Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Aprilie 2010
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Opinii 24 Aprilie 2010
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Despre spoliere si adevărata fată a băncilor (II)

Gabarit depăsit!

Oare cum a ajuns românul cinstit si onest să fie batjocorit în halul ăsta? Ce vină are că a fost împovărat peste măsură si că poate plăti doar cît cîstigă? Nu asta e diferenta dintre împrumutul bancar si cămătărie? Ca să nu mai vorbim de uriasa ignorantă în ceea ce priveste calculul gradului de îndatorare, care trebuia să fie prima grijă a creditorului. Care creditor acum e imaculat. Si raportează constiincios Biroului de credite. Ce, la rîndul lui, ar trebui sa-si asume o parte măcar din inconstienta lipsei de control al creditării în epoca frenetică de racolare a victimelor, cînd în imensa lăcomie si insatietate generalizată nu s-a tinut cont în nici un fel de gradul de îndatorare si posibilitătile efective de plată. Pentru că acum, gradul de îndatorare poate ajunge si la trei sute la sută. Care a fost controlul creditării si care e coeficientul de risc asumat de către fiecare parte? Pentru că o politică de creditare dimensionată corect si realist, cu asumarea riscurilor de ambele părti si cu respectarea unui grad de îndatorare rezonabil, arbitrat centralizat si cu bună credintă, ar fi fost, în opinia multora, calea firească a întemeierii unei relatii de bună calitate între creditor si împrumutat. Legea falimentului persoanelor fizice, ce adastă acum prin Parlament, este privită cu ostilitate de spoliatori, cu toate că prin politica de supraîndatorare ei însisi au prefigurat-o ca o necesitate de echilibrare a genocidului financiar al populatiei. Pentru că în conditiile unei exacerbări a lăcomiei primitive, s-au obtinut efecte nedorite. Ca si acelea ale neînchiderii voite a conturilor, chiar în cazul refinantărilor, în speranta că va mai rămîne o ciozvîrtă de ros. Credite închise cu acte în regulă si cu dovezi eliberate chiar de către bancă functionează în continuare, invocînd un contract nul, uzurpînd si ceea ce a mai rămas din bietul creditor. Care nu stie, de fapt, ce se întîmplă. Si, temător, continuă să plătească.

Mafia legală

Un aspect cel putin infect al relatiei institutiei bancare cu clientul este cel al insinuării asa numitelor firme de recuperare. Alt limbric născut de spasmul agoniselii democratice. I-am spus asa pentru că, se stie, este cel mai popular parazit; care ar putea concura oricînd ca popularitate cu marile firme bancare. Si care, fie vorba între noi, putea să-si aleagă un domeniu de activitate mai salubru si mai folositor societătii românesti. Asa se face că unele bănci au scos de la ghisee tipii „duri“ care mănîncă la prînz la Mc’ Donalds si seara beau ceai de sunătoare si i-au pus să înjure clientii. Altele, plictisite să mai trateze „amiabil“ cu clientul, si interesate să mai scoată un ban în plus - mai putin, dar sigur - vînd creditele în conditii cel putin umilitoare pentru client, firmelor de recuperare. În schimbul a 10% sau, cel mult 30% din valoarea creditului, vajnicii limbrici care nu si-au găsit o ocupatie mai serioasă, se angajează să stoarcă ce a mai rămas nestors din victime. În multe cazuri, asigurarea de viată încheiată initial rămîne în proprietatea băncii. De aici, interesul ca acel client să sucombe e definitoriu. În acest caz, valoarea asiguratorie se reîntoarce la firma mamă. Si, de obicei, e egală cu împrumutul. Pierdere zero. Prin urmare, si actiunea firmei recuperatoare - afacere în care sînt băgati si multi parlamentari, după cum am aflat absolut întîmplător - va fi fără menajamente. De aici, insolenta din somatiile lor, faptul că te pot suna la orice oră si de pe numere ascunse. Se mizează pe efectul culpabilitătii. Clientul trebuie să aibă senzatia vinovătiei, cu orice pret. Dar, se stie, nimic nu e perfect în această lume. Trebuie să existe si un antidot. Si îl vom găsi. Cu atît mai mult cu cît românul s-a dovedit a fi, de regulă, bun platnic si loial în relatiile cu partenerii de afaceri. A-l numi altfel este o insultă. De altfel, în nici un contract nu este stipulată intromisiunea acestor asa zise firme si, prin urmare, clientul nu este deloc obligat a suporta insultele si amenintările unor jigodii decise a spolia ultimul bănut al românului. Relatiile firesti de negociere trebuie să functioneze între semnatarii contractului, asa cum este mentionat în act. Cu atît mai mult cu cît reprezentantii firmelor de recuperare, în majoritatea cazurilor, habar nu au de situatia reală a creditului si, prin urmare, lucru verificat, nu pot să ofere nici o relatie asupra stării reale de lucruri.

