 O strutãrie cu... necazuri
• un proprietar de fermã de struti vrea sã dea în judecatã Primãria Oniceni • acesta pretinde cã autoritãtile locale l-au adus în pragul falimentului, deoarece nu îl pun în posesie cu un hectar de teren, mostenire de la bunici • din 52 de struti a mai rãmas cu sase, iar 150-200 de ouã au rãmas neeclozate din lipsã de curent electric •
Viorel Sardariu, din satul Valea Enei, comuna Oniceni, cunoscut întreprinzãtor particular în zonã, a decis sã actioneze în judecatã Primãria Oniceni si sã încerce sã obtinã despãgubiri de un miliard de lei. Localnicul s-a declarat neputincios în fata modului în care administratia publicã localã trecutã, cît si cea actualã, au înteles sã-si facã datoria în ceea ce priveste aplicarea legilor funciare, fapt care l-a adus în prag de faliment. Gospodarul, dupã ce a muncit multi ani prin strãini, la Tîrgu Secuiesc, în domeniul constructiilor, si a reusit sã adune cîtiva bãnuti, s-a gîndit sã investeascã în satul natal. A renuntat la o firmã rentabilã de constructii si cu un miliard de lei, acum sapte ani, a cumpãrat un grajd dezafectat al fostului CAP din Valea Enei, amenajînd o fermã de struti. Alti 20.000 de euro au fost folositi pentru achizitionarea pãsãrilor. Sãtenii au fost uimiti, la început, de pãsãrile ciudate venite în sat însã cu timpul s-au obisnuit si au lãudat initiativa lui Viorel Sardariu.
Bãrbatul a cumpãrat doar grajdul nu si pãmîntul aferent si din împrejurimi. Acest lucru a condus la neobtinerea unei cote de curent electric, fapt care avea sã conducã la multe neplãceri în decursul anilor. „De mai bine de sase ani am tot cerut pãmînt de la Primãria Oniceni. ÃŽnsã, nu stiu din ce cauzã m-am lovit întotdeauna de refuzul vechiului primar si a viceprimarului, care mai este si în aceastã legislaturã. M-au evitat si m-au amînat, promitînd marea cu sarea. Am fost nevoit sã mã racordez la curent electric la o bãtrînã, aflatã pe patul de moarte. ÃŽntre timp, am rãmas si fãrã electricitate. ÃŽn timpul sedintelor de consiliu local am cerut ca pãmîntul dintre fabrica de avioane sã fie împãrtit, în egalã mãsurã, întreprinzãtorilor pentru dezvoltarea afacerilor. Din 2007 si pînã acum, din cauza faptului cã nu am avut spatiu suficient pentru cresterea puietului, am pierdut cam 150-200 de ouã. De cumpãrat nu prea mai sînt amatori si ne-am cam sãturat de consumul ouãlelor în familie. Mi-am cumpãrat un incubator performant cu 6.000 de euro, dar nu l-am putut folosi, din lipsã de spatiu si curent electric. Din 52 de struti, am mai rãmas doar cu sase adulti. Restul au murit sau am fost nevoit sã-i tai“, si-a depãnat povestea Viorel Sardariu.
Condamnati la moarte
Recent, am vizitat ce a mai rãmas din ferma de struti a lui Viorel Sardariu. Am intrat pe o usã din capãtul grajdului, singura pe care are acces omul de afaceri. ÃŽn incinta, vag iluminatã de cîteva ochiuri înguste de geam, în douã perimetre delimitate de un gard de scînduri, straniile pãsãri duc un trai nefericit. Fãrã luminã suficientã, fãrã spatiu suficient de miscare, neaerisit, strutii se chinuie sã supravietuiascã relelor conditii. Dupã cum aveam sã aflãm, pãsãrile si-au schimbat mult comportamentul si au fost separate în douã grupuri, din cauzã cã au început sã se batã atît femelele, cît si masculii. O „sursã“ suplimentarã de luminã naturalã se strecoarã printr-o gaurã din acoperisul grajdului, pe unde „binefãcãtori si iubitori de struti“ au aruncat bucãti de plãci de azbociment, pietre si bucãti de lemn. Cu lacrimi în ochi, Viorel Sardariu a precizat cã nu are acces la usile laterale ale grajdului, din cauzã cã ar iesi pe proprietatea unor localnici, ce au fost pusi în posesie cu terenul din imediata vecinãtate. Mai mult decît atît, între fabrica de avioane si asa-zisa strutãrie, un localnic a început constructia unei locuinte.
„Nici noul primar, Ioan Duminicã, nu pare cã ar fi interesat de struti sau de celelalte afaceri ale mele. Mã bate gîndul sã vînd totul si sã plec din satul unde m-am nãscut pentru cã simt cã dacã mai stau aici voi fi mereu marginalizat fãrã nici o vinã. ÃŽnsã, nu pot sã vînd casa pe bani putini, dupã ce am depus atîta muncã si nu pot da satisfactie unor oameni care vor sã-mi distrugã afacerile. De aceea, dupã ce am fost si am fãcut plîngeri peste tot, nu-mi rãmîne decît sã-mi caut dreptatea în justitie. Poate se va gãsi cineva sã-mi dea si mie dreptate. Nu vreau decît sã duc un trai fericit si sã muncesc pentru familia mea“, a spus, cu amãrãciune, Viorel Sardariu.
Localnicul a mai declarat cã are de recuperat un hectar de teren si cã actuala administratie are aceeasi atitudine de indiferentã. „Pãrintii mei au avut pãmînt în Valea Enei. Acum pe terenul respectiv sînt construite trei case si sediul fostului SMA. Pînã acum nu am putut obtine nici acest pãmînt“, a mentionat Viorel Sardariu. Cetãteanul a mai precizat cã nu se dã bãtut si va încerca sã acceseze fonduri europene pentru revigorarea afacerilor, aflate în declin.
Opinia primarului
Primarul Ioan Duminicã a precizat cã vina îi apartine lui Viorel Sardariu, care a pierdut unele oportunitãti. „ÃŽn mandatul trecut, Viorel Sardariu a fost consilier local si ar fi trebuit sã stie cã la sediul primãriei a avut loc o licitatie pentru «copertina» de lîngã grajdul cu struti. De ce nu s-a înscris la licitatie? Mai are un hectar de teren de primit, însã ar vrea pe vechiul amplasament. Acest lucru nu este posibil, o parte din suprafata în cauzã este ocupatã de constructii, iar gospodarii au primit titluri de proprietate de mult timp. Nimeni nu mai poate acum modifica ceva. Vom cãuta solutii si pentru Viorel Sardariu“, a declarat Ioan Duminicã, primarul comunei Oniceni. Pe de altã parte, sotia lui Viorel Sardariu a precizat cã a încercat sã vorbeascã cu primarul, însã nu a fost primitã. „Stiu cã primarul si functionarii, care sînt retribuiti din banii contribuabililor, ar trebui sã fie în slujba cetãtenilor, însã se pare cã la Oniceni nu este posibil asa ceva. Am decis sã apelãm la justitie, pentru a se face dreptate, dacã mai existã aceastã notiune. Pe de altã parte, as vrea ca sotul meu sã lichideze tot, însã e munca noastrã si banii nostri la mijloc. Am muncit printre unguri si secui, la Tîrgu Secuiesc , multi ani, însã am fost respectati. Am trãit cu speranta cã putem sã fim utili si în locurile natale, însã am fost întîmpinati de indiferentã, rãutate si invidie“, a încheiat Maria Sardariu.
|
Autentificare
