Doliu la franciscani
• preotul franciscan mort în accident de circulatie lîngă Tîrgu Frumos va fi înmormîntat astăzi, la Butea • după ce se credea că a adormit la volan, acum se presupune că părintele a intrat pe contrasens ca urmare a unei boli de care suferea • Funeraliile preotului Maricel Ianus din Ordinul Fratilor Minori Conventuali, decedat la numai 41 de ani în accident de circulatie, vor avea loc astăzi, joi 18 iunie, ora 10, în localitatea Butea. Vestea mortii a fost primită cu deosebită mîhnire nu numai în întreaga Provincie „Sf. Iosif“ a franciscanilor, dar si în Dieceza de Iasi, în toate bisericile romano-catolice din Moldova trăgîndu-se clopotele în amintirea celui plecat la Domnul. Preotului Maricel Ianus îi vor simti lipsa si studentii si colegii de catedră, deoarece era profesor de teologie sacramentală la Institutul Teologic Franciscan din Roman. „Îi multumim Domnului pentru tot binele pe care l-a făcut Provinciei si Bisericii prin părintele Maricel, iar lui îi sîntem recunoscători pentru întreaga sa slujire. Dumnezeu să-l primească în odihna fără de sfîrsit, alături de Isus Cristos, Preotul vesnic“, a transmis Fr. Virgil Blaj, Secretar provincial. Părintele Maricel Ianus s-a născut la 18 septembrie 1967, în comuna Butea, judetul Iasi, fiind primul din cei 4 copii ai sotilor Ioan Ianus din Butea si al Angelei, născută Balint, din Tămăseni. Între anii 1973-1981 a urmat scoala primară si gimnazială în satul natal, iar în perioada 1981-1985, a frecventat Liceul Garabet Ibrăileanu din Iasi. În anul 1990 a fost admis în Seminarul Franciscan din Nisiporesti, unde a început probandatul si, în luna octombrie a aceluiasi an, a intrat în Noviciatul din Luizi Călugăra, pe care l-a încheiat cu profesarea voturilor temporare la 18 septembrie1991. După Noviciat a fost trimis la Roma, ca să-si continue formarea în Colegiul International al Ordinului Fratilor Minori Conventuali „Seraphicum“. În perioada 1991-1996 a urmat cursurile filosofice si teologice în cadrul Facultătii Sf. Bonaventura din Roma, pe care le-a încheiat cu bacalaureatul în teologie. În anul 1995 a făcut profesiunea solemnă, intrînd definitiv în Ordinul Fratilor Minori Conventuali, în 1997 a fost hirotonit diacon, iar în 1998 a fost sfintit preot de către Preasfintitul Petru Gherghel, episcopul de Iasi. În anii 1996-2002 a urmat studii de specializare la Roma, încheiate cu titlul de doctor în teologie. După terminarea studiilor s-a întors în tară si a primit obedienta pentru Conventul Sf. Francisc de Assisi din Roman, unde fost profesor de teologie sacramentală la Institutul Teologic Franciscan, pînă pe 15 iunie cînd, în timp ce se întorcea cu masina de la Iasi, a intrat în coliziune cu un TIR, iar în urma impactului foarte puternic a decedat.
În timp ce pregătirile pentru funeraliile părintelui Marcel Ianus sînt în toi, ancheta Politiei iesene avansează. Urmare a ultimelor cercetări de la fata locului, ar reiesi că preotul Maricel Ianus circula cu peste 91 de kilometri la oră prin Războieni, în apropiere de Tîrgu Frumos. Cel mai probabil, părintele suferea si de anumite boli care au condus la producerea tragediei, lucru ce va fi clarificat de rezultatele necropsiei. Oamenii legii au exclus ipoteza că acesta ar fi adormit la volan, fapt pentru care a pătruns pe contrasens si a intrat în autotrenul care circula regulamentar. „Este exclusă posibilitatea ca acesta să fi adormit la volan la acea oră. Este inexplicabil. Rezultatele necropsiei vor stabili însă cu exactitate cauzele, dar si conditiile în care s-a produs evenimentul“, a anuntat seful Politiei Rutiere Iasi.
|