Hai să facem o bancă!

Un alt aspect priveste institutiile financiare nebancare ce au găsit un debuseu de cîstig prin mimarea formei. Au apărut, prin urmare, tot felul de firme căpusă, cu personal ce trebuie plătit, care se ocupă de creditare. Pe lîngă băncile de top au apărut - si nimeni nu stie ce sînt - multe alte făcături de doi bani menite să excrocheze populatia României. Dobînzi colosale, comisioane gigantice, milioane bune puse deoparte de la fiecare amărît, ca să nu mai vorbim de imensa excrocherie mascată în spatele vînzării unor produse plătite, ulterior, la de trei ori valoarea lor si care te mai si înhamă pe viată cu un card pentru care nu ai facut niciodată vreo cerere, dar care îti parvine printr-un act aditional strecurat hoteste între filele contractului. OPC ar trebui să analizeze mai temeinic cel putin dimensiunile acestui document ce se poate citi doar cu lupa. Si justitia, de asemeni. Vom vedea. Ca să nu mai vorbim de faptul că nici nu ai cu cine vorbi. Legătura telefonică sau prin fax - si mereu ti se cere asta pentru confirmare, deci o cheltuială în plus - e singura posibilitate de a trata... amiabil. Dacă în aceste conditii lumea se teme să denunte flagrantul financiar cocolosit de putere si justitie - în ciuda faptului că în campania electorală actualul presedinte afirma că dobînzile sînt de pînă la 14% si sub, evident (si asta a functionat ca un argument al victoriosului) - e limpede că, oricît s-ar strădui cineva să creadă că, cinstit si onest, va scăpa de aceste lepădături, în conditiile actuale e imposibil. Îndatorat pe viată e un titlu bun.

Reesalonaaaaaarea!

În ultima vreme, tinînd cont de conditiile crizei, unele institutii bancare s-au hotărît să acorde asa numitele reesalonări. Nu vă faceti iluzii; dacă nu vă numiti cum trebuie si nu sînteti sustinut de cine trebuie astea costă cît o jumătate din împrumut. Asta au constatat toti în clipa în care au realizat că enorma lor bunăvointă a fost taxată cu zeci sau chiar sute de milioane plătite degeaba anterior. Principiul de functionare al reesalonării e simplu si diabolic. Iată un exemplu: să presupunem că ai plătit cîte 1.000 de lei vechi lunar ca rată la un credit. După un an, de pildă, constati că ai întîrziat o lună. Cum vine si următoarea rată, realizezi că nu cîstigi atît si, disperat, cauti o formă de reintrare în normalitate. Mergi la bancă si te explici. Cu aerul că ti se face o mare favoare, în cele din urmă ti se propune o solutie... „avantajoasă“: reesalonarea. Cum devine asta? Timp de sase luni vei plăti doar o treime de rată, iar după această perioadă de mărinimie bancară vei plăti rata normală plus treimea „sfîntă“... Nu, nu un an si jumătate, timp în care s-ar acoperi diferenta, cum si-ar închipui orice om de bun simt, ci 10 (zece) ani!!! Mai mult, acoperindu-ti cele două rate restante, creditul tău s-a realcătuit, ba a devenit chiar mai mare decît la început. Degeaba te întrebi unde sînt cele 120.000.000 (o sută douăzeci de milioane lei vechi) plătite pînă atunci. Sau de ce le-ai mai plătit. Ha, ha, ha!, te-am păcălit! Din nou.

