei generatii este actualul primar de Sagna, Gheorghe Iacob. Dascãlul mai povesteste ce l-a îndemnat sã îsi aleagã aceastã meserie: „M-am fãcut învãtãtor numai din dragoste pentru copii si poate si pentru faptul cã în clasele primare am avut 12 învãtãtori. ÃŽmi amintesc cum timp de sapte ani, în clasele primare si aprope tot gimnaziul, nu am învãtat în scoalã nici mãcar o zi. Am învãtat doar prin case particulare si prin niste grajduri, fãrã energie electricã. Compar cu conditiile de azi si mã minunez. Avem douã spatii moderne cu 15 sãli de clasã, plus o grãdinitã care aproape e unicat în zona ruralã. Sînt mîndru cã la ultima constructie de scoalã mi-am adus si eu aportul, în calitate de primar. Am avut acest mandat în perioada 1990 - 1996. ÃŽn acest interval, timp de doi ani, cu acceptul prefectului, am si predat, pentru cã mã pregãteam sã sustin gradul didactic II“, a mai povestit învãtãtorul.
Numãrînd cu aproximatie, învãtãtorul Antochi a predat buchea cãrtii pentru cel putin 250 de copii. Este mîndu cã e fiu al satului si cã prin profesia sa reuseste sã îi ajute pe consãteni sã-si croiascã drum în viatã, insuflîndu-le dragostea de carte, modelul de cinste si omenie. „Elevii mei au îmbrãtisat toate meseriile. Din ultima generatie am sapte studenti la zi. ÃŽmi amintesc cum în urmã cu mai bine de 40 de ani, cînd am venit eu la catedrã, era bine din punct de vedere al «materiei prime» cu care lucram, dar era greu cu conditiile materiale. Era chiar foarte greu... ÃŽn sat avem 80% familii catolice si restul ortodoxe. Cele catolice aveau cîte 7-8 copii si aveau posibilitãti materiale reduse. ÃŽn ciuda acestor neajunsuri, toti elevii învãtau carte. Acum populatia scoalã a scãzut dramatic. O familie nu are mai mult de un copil, doi, fatã de 6-7 cîti avea odatã. Populatia scolarã numãra în 1977 circa 1.000 de elevi, iar în 2009 sînt cel mult 600“, a mai spus învãtãtorul.
Chemati de banul strãinului
Dascãlul mai vorbeste si despre diferenta dintre ceea ce erau familiile odatã si cum sînt acum. Dacã în urmã cu zeci de ani pãrintii îsi cresteau împreunã copiii, acum sînt foarte dese cazurile în care micutii sînt lãsati în grija mamei, a tatãlui sau a rudelor, pentru ca unul sau ambii pãrinti sã munceascã în strãinãtate ca sã strîngã bani. „Acum am 17 elevi în clasã. Toti sînt «trãsnet». Dintre ei, 12 stau cu bunicii sau cu alte rude, avînd ambii pãrinti în strãinãtate. Zece au pãrintii în Italia si doi în Spania. Sînt copii care nu au cu cine vorbi. Le lipseste enorm ajutorul de acasã. Vorbesc cu bunicii despre temele lor. Dar cum sã îi ajute bunicii la fãcut teme? Mi-a spus o bãtrînicã într-o zi cã ea nu vede sã coase ceva, cum sã mai urmãreascã felul în care copilul îsi face temele? Sînt probleme foarte complicate acestea. Si meritã retinut un amãnunt foarte important. ÃŽn mediul rural, cînd intrã în clasa I, unul, cel mult doi copii stiu sã citeascã. Si atunci vine întrebarea - cum reuseste un învãtãtor sã îi învete pe toti? Da’ cînd are timp sã le poarte mîna, pentru a-i învãta sã scrie? Si totusi, se poate. ÃŽnvãtãmîntul românesc are un mare pãcat: nu se tine cont de faptul cã într-o clasã sînt si copii buni, dar si copii cu oligofrenie - gradul unu, doi... Cu acesti copii din urmã ce e de fãcut? Sînt copii care trebuie scosi la liman, vrînd-nevrînd. Sînt psihologi arondati mai multor scoali, sînt logopezi, dar cine îi vede? “, a opinat învãtãtorul Gheorghe Antochi.
Dascãlul a povestit cum a fost martor al unei tragedii care s-a petrecut sub ochii sãi. El a spus cã în urmã cu cîtiva ani, o fetitã de opt ani, dupã o perioadã de suferintã specificã celei prin care trece orice copil ai cãrui pãrinti pleacã în strãinãtate, s-a îmbolnãvit crunt. Copilul a fost dus la multi doctori, dar nu i s-a putut pune un diagnostic, desi se simtea tot mai rãu de la o zi la alta. La recomandarea unei cunostinte, fetita a ajuns în Iasi, la o clinicã, acolo unde un doctor i-a spus învãtãtorului cã fetita era în mare pericol, suferind enorm din cauza dorului de mamã. Anuntatã, aceasta a venit în tarã, iar fetita si-a revenit. Cum însã nevoia de bani era mare, mama s-a reîntors în strãinãtate, dar si-a luat si copilul cu ea.
Momentul neasteptat
Activitatea didacticã a învãtãtorului de la Sagna a avut cîteva întreruperi, timp în care „Domnul Trandafir“ a fost primar. ÃŽn paralel cu scoala a fost si comandant al taberei Internatioanle de la Nãvodari, dar si director al Taberei Nationale de la Sinaia. ÃŽsi aminteste cu drag de vremurile acelea, cînd, în ciuda comunismului puternic resimtit, a trãit si momente vesele în timpul supravegherii diferitelor delegatii strãine de care era responsabil pe perioada sederii în România. Peste trei ani, Gheorghe Antochi ar trebui sã lase definitiv catalogul în cancelarie si sã intre în rîndul pensionarilor, alãturi de sotia sa, profesoara Elena Antochi, care deja are acest statut. Dar nu îsi doreste sã vinã vremea cînd sã îsi ia rãmas bun de la colegii de breaslã, pentru cã lucrul cu prichindeii îi tine mereu simturile treze. „Mi-s foarte dragi copiii. Dar mai ales fetele. Poate si pentru cã Dumnezeu nu mi-a dat o fetitã. Sînt tatãl unui bãiat, acum în vîrstã de 35 de ani, care a ales sã se facã inginer. Pot spune cã sînt multumit de viata mea. ÃŽn fiecare duminicã merg la bisericã si îi multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am. Sînt fericit cã am reusit sã pun umãrul la reconstruirea bisericii ortodoxe din sat, care a ars în 1993, pe 6 august. Era o bisericã din lemn, de pe vremea lui Stefan cel Mare, aflatã în patrimoniul national. Cu pensionarii din sat am muncit si într-o varã am fãcut 80.000 de cãrãmizi. Am apelat la toate cunostintele ca sã rezolv problema asta. ÃŽn ‘96, biserica era «la rosu». Din pãcate a mai fost nevoie de 11 ani ca sã fie pictatã si finisatã. Dar acum avem o bisericã model în sat“, a încheiat povestirea învãtãtorul Antochi, cel care în ultimele patru serii nu a lãsat nici un elev corigent, convingîndu-se cã nu printr-o astfel de constrîngere un elev poate fi ajutat sã acumuleze mãcar bagajul minim de cunostinte.
|
Autentificare
