Bãsescu si Boc, într-o pozã istoricã?
Treptele Parlamentului, în partea lor de sus, cu vizibilitãti ample. Bãsescu, încruntat se stropseste la presa care, în mod evident, pune întrebãri imbecile. ÃŽntrebarea care a iritat fizionomia de linii întretãiate si cratere a presedintelui a fost dacã va mai candida. Nu e treaba voastrã, s-a rãtoit alesul poporului. Si apoi stiu sã-mi port singur de grijã. ÃŽn chenarul pozei încap, în dreapta, Boc iar în stînga si spate, grãmadã organizatã cu ajutorul coatelor, fruntasi PD-L. Toti vor sã se vadã, toti vor sã fie vãzuti, conectati electric la energiile si siguranta de sine ale marelui bãrbat. Voi întîrzia încercînd sã descifrez portretul domnului Emil Boc si mesajul subliminal pe care-l teleporteazã tãrii. Boc zîmbeste constant si tîmp. Fizionomia lui rãmîne cîtã vreme vorbeste presedintele, neclãtinatã, habotnic prins în mrejele unei liturghii, vrãjit, topit de adulatie, anesteziat de otrãvurile înalte care curg din vorbele idolului si stãpînului sãu. Emil Cioran, marele nostru gînditor de talie universalã, descrie strãlucit, într-un eseu din „Lacrimi si sfinti“, trãirile fecioarelor care îsi dedicã viata bisericii si, prin cãlugãrie, lui Iisus Hristos, perceput ca amantul divin. Scriitorul, slobod fatã de cele divine, îsi îngãduie sã spunã cã aceste fecioare învelite în negru au orgasm cît stau pironite, cu lacrimi în ochi, în fata icoanei Mîntuitorului, vrãjite de frumusetea-i spritualã si cãlcãtura pe apa norilor. Ei bine, cercetînd privirea oblicã, usor în sus, încãrcatã de umilintã si smerenie a domnului Boc, m-am dus cu gîndul la celebra scriere a lui Cioran. N-am mers fireste pînã acolo încît sã-mi îngãdui sã cred cã primul ministru s-a umezit de emotie în nãdragi, frecat de dulcea înfiorare a vecinãtãtii sefului - puternic, stãpînitor, cu o virilitate politicã deasupra oricãrei îndoieli. Nu. Domnul Boc, vrednic purtãtor al poreclei de premier si presedinte de partid, trãia doar fireasca juisare a supusilor îngãduiti, o clipã doar, dar ce fericitã clipã, în dreapta tatãlui. Si asta nu în culise, unde fundul sãu tãbãcit a ignit la atîtea suturi, ci în vãzul lumii, unde te poti fãli cu o atît de rîvnitã protectie. Numai astfel am putut tãlmãci zîmbetul tîmp si întepenit al domnului Boc, profesor de constitutii si clujean pe deasupra. Cît tine însã o pozã în care troneazã Traian Bãsescu? Rãsfoiesc, la întîmplare, imagini din arhiva A.M.Press, unde-mi omor zilele. Una contine un duet fotografic menit, prin fericirea siamezã a chipurilor, sã biruie timpul. ÃŽi înfãtiseazã pe Traian Bãsescu si Petre Roman pe o scenã. Primul tine strîns cu mîna lui dreaptã mîna stîngã a celuilalt, ambele zvîrlite energic spre cer. E semnul victoriei, dar întors. Un V rãsturnat. Cine avea însã timp, în euforia momentului dominat de strigãtul bãsescian „Esti cel mai bun Petre!“ sã tãlmãceascã semne? Petre a fost ras curînd din poza lui Traian. Durata s-a comprimat la viata unei efemeride. Zîmbesc ironic la o altã imagine care înfîtiseazã, la învestire, guvernul Ciorbea. Din aceastã pozã n-a rãmas decît Bãsescu. Primul ras a fost premierul Ciorbea prin dibãcia intrigilor ascunse si criticilor la vedere, din interior, ale aceluiasi Bãsescu pe atunci ministru. Nici aceastã imagine n-a biruit timpul. Arhiva pozelor din care au dispãrut, asasinate fotografic, persoanele cele mai apropiate de Traian Bãsescu, e consistentã. ÃŽntrebarea este cît timp va trece pînã cînd Traian Bãsescu va decide, din interese numai de el stiute, de noi doar bãnuite, sacrificarea lui Boc? Citesc o declaratie a liberalului Ludovic Orban rostitã acum cîteva zile undeva în provincie. Orban, care a lucrat multã vreme cu Traian Bãsescu si nu poate fi bãnuit deci cã nu-l cunoaste, zice cã zilele lui Boc în fruntea guvernului sînt numãrate. Mai sînt si unii analisti care prognozeazã debarcarea „furioasã“ a lui Boc în toamnã, înaintea prezidentialelor, pentru vina de a nu fi aplicat mãsurile cerute de presedinte pentru nimicirea crizei. Ca si pe Roman, ca si pe Ciorbea, ca si pe atîtia altii, Bãsescu îsi sacrificã fãrã remuscãri oamenii pentru a se salva pe sine. ÃŽnchei, în consecintã, jocul meu de-a pozele istorice cu Traian Bãsescu. Din ele, pînã acum, n-a rãmas decît Bãsescu. Cine îl va rade si pe el, la toamnã, din pozã?
|
Autentificare