Cum să devenim... fideli

Un caz interesant este cel al mijloacelor de spoliere care, în conditiile scăderii consumului, au cam ajuns în pragul falimentului. După ce ani de zile au vîndut lighene si alte rahaturi la un pret care prin asa zisa creditare ajungea la de vreo trei ori valoarea produsului, s-au văzut nevoiti să închidă prăvălia, să-si ia tingirile si să închidă sandramalele. Nu înainte de a încerca, cu ultimele puteri, să mai introducă vreo nouă taxă, precum cea de plată a ratelor (!). Cu alte cuvinte, dacă vrei să-ti plătesti rata curentă, trebuie să dai o taxă. Curios, nu? Gest al disperării lăcomiei. Chiar în conditiile în care nu mai au sediu, vor să-si recupereze cu vîrf si îndesat surplusul ce consideră că li se cuvine si ti se comunică să plătesti la Oficiul de Postă. Apoi, în ciuda stipulării de pe contract în care locul plătii este bine definit, esti trimis la Dumbrava Rosie sau mai stiu eu unde. Care e vina clientului? Dacă ar fi să ne luăm după conditiile din act, clientul este, invariabil, de vină. Cu toate că este limpede că în acest caz creditorul este cel care a încălcat stipularea din contract. Cine îti dă dreptate oare? Aici, în România. Si atunci, unde este protectia consumatorului? Ca să nu mai vorbim de escrocheria numită card de fidelizare. Pentru care nu există nici o cerere de eliberare si nici un contract explicit. Pe verso-ul unei anexe, privind conditiile de creditare ce se referă la bunul cumpărat, există o poliloghie scrisă cu litere absolut minuscule, imposibil de citit dacă, întîmplător, nu ai ochelarii la tine, în care ti se explică - cu toate că nu te interesează - functionarea cardului despre care nu ai nici cea mai vagă idee că există, fără a se specifica nici măcar dobînda pecepută. Semnezi constiincios pe ambele fete, cum amabil te îndeamnă slujbasii, si te bucuri de noua cumpărătură. La cîteva luni, sau un an după aceea, primesti un card - asa numit de fidelizare - pe care nu l-ai cerut si despre a cărui functionare nu stii nimic. La prima factură, constati că dobînda este mult peste închipuirile tale si că dacă nu plătesti pînă la data de... vei suporta consecintele. De aici încolo esti fidelizat. Pe viată.

Priveste înapoi cu mînie!

Mai mult, dacă ati vedea fetele celor ce-si depun banul muncit în aceste institutii de spoliere, v-ati cruci. Parcă au un securist lîngă ei. Fete resemnate, cu iz de mucenici bancari, trudind să întretină bunăstarea fetitelor în tanga si bikini ce adastă, de dimineata pînă seara, îndărătul tejghelelor aducătoare de bani. „Ce bine le-ar sta la sapă!“ spunea amărît un om ce-si scotea din portofelul jerpelit ultimii bănuti. Cu o cafea la prînz, evident! Iar dacă cinstitii bancheri îsi închipuie că raiul românesc - în virtutea căruia recuperarea se va face prin orice mijloace, cu mentiunea „fără a se opri la atît“ - a început în anii 2000 si va continua la nesfîrsit, se va naste o mare problemă: aceea a bunei credinte combinată conflictual cu imposibilitatea sustenabilitătii financiare. Unde, din păcate, concurează si statul. Acest stat care nu a reusit ca pînă la această oră să ofere datele preliminare ale calculării salariilor după noua si vestita grilă. Acest stat care ignoră orice normă de bunăcuviintă în respectarea legalitătii, a hotărîrilor judecătoresti definitive si irevocabile, invocînd - da, aici se poate! - cazul de fortă majoră al crizei; definit, de altfel exact, în chiar contractele bancare ca fiind imposibilitatea cuiva de a se achita total sau partial de obligatiile de plată din motive independente de vointa lui. Or, se stie, nu clientul a pricinuit criza si nu el s-a dat afară din serviciu. Si atunci, unde se va sfîrsi totul? Cred că ar fi simplu să se afle că lumea românească va începe, în sfîrsit, să gîndească. Iar gîndirea românească, se stie, e profundă. Cît de profundă? Sper că o să aflati curînd. La mai multi... bani! E singurul lucru care contează, nu? Cu atît mai mult cu cît, din cei aproape un milion de datornici înregistrati la această oră, cel putin jumătate au plătit cu vîrf si îndesat datoriile. De trei ori! Cel putin! Restul e... tăcere, vorba lui Shakespeare. De fapt, ca să fim mai exacti, ne permitem să-l parafrazăm pe marele dramaturg englez afirmînd, absolut adevărat, că „restul e... comision!“. Si asta o stiu foarte bine cei aproape patru sute de oameni cu care am stat de vorbă pentru buna documentare a acestui material. Oare ce gîndesc celelalte cîteva sute de mii? Cîndva o să aflăm. Între timp nu ne rămîne decît să privim înapoi cu mînie. Că înainte...

Articol afisat de 2796 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective