 Pensionarii nu depun declaratii de asigurare
• această categorie nu intră sub incidenta noilor prevederi • cozile de la ghisee au dispărut • numai cîteva sute de nemteni au depus formularele la Pensii si Somaj • Noile norme care au bulversat România pe parcursul săptămînii trecute, referitoarea la depunerea declaratiilor de asigurare, nu se aplică si pensionarilor. „(...) persoanele asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cît si persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii nu le sînt aplicabile aceste prevederi“, se arată în textul ordonantei. Teoretic nici nu ar avea de ce, pentru că pensionarii nu vor mai avea în veci calitatea de somer, deci nu trebuie să se asigure împotriva acestui risc. Pensionari sînt deja, deci nici aici nu ar trebui să se mai asigure. „Ordonanta 58/2010 prevede clar că pensionarii nu trebuie să depună declaratiile de asigurare din veniturile profesionale. Au această obligatie persoanele fizice autorizate, asociatiile familiale, cei cu profesii liberale sau care realizează venituri din drepturi de autor, precum si cei care realizează venituri din contracte civile“, a declarat Cristina Ionescu, purtător de cuvînt al Directiei de Finante Neamt. Conform aceleiasi surse în Neamt sînt 1.049 de AF-uri, circa 7.400 de PF-uri, la care se adaugă un număr incert deocamdată de persoane care realizează venituri din contracte civile. Pînă la începutul acestei săptămîni 389 de nemteni trecuseră pragul Casei de Pensii pentru depunerea declaratiilor, si cam tot atîtia veniseră la Somaj. Trebuie să depună declaratii si să achite contributiile individuale de asigurări sociale, persoanele care realizează exclusiv venituri de natură profesională cu caracter repetitiv, lunar, trimestrial sau semestrial, ori ocazional cît si persoanele care, pe lîngă veniturile de natură salarială, realizează si venituri de natură profesională cu caracter repetitiv. Baza de calcul a contributiei individuale de asigurări sociale o constituie venitul net lunar realizat pentru venituri de natură profesională cu caracter repetitiv, sau venitul net anual realizat pentru veniturile de natură profesională realizate în mod ocazional. Cota de contributie individuală de asigurări sociale de pensie este de 10,5%, iar la somaj se achită 0,5% din venitul net. În cazul în care cei în cauză nu mai realizează venituri de natură profesională trebuie să notifice CJP si Somajul în termen de trei zile lucrătoare, în vederea încetării calitătii de asigurat. Nedepunerea în termen a declaratiilor de asigurare cît si nerespectarea termenului de notificare se sanctionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, dar ministrul muncii, Mihai Seitan a dat asigurări că cel putin deocamdată nu se vor aplica sanctiuni. Pentru depunerea declaratiei de asigurare este nevoie de copie după certificatul de înregistare la Registru Comertului, autorizatii sau avize ce atestă legalitatea activitătii desfăsurate, ultima decizie de impunere sau declaratie de venit de la Fisc (copie) si carnetul de muncă, în original, în cazul în care titularul nu desfăsoară o activitate în baza unui contract de muncă, plus copie după cartea de identitate. La ambele institutii, Casa de Pensii si Somaj, declaratiile se pot descărca de pe site-uri. Contributiile la pensii pot fi plătite în contul deschis la trezoreria Piatra Neamt, RO62TREZ49122210309XXXXX, codul fiscal al institutiei fiind 13598004. Pentru contributiile la Somaj contul este RO17TREZ49128210409XXXX.
|