Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2010
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 culise.ro
 grazie.ro
 odeon.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 25 Septembrie 2010
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Epopeea Bicazului - Au trecut 50 de ani

Epopeea Bicazului - Au trecut 50 de ani

Depănînd amintiri cu pionierii idroenergeticii din România

• pe 1 octombrie se împlinesc 50 de ani de cînd amenajarea hidroenergetică Bicaz - Stejaru a început să producă energie electrică • Alexandru Diacon a fost cel mai tînăr sef de proiect din România la o lucrare unicat în tară - barajul de la Bicaz • despre cum a fost, povesti de pe santier, idealuri si strămutati în cele ce urmează •

La 1 iulie 1960, acum mai bine de 50 de ani, apele Bistritei erau oprite de primul baraj din tară, un baraj de greutate care a creat cel mai mare lac artificial din România si a constituit scoala hidroenergeticii românesti. Dintre cei care l-au ridicat mai sînt destui care pot povesti un fel de legendă modernă a constructorilor din România. Pe unii dintre ei, proiectanti, constructori, ingineri de exploatare, i-am întîlnit la Bucuresti, prin bunăvointa celor de la Hidroelectrica. E ciudat să cauti rădăcinile unei legende; fiindcă Valea Muntelui, asa cum este acum, e rezultatul muncii acestor oameni, a disparitiei meseriei de plutas, al vietilor si al mortilor-niciodată numărate oficial, contorizate probabil de Securitate într-o statistică zilnică ce au făcut din Bicaz un loc special. Un loc pentru care, pînă acum, nu s-a scris nici un recviem pentru electricieni si plutasi.

„Nu ne-au ales după vreun criteriu politic. Nu se uitau decît la ce stiai. Iar noi aveam capetele pline de proiecte“

La 25 de ani, Alexandru Diacon a fost cel mai tînăr sef de proiect din România: seful de proiect al barajului de la Bicaz. Acum 10 ani era un distins profesor doctor inginer si ne-a spus, măturînd cu palma cîteva generatii: „Le-am fost profesor tuturor“. În anii ‘50, Bicazul nu era altceva decît ordinul unui sef de stat enervat - Stalin - către un sef de stat aflat în lagărul rosu, Gheorghiu Dej si sicana politică a investitiei iugoslave de la Iablanita. Asa se scrie istoria. „Acum 50 de ani, calea ferată se sfîrsea la Piatra Neamt. De acolo, te urcai într-o cărută si mergeai pe drum de tară, căutai apoi un plutas de treabă să urci pe Bistrita sau găseai un cal să străbatii muntii. Bicazul era un sătuc la întretăiere de drumuri, colbuit, cu o crîsmă mai răsărită. Sansa Bicazului a constat în existenta unui studiu făcut de profesorul Dimitrie Leonida, studiu important ca gîndire largă, pentru electrificarea căii ferate, un studiu la nivelul anilor ‘30, si în sanctiunile economice aplicate de Stalin lui Tito“ avea să spună profesorul Diacon. Turbinele luate de la Iablanita au fost primul jalon economic destinat primului cincinal din România. Era nevoie de curent electric si de locuri de muncă, de pîine pentru oamenii peste care trecuse un război si apoi, nemiloasă, seceta din 1947. „Pînă-n ziua de azi mă întreb ce fel de încredere trebuie să fi avut oamenii aceia în noi, niste băieti de 25 de ani, să ne pună să facem ceva ce nu se stia cum se face în România“, ne-a spus rîzînd, profesorul Diacon. „Erau si specialistii rusi si cehi“ avea să adauge inginerul Gheorghe Opris. „Dar tot foarte tineri eram, a replicat profesorul. Nu ne-au ales după vreun criteriu politic, nu conta că eram sau nu membri de partid, nu se uitau decît la ce stiai. Iar noi aveam capetele pline de proiecte. Am început lucrările în toamna lui 1949, înaintea aparitiei planului national de electrificare, la Cîrnu, la Stejaru. Directia de lucrări speciale din CFR era singura care avea tunelisti, sau oameni care stiau să construiască viaducte. Primul director a fost un mare inginer constructor, Amedeo Georgescu, l-au judecat după aceea, l-au dat afară. Termen de punere în functiune: 1956. În 1953 nu erau comandate toate utilitătile necesare, iar Amedeo Georgescu a făcut imprudenta să spună că e practic imposibil să terminăm. I-au înscenat un proces: era periculos să contrazici conducerea de partid si de stat. Nu, nu era singurul care spunea si făcea cum îl tăia capul. Rusmănică a fost o legendă vie, în 47-48, a fost condamnat la 25 de ani de muncă la Canal drept criminal de război. Lucrase pe santier cu prizonieri rusi. A stat la canal un an si jumătate si, de acolo, l-au adus director tehnic la baraj. Era foarte bun în meserie: apa este cel mai dur CTC-ist. Lucram cu betoane masive, primele cimenturi hidrotehnice în instalatii de răcire s-au făcut la Bicaz“.

„Am sprijinit muntele în baraj, exact pe dos decît scrie la carte“

La Bicaz s-au excavat si 3.500 mc pe zi. „Tot ce s-a făcut atunci s-a făcut cu aprobarea si la propunerea unor pusti. Noi eram aceia!“ spusese inginerul Sever Cerchez. Tot ei erau aceia care au făcut un tunel de 7 metri, traversînd muntele. Dar excavatia a avut 12 metri. Este singurul tunel cu dublă cămăsuială. Cel care a intervenit în discutie a fost Gheorghe Opris: „Se lucra cu cîte 100 de mineri odată, se intra cu pickhammer-ul, se căra materialul excavat întîi cu căruta, cu cai de mină, orbi, apoi cu o mocănită cu lemne pînă ce mica locomotivă care trebuia să ajungă la tunel-intrare a luat rău curba de la Dodeni si s-a dus de-a dreptul în Bistrita. Sabotaj, s-a strigat. Era un cuvînt ca o dinamită la vremea aceea. Tunelul interior e betonat continuu, armat cu două plase de armătură, cu sase cadre pe sină... Mergeau ca niste trenuri cu mecanisme, era ceva special, un cadru făcea curătirea suprafetei, arma interior, exterior, o întreagă procedură, cu pompare si cofrare si la început nu mergea deloc. Rusmănică s-a încăpătînat să-l facă să meargă si după cîteva zile s-au betonat 20 de metri de inel interior. Sînt două tuneluri diferite: unul tine muntele, celălalt apa“. Versantul stîng al barajului „curgea“ cu 3-4 centimetri pe zi. „Exacavatia început de jos, a început să se betoneze numai că, pe malul stîng este o falie care separă sisturile argiloase de gresia de Tarcău. De la blocul 25 în sus, a început «să curgă». Un munte în care se văd si azi grinzile de beton armat“, spusese profesorul Diacon. Un munte în care se injectase emulsie de beton; asa de multă încît analizele de sol din partea cealaltă, dinspre Pîngărati, arătau că betonul a traversat muntele. „Lunecarea tot nu se oprise, încetinise la cîtiva milimetri pe zi, iar noi nu aveam voie să-i punem pe o placă de marmură pe cei care muriseră în timpul executiei... Era în august 1955, vremea era secetoasă, iar noi, disperati. Am dat dispozitie să continue betonarea blocurilor 24, 25 si 26 si am sprijinit muntele în baraj, exact pe dos decît scrie la carte. Si stă bine asa, si acum“, mai spunea profesorul Diacon.

„Si care au putut, au urcat casele sus, deasupra apelor“

„Lacul de la Bicaz are 1.250.000 metri cubi de apă. Dedesubt sînt sate de munteni încăpătînati, de răzesi, plutasi. Se făceau sedinte la care venea cîte o jumătate din Guvern să-i convingă să se mute. Veneau cîte sase sate, cu 12.000 de oameni. Nu puteti opri Bistrita, spuneau si refuzau să plece. Atunci, mitropolitul Moldovei a dat ordin să plece întîi bisericile. Si-au plecat în lume, pe jos, întîi bisericile si după ele obstile. Numai credinta i-a clintit pe răzesi. Nu vroiau pămînt în Bărăgan, nu vroiau nici la Vaslui, nici la Husi, ziceau «acolo-i apă coclită, murim fără munti». Si care au putut, au urcat casele sus, deasupra apelor“, si-a amintit inginerul Alexandru Diacon. De strămutatii cărora le e dor si acum de inima lor, ascunsă sub ape, s-a ocupat o întreprindere specială, separată. Le-au făcut vetre de sat. I-au momit, la început, cu bani multi. Din toate exproprierile care au urmat acestea au fost cele mai suportabile, cred cei care le-au văzut de aproape. Dar tot au durut. „Stiti cum se mutau? Aveau case din lemn. Le-au dezbrăcat de lut si si-au notat grindă cu grindă, după cum erau asezate. Si cuiele aveau număr pe ele. Le-au dus în noile lor vetre si le-au asezat, grinzi si cuie pînă la ultimul, cel pentru pus stergarul în el, exact la fel. Era impresionant să-i vezi cum călătoreau cu casele după ei, în urma bisericilor si preotilor lor. Numai credinta i-a clintit. Au mutat si mortii. Si am văzut, ani după aceea, mergînd pe un vaporas, pe lac, unii care vorbeau: „Acuma trecem peste casa lu’ Tintă... Cine o fi fost Tintă?!“

Articol afisat de 1626 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Camelia VARVARA)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective