PĂŁrintele Teofil Tarta - un pĂŁrinte plin de iubire

• de cĂŽteva luni MĂŁnĂŁstirea Secu este mai „sĂŁracĂŁ“ • Dumnezeu l-a chemat la El pe pĂŁrintele Teofil, unul dintre cei mai pretuiti vietuitori ai obstii monahale din codrii Muntilor StĂŽnisoarei •

Pentru noi oamenii existã, sau ar trebui sã existe, o persoanã consideratã de noi drept model în viatã, exemplu sau cale de urmat cînd mai schiopãtãm cu un picior pe drumul vietii, sau pur si simplu atunci cînd ne scufundãm în agonia ochilor închisi. De multe ori acest model se poate schimba în cursul vietii, multi optînd sã ia de la fiecare ce e mai bun, acea sãmîntã roditoare ce va fi sãditã în pãmînt fertil si va da rod la vreme cuvenitã. În mãnãstire am avut diverse ascultãri: la paraclisierie, la arhondaric, la pangar, la stãretie, la obste, ghid al mãnãstirii si bibliotecar. Toate acestea au fost mîngîiate cu ascultarea de a avea grijã de bãtrînetile Monahului Teofil. Nu-mi este greu sã mã gîndesc la luminita ce o aprind atunci cînd mi se stinge candela sperantei. Cu mîna tremurîndã si cu vocea caldã, bãtrînul meu pãrinte mi se înfãtiseazã-n minte, de parcã ar fi ieri, ca o icoanã vie ce am uitat sã o asez pe perete la loc de cinste. Pãrintele Teofil era un bãtrînel ajuns la vîrsta patriarhilor, de staturã potrivitã, cu mersul lent si asezat, avînd ochii albastri ca cerul senin de varã. Barba lui albã ca laptele proaspãt, curgea maiestuoasã pînã aproape de brîu. Anii îsi puseserã cu bun simt amprenta pe chipul lui rumen si mereu plecat. Chiar dacã la exterior îl trãda frumos cãruntetea anilor, în interior era inocent, nevinovat si se bucura mereu de fiecare clipã ca un copil ce face primii pasi. Cu buzele mirosind a rugãciune si privirea învesmîntatã în tãcere, el împrãstia ca un izvor rece de munte, dragoste si bunãtate. Poate inima mea nu s-ar fi lipit de a lui, dacã nu ar fi trebuit sã-mi plec fiinta spre el.

Carnetelul cu nume

Asa bun si milostiv cum este, Dumnezeu nu l-a uitat, ci în ultimii ani de viatã l-a încununat cu boalã, spre a-si vedea neputinta si pentru mîntuirea sa si a altora. Chiar si atunci cînd era paralizat la pat si nu putea sã-si ducã mãcar mîna la gurã, sau sã îngîne vreo rugã, ochii nu-i usca de lacrimi. În clipele mai grele, el mai mult se întãrea în virtute si astepta ca un copil sã fie dus într-un cãrucior afarã pentru a mai vedea soarele, florile si oamenii... sã-i pomeneascã la rugãciune în carnetelul lui îngãlbenit de suspine si ani. Pentru el era cea mai mare bucurie din ziua respectivã faptul cã un frate sau un pãrinte îl saluta si îi zîmbea încurajator pentru a-i mai slãbi neputinta. Nu conta cã picioarele gemeau a boalã si durere, pentru el era un lucru minunat sã priveascã oamenii... sã-i mai salute, sã le mai asculte suspinele vietii. În perioada cînd era paralizat îi citeam pravila cãlugãreascã, apoi i-am înregistrat pe o casetã toate rugãciunile ca sã le asculte, cãci eram chemat si la alte ascultãri. Mult timp pãrintele s-a nevoit în neputinta bolii, însã în momentul cînd s-a repus pe picioare, toti au socotit acest fapt ca pe o mare minune. În starea în care era, chiar si doctorii îi mai dãduserã doar cîteva luni de trãit.

BĂŁtĂŁturi de la metanii

Dar se pare cã mila Domnului a fost mare, cãci a fost binecuvîntat bãtrînul cu bãtrîneti lungi si linistite. Nu o datã s-a întîmplat sã-mi observ neputinta sufleteascã în fata bãtrînului. De multe ori intram la el si îl vedeam citind în Ceaslov, apoi îndulcindu-se cu metania în mînã, sau uitîndu-se în gol, departe, rezemat într-o cugetare sfîntã. Cu gura uscatã si cu stomacul certîndu-se, el nu slãbea în ispitã. Mai tîrziu nu avea pace dacã nu gusta din Noul Testament, recoltînd cuvinte si lacrimi. Avînd chilia lîngã dînsul, noaptea îl auzeam citind la Psaltire si pomenind nume si dureri, cunoscînd nimicnicia. Cele douã carnetele pline de nume erau pomenite de cîteva ori pe zi. De multe ori îl ispiteam usor pe bãtrîn întrebîndu-l mai în glumã mai în serios despre cîte un nume la întîmplare. Pãrintele îi stia pe fiecare, pomenindu-le nu numai datele esentiale ci si necazul sau durerea lor. Numai dacã îi vedeai degetul mare si cel arãtãtor bãtãtorite de la siragul de metanii, nu se putea sã nu-ti pleci mãcar capul, lãsîndu-te judecat de propria-ti constiintã. Si mã-ntreb eu suflet abia lansat în zbor, dacã un monah în vîrstã, atît de simplu, dar atît de înalt, are asa de multã rîvnã si bãtrînetile nu-l rusineazã, ci îl lasã sã adune flori pentru suflet si mîntuire, noi cei care sîntem trãdati de puterea vîrstei si nu ne ostenim de ajuns pentru a noastrã mîntuire, nu vom fi rusinati de un astfel de bãtrînel la Înfricosãtoarea Judecatã în fata multimii si a Dreptului Judecãtor Iisus Hristos? Mereu grijuliu, darnic si pus pe sfaturi înmuia orice inimã împietritã.

PĂŁsĂŁrile cerului

M-am legat mult de acest pĂŁrinte nu numai din pricina faptului cĂŁ am fost rĂŽnduit, ca ascultare, sĂŁ am grijĂŁ de el, ci mai ales prin vietuirea lui plinĂŁ de fapte pilduitoare. „A nu judeca pe altul, ĂŽnseamnĂŁ a-l iubi“ spunea Avva Isaia. Acest cuvĂŽnt miezos l-a tinut la inima sa ĂŽntreaga viatĂŁ si Monahul Teofil Tarta. De multe ori veneam ĂŽncĂŁrcat cu multe neputinte adunate de peste zi si le asezam, uneori lĂŁcrimĂŽnd din pricina tineretilor mele, ĂŽn fata bĂŁtrĂŽnului. Mereu le ĂŽmbrĂŁtisa pe toate cu multĂŁ iubire si mĂŁ ĂŽnvĂŁta sĂŁ observ frumosul din fiecare lucru. La ĂŽnceput nu ĂŽntelegeam mare lucru si mĂŁ gĂŽndeam cĂŁ pĂŁrintele nu e din lumea aceasta, ĂŽnsĂŁ ĂŽntotdeauna ochii lui umezi mĂŁ rusinau... Sunt multe si dulci, amintirile si ĂŽntĂŽmplĂŁrile cu PĂŁrintele Teofiil. Mereu ĂŽmi voi aduce aminte de momentul cĂŽnd trebuia sĂŁ-i aduc de mĂŽncare si ĂŽmi spunea cald sĂŁ iau mai multĂŁ pĂŽine ca sĂŁ dĂŁm si la pĂŁsĂŁrile ce veneau la fereastrĂŁ si se asezau pe pervaz privind cu bucurie la ochii buni ai bĂŁtrĂŽnului. MĂŁ ruga sĂŁ mĂŁ ĂŽngrijesc ca pĂŁsĂŁrile cerului sĂŁ aibĂŁ mereu firmituri pe pervazul din exterior cĂŁci trebuie „sĂŁ mĂŁnĂŽnce si gura lor“, cum spunea pĂŁrintele. De ploua torential, ori era arsitĂŁ de la cĂŁldura soarelui dogoritor, sau era frig si vĂŽnt puternic cu multĂŁ zĂŁpadĂŁ, pĂŁsĂŁrelele aveau ĂŽntotdeauna pĂŽine la fereastra pĂŁrintelui. Cu rĂŁbdare le fĂŁrĂŽmita pĂŽinea ĂŽn bucĂŁtele mici, mici pentru a le fi cĂŽt mai usor pĂŁsĂŁrelelor. Minunate sĂŽnt lucrurile Domnului, cĂŁci pĂŁsĂŁrelele mereu multumeau ĂŽntr-un glas duios. Chiar ĂŽn momentele cĂŽnd se simtea mai rĂŁu, pĂŁrintele ĂŽmi reamintea sĂŁ nu uit niciodatĂŁ de pĂŁsĂŁrele, sĂŁ nu-mi pierd dragostea si sĂŁ cultiv mereu bunĂŁtatea inimii.

Carnetelul reĂŽntĂŽlnirilor

Pãrintele meu drag si iubit s-a stins anul acesta în preajma Sfintelor Pasti, multumit si împãcat cu lumea aceasta efemerã. A fost unul dintre pãrintii cei mai pretuiti si iubiti de întreaga obste a Mãnãstirii Secu. Plecarea dînsului pentru mine a fost mult, mult prea devreme cãci mai aveam atîtea sã ne spunem... La înmormîntarea pãrintelui, pãsãrelele pe care mult le-a iubit au venit si l-au petrecut pe ultimul drum, ascultînd sfioase de pe acoperisul bisericii slujba prohodirii monahilor. Din cînd în cînd dãdeau si ele parcã rãspunsurile cuviincioase la cîntãrile ce petreceau sufletul bãtrînului spre Locasurile Ceresti iar trupul spre cele din care a fost luat. Au glãsuit dulce si melodios în ziua aceea cînd s-au despãrtit de bunul lor pãrinte. Si cred cã l-au plîns si ele mult... Îi multumesc lui Dumnezeu cã mi l-a scos în calea mîntuirii la timpul cuvenit, încã de la începutul vietuirii mele în ceata monahilor. Cînd si-a simtit sfîrsitul aproape Pãrintele Teofil a împãrtit putinele lucruri ce le avea monahilor ce îi cãlcau adeseori pragul; O Psaltire, un Ceaslov si cîteva icoane. Cu bucurie Domnul mi-a dãruit o paginã demnã de Pateric pe care bãtrînul a scris-o smerit în inima mea. Ah, era sã uit; si un carnetel plin cu multe, multe nume. Pe filele lui ne întîlnim parcã în fiecare searã... Îl aud plîngînd, îl vãd suspinînd, îl simt cu mine-n gînd si îmi saltã sufletul în nãdejde si credintã cã mai existã oameni ca el, cã ne mai rabdã Bunul si Milostivul Dumnezeu si cã mai avem încã o candelã aprinsã, în vesnicele lãcasuri...

Ierodiacon Hrisostom FILIPESCU, MĂŁnĂŁstirea Secu, Neamt

N.R.: Subtitlurile si intertitlurile articolului apartin Redactiei Monitorul