Plãpumãritul, o meserie aproape dispãrutã
• Anica Rosu, în vîrstã de 85 de ani, din Vad, comuna Bozieni, a lucrat sute de plapume, pentru toate categoriile sociale de oameni • aceasta a transmis mestesugul la douã tinere din sat • timp de peste 60 de ani, din banii cîstigati, nu prea multi, si-a întretinut gospodãria • viguroasã pînã acum doi ani, cînd au lãsat-o „balamalele“, bãtrîna a spus cã s-ar mai încumeta sã mai coase mãcar o ultimã plapumã • mama Anica spune cã plãpumãritul este un mestesug migãlos, ce necesitã mii de împunsãturi cu acul, dureri de spate si bani putini • Revolutia a adus libertate oamenilor si alte binefaceri însã a „omorît“ si multe din mestesugurile practicate din mosi strãmosi. Unele dintre acestea rezistã cu greu; pe ici pe colo mai auzi de o fierãrie, rotãrie, olãrit, podoabe din mãrgele, tesutul la rãzboi, cãrãusia sau plãpumãritul. Arta de a face plapume este deosebit de migãloasã, dureazã zile în sir sau chiar sãptãmîni, pînã cînd multumesti clientul. ÃŽnsã, plapuma clasicã, de lînã, a pierdut teren în fata pilotelor mult mai ieftine si mai usoare. Fiecare supermarket, din orice zonã, oferã la vînzare perine si pilote de toate mãrimile. Sînt si cu puf de gãinã sau gîscã, dar si din materiale sintetice, improprii unui somn sãnãtos si linistit. E drept cã multi dintre noi au folosit plapume sau „oghialuri“, cum se mai spune popular. Si de multe ori ne-am plîns cã sînt prea grele si cã ne-am trezit mai obositi decît ne-am culcat. Multi au rãmas fideli, mai ales în mediul rural, clasicei plapume de lînã. Plãpumãritul a fost transmis din generatie în generatie, cu toate acestea, însã, mai sînt putine persoane care mai lucreazã. Zilele trecute am descins în satul Vad, comuna Bozieni, la cea mai vîrstnicã plãpumãreasã, Anica Rosu, care pe 17 martie a împlinit 85 de ani. Ne-a întîmpinat în pragul casei cu cerdac, o casã veche gospodãreascã, din paiantã
. Sprijinitã de un toiag, pentru cã picioarele au cam lãsat-o, mãtusa Anica a rãmas surprinsã cã am adus aminte de plãpumãrit si cã ne intereseazã un „mestesug care moare încet“. N-a fost greu sã o facem sã-si depene amintirile. „Provin dintr-o familie cu multi frati si multe surori, la un loc, vreo opt, trei bãieti si cinci fete. Acum în viatã mai sîntem eu si surorile mele Lenuca si Maria si fratele Ionel. Ceilalti s-au prãpãdit sãracii. Am trãit greu acasã, tata a fost tîmplar si lucra pe unde tocmea lucrãri, iar mama mai cosea plapume. De la mama mea, Elena, am învãtat acest mestesug, asa dupã cum fratii mei au învãtat tîmplãria de la tatãl meu. Am fost singura din familie, dar si din comunã, care a fãcut oghialuri, asa dupã cum se spune în aceastã zonã. De pe la 20 de ani si pînã anul trecut, cînd m-au cam lãsat «balamalele», am cusut cîteva sute de plapume. N-am tinut o evidentã, sotul meu, Cezar, a fãcut-o, dar s-a stins în urmã cu 18 ani. Am rãmas singurã sã muncesc în gospodãrie, pentru cã singurã am muncit si cît am fost cu al meu. Cezar a fost dascãl la Biserica din Sãcãleni, a fost mai bicisnic, mai bolnãvicios. Mereu a avut probleme cu spatele, iar greul casei eu l-am dus. Cît a trãit, pe caiete, si-a notat fiecare plapumã fãcutã si chiar proprietarul. Am nãscut doi copii, pe Dorel si Nuta. Dorel este sãnãtos, mai vine sã mã ajute cînd poate, însã cautã si el acum ori servici, ori sã se poatã pensiona. Pe Nuta am pierdut-o în Italia, printre strãini. De atunci parcã s-a rupt ceva în mine si parcã nu mai am nici vlagã“, a povestit Anica Rosu, cu ochii în lacrimi.
