Pastele anilor ‘30, la Bicaz
• „Erau alte vremuri. Si parcã oamenii trãiau sãrbãtorile mai veseli. Era mai multã credintã în Dumnezeu“, ne spune bicãjeanca Maria Costin, care a împlinit suta de ani
Sãrbãtoarea Pastelui, aceastã oazã de purificare sufleteascã si trupeascã, a constituit pentru bicãjeni, aidoma tuturor crestinilor români, un prilej de înãltare spiritualã, unde emotia înaltelor trãiri s-a îmbinat întotdeauna cu cea a manifestãrilor laice specifice evenimentului. Nu întîmplãtor, momentele trãite cu prilejul Sãrbãtorilor pascale, încã de cînd fiece prunc ia contact cu lumea din jurul sãu, rãmîn pentru vecie încrustate în memorie. Cã este asa, am aflat-o în urmã cu un an de la Maria Costin, cea mai vîrsnicã dintre locuitorii Bicazului, prin cei 100 de ani fãrã cîteva luni, ce ne-a povestit atunci printre altele cã, prin anii ‘30, Sãrbãtoarea Pastelui la Bicaz era un eveniment cu adevãrat de exceptie. „Toatã suflarea, indiferent de vîrstã, trãia intens pregãtirea sãrbãtorilor. Bãitanii se ocupau de amenajarea scrînciobului, ornarea terasei de dans, tocmirea lãutarilor si balul de Pasti. Gospodarii fãceau curat prin curte si prin grãdini, reparau gardurile si vãruiau copacii. Nevestele, ajutate de fete, se întreceau în pregãtirea bucatelor, la loc de cinste fiind cozonacii, pasca, ouãle rosii si mielul. Pe atunci, nu era om sã nu aibã un miel fript pe masã. Dupã puterea lor, pãrintii cumpãrau stofã, pe care o duceau din timp la croitorii Kalman, Chiribãu, Ciubotaru sau Scurtu, care o transformau în hãinute, pentru cã pe atunci era musai sã ai de Pasti ceva noi de îmbrãcat. Era si-o vorbã: vin Pastile cu coji de ouã si hãinute nouã“, avea sã ne spunã Maria Costin, cu nostalgia unor vremi demult apuse. Pentru completarea imaginii, aveam sã mai aflãm cã, începînd din Joia Mare, întreg Bicazul mirosea a copturã si fripturã de miel, cu toate cã postul, era încã post si nimeni nu se înfrupta decît dupã Slujba ÃŽnvierii Domnului. „Atunci veneam acasã, ne spãlam pe fatã cu apã curatã de izvor în care puneam un ou rosu si-un bãnut, pentru cã asa era datina mostenitã de la strãbuni. Apoi, treceam la masã, ciocneam ouãle rosii cu toti din casã si ne înfruptam. Si ce gust plãcut aveau toate cele puse pe masã. Parcã simt si-acum gustul de-atunci. Nu pot sã vã spun ce bucurosi eram cînd, copii fiind, dãdeam tîrcoale scrînciobului frumos ornat cu crengi de brad. Si n-aveai cum sã treci nepãsãtor pe lîngã scrînciob cînd auzeai vorbele flãcãilor: haide loc, haide loc, ai un loc, azi pe bani, mîine fãrã bani. Mi-aduc aminte cã întîietate, la datul în scrînciob, aveau fetele, cã doar flãcãii dirijau toatã treaba, iar acestia, ca sã se dea cocosi, se-nvîrteau cu scaunul scrînciobului peste cap, zicînd cã se dau geanganaua. Era o vorbã! Si toate fetele erau frumoase si sãnãtoase pe atunci, le stãtea mîndru îmbrãcate national. Cãmãsile cu pui erau cusute de ele pe timpul postului, anume ca sã iasã cu ele de Pasti sã se fãleascã. Gospodarii cu nevestele, dupã ce ieseau de la slujba celei de-a doua ÃŽnvieri, mergeau la terasã, unde cîntau pe atunci, orchestra lui Cãlin din Piatra Neamt sau taraful Aurel Jãnicã, iar la terasa-restaurant a lui Misu Chelsoi, taraful lui Enea. Se încingeau niste jocuri....“. Centenara Bicazului îsi aminteste cu plãcere si nostalgie si de balul Pastelui de altãdatã. „Era minunat. La bal veneau gospodarii mai tineri, flãcãii si codanele locului. Momentul de vîrf se petrecea la cumpãna noptii, cînd se alegea regina balului. Pe vremea aceea era aleasã Buzica lui Sãpunaru ori Veronica lui Ghitã Radu. Si nu puteai spune cã nu erau frumoase. Printre bãitanii cei mai chipesi erau Neculai Brescanu, Victor Iftimescu, Aurel Hanganu si Ion Gavrilas. Erau alte vremuri. Si parcã oamenii trãiau sãrbãtorile mai veseli. Era mai multã credintã în Dumnezeu“, ne spune bicãjeanca Maria Costin, care de pe culmile venerabilei sale senectuti încã mai poartã în suflet amintirile sãrbãtorilor pascale de odinioarã.
END
|
Autentificare