Mestesug greu, multã migalã
Octogenara este perfect lucidã vede foarte bine, fãrã ochelari, doar picioarele si auzul au mai slãbit. Mama Anica a spus cã plãpumãritul este un mestesug migãlos, ce necesitã mii de împunsãturi cu acul, dureri de spate si bani putini. „Am început sã lucrez de pe la 20 de ani, iaca au trecut de atunci peste 60. Am fãcut milioane de împunsãturi cu acul, am îngenuncheat de mii de ori, însã toti au fost multumiti de lucrul meu. Am lucrat zeci de modele, cu o fatã, cu douã, cu desene, frunze, flori, motive geometrice. Lîna era învelitã în atlas sau chiar în mãtase, în culori vii, dupã ce era pusã. Am fãcut plapume de o persoanã de douã, mai late, mai lungi, în functie de cerinte. Cu mai multã lînã sau mai putinã. De regulã, într-o plapumã intrã de la 3,5 kilograme de lînã si pînã la cinci. Este adevãrat cã acestea din urmã sînt mai grele. De asemenea cusãturile se fac simple sau duble, cum cere clientul. Am fãcut oghialuri la mai toate familiile din comunã, la rude, si chiar la persoane din Bucuresti, Craiova, Bacãu. Au venit si din comunele alãturate Bozieniului. Plapumele au ajuns la profesori, doctori, primari, ingineri, dar mai ales la oamenii simpli, de la tarã. N-am avut niciodatã un tarif fix, fiecare mi-a dat cît a crezut. Dupã Revolutie comenzile s-au mai rãrit, lîna nu prea a mai fost folositã. Cu ce am cîstigat de urma acestui mestesug mi-am întretinut gospodãria, pentru cã salariul de dascãl nu era prea mare. Am acum o pensie de 500 de lei, de la CAP si de urmas. Am grãdinã frumoasã, livadã, vie si ceva pãmînt dat în arendã. Se cheltuie multi bani pentru muncile din toamnã si primãvarã, cînd tocmesc oameni. Trebuie sã le dai 30-35 de lei pe zi, plus mîncare si bãuturã. Nu mai pot munci la sapã, e din ce în ce mai greu. Bãtrînetea a început sã se simtã, mã împutinez pe zi ce trece, auzul mã lasã, dintii au început sã se clatine, picioarele mã dor si mã supãrã putin si inima. Ce vrei la 85 de ani? ÃŽmi pare rãu cã nimeni din familia mea nu a învãtat acest mestesug. Am însã o satisfactie cã am reusit sã transmit dragostea pentru acest mestesug la douã fete din sat. Sper ca ele sã ducã mai departe traditia, desi acum la oras, si chiar la tarã, se folosesc alte bazaconii ca pilotele. Mofturi, tot mai sãnãtoasã este o plapumã“, a mai spus mãtusa Anica. Toatã admiratia pentru aceastã bãtrînã care în viata ei nu a fost la medic, la dentist, n-a avut si nici nu are probleme
cu ochii. Am lãsat-o în „camera de curat“, mîngîind, nostalgic, o plapumã cusutã cu mîinile ei neobosite. Ca un laitmotiv ne-a rãmas întimpãrite în minte vorbele bãtrînei care, cu multã tristete, au sunat si ca o ultimã dorintã: „Cu toatã neputinta, m-as mai încumeta sã cos o ultimã plapumã“.
|
Autentificare